De la Olimp la Mangalia: Cum va renaște sudul litoralului cu bani europeni

Data:

spot_img

Olimp, Neptun, Jupiter, Venus și Saturn sunt cele 5 stațiuni construite în sudul litoralului românesc care au fost botezate astfel de Nicolae și Elena Ceaușescu în anii 70. Lor li se adaugă Cap Aurora și, împreună, aparțin administrativ de orașul Mangalia. Odinioară vânate de turiști, au ajuns în paragină în anii 90, iar acum municipalitatea încearcă să le reconstruiască din temelii cu fonduri europene.

Imediat după inaugurarea lor, cele șase stațiuni lipite una de alta au făcut furori în rândul turiștilor din țară și străinătate. Doar că, din cauza numărului mare de cereri, Nicolae Ceaușescu a fost nevoit să împartă turiștii în mai multe categorii, în funcție de priorități. Evident, primii serviți erau turiștii din blocul comunist, urmați de turiștii străini din afara aceastui spațiu și, abia la final, dacă mai prindeau locuri libere în hoteluri, erau primiți și românii. 

In anii 70, 80 și chiar 90, aceste stațiuni reprezentau perla litoralului românesc și nu Mamaia. Turiștii se înghesuiau să prindă locuri într-unul dintre hotelurile acestor stațiuni datorită serviciilor bune, dar, mai ales, datorită curățeniei și pădurilor care șerpuiau în interiorul lor.

După Revoluție, în lipsa investițiilor în infrastructură și servicii hoteliere, stațiunile au intrat într-un proces de degradare alert și, în anii 2000, după ce stațiunea Mamaia, promovată de fostul primar Radu Mazăre, a devenit noul trend în materie de turism, cele șase stațiuni au fost date uitării. 

Abia de câțiva ani, după ce Mamaia a fost transformată într-un cartier al Constanței și al cluburilor, turiștii dornici de liniște, verdeață și coerență arhitecturală au început să râvnească din nou după farmecul stațiunilor din sudul litoralului.

Chiar și așa însă, acestea nu sunt pregătite încă să primească fluxul de turiști ai anilor dinainte de Revoluție. Multe dintre hoteluri sunt încă închise, altele sunt degradate și serviciile sunt dezolante, nu există o paletă largă de activități pe care să le poți desfășura în afara timpului petrecut pe plajă, iar impresia generală este că cele șase stațiuni sunt încremenite în timp.

Administrația locală din Mangalia promite însă că banii europeni pe care i-a accesat și care vor fi dirijați prin proiectele în curs de implementare vor schimba radical situația în care se află fostele perle ale litoralului românesc. Primăria Mangalia crede că fondurile venite de la Bruxelles vor face ca Olimp, Neptun, Jupiter, Venus și Saturn să se învârtă iar după Soare. 

4,3 milioane de euro pentru Saturn

Saturn este ultima dintre cele cinci stațiuni cu nume de planetă de pe litoral, lipită de Mangalia. Una dintre cele mai ponosite dintre acestea, în toiul verii Saturn are mai degrabă aspectul unui uriaș bazar. Pe de altă parte, bucata de plajă dintre Saturn și Venus este una dintre cele mai frumoase de pe întreg litoralul și, datorită faptului că nu au fost autorizate construcții pe plajă, marea poate fi admirată pe toată lungimea ei chiar de la mare distanță. 

În noiembrie 2018, Primăria Mangalia lansa proiectul „Dezvoltare turistică în stațiunea Saturn” și anunța că aceasta va fi reabilitată complet cu o finanțare de 4,3 milioane de euro.

Proiectul este finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 7: ,,Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului”, Prioritatea de investiții 7.1: ,,Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen, ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice (Investiții în infrastructura de turism)”. 

4,9 milioane de euro pentru modernizarea zonei Neptun-Olimp

În Neptun își au sediile vilele de protocol ale demnitarilor României, pentru că această stațiune era preferata lui Nicolae Ceaușescu, deci aici și-a amenajat locul de vacanță. Tot aici și-a petrecut verile și fostul președinte Traian Băsescu, care dansa cu turiștii la un restaurant devenit celebru tocmai datorită vizitelor președintelui. Apoi, după conferința de presă organizată pe malul mării în prima zi a summitului NATO de la București (2009), Traian Băsescu și George W. Bush s-au plimbat și au discutat pe plaja din Neptun.

Zona Neptun-Olimp este diferită de celeltate trei stațiuni. În Neptun, rareori găsești bazaruri, iar restaurantele și localurile din Neptun nu se aseamănă cu cele din stațiunile învecinate. 

Însă, în încercarea de uniformizare a condițiilor, serviciilor și infrastructurii din cele 5 stațiuni, Primăria Mangalia a accesat un proiect similar precum cel din Saturn și pentru zona Neptun-Olimp. 

În aprilie 2018, reprezentanții administrației locale anunțau că prin proiectul ”Dezvoltare turistică în stațiunea Neptun-Olimp”, cu o valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, vor fi reabilitate și modernizate străzile și aleile secundare din zonă, vor fi refăcute trotuarele, sistemul de iluminat public, vor fi amenajate parcări și piste de biciclete.

Proiectul este finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 7: ,,Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului”, Prioritatea de investiții 7.1 SUERD. Investiția este, de fapt, continuarea unui alt proiect, inaugurat în 2015 și finanțat tot cu fonduri europene, și care a reabilitat zona ”La Steaguri” din apropierea falezei Neptun (aproximativ un milion de euro). 

„Pentru a ajunge în faza de implementare, un proiect trece prin mai multe etape. Este un volum de muncă enorm, pe care nimeni nu îl vede. Pentru un astfel de proiect, lucrăm aproape 2 ani la documentele tehnice, evaluări, clarificări și toate celelalte etape premergătoare semnării contractului de finanțare”, susține Cristian Radu, primarul Mangaliei. 

Falezele, de la Mangalia la Olimp, reabilitate cu 10 milioane de euro

Două proiecte extrem de importante pentru resuscitarea turismului în zona de sud au fost investițiile de 10 milioane de euro care au ajuns în falezele stațiunilor, de la Manglia de Saturn și de la Jupiter la Olimp, pe o distanță de 3,5 kilometri. În Neptun a fost reamenajată zona dintre plajă şi lacuri, cu materiale speciale, granit pentru pavajul spaţiilor publice, băncuţe şi vegetaţie specifică locurilor de promenadă, conform informațiilor publicate de primărie pe site-ul oficial, mangalia.ro. Proiectul a inclus şi construcţia unei fântâni arteziene în zona “La steaguri”. 

In zona Mangalia-Saturn, proiectul a cuprins un punct de observaţie, amenajare peisagistică, iluminat public, scări de acces către plajă şi valorificarea estetică a zonei. Spaţiile verzi au fost decorate cu plante specifice zonei litorale şi adaptate climatului. 

Un alt proiect pentru zona Mangalia-Saturn va fi implementat în curând și are o valoare de aproape 5 milioane de euro: ”Lucrări de amenajare și modernizare zone de interes turistic – Sudul litoralului (Mangalia – Saturn)” urmărește reabilitarea a peste 2 kilometri de faleză prin refacerea integrală a zonei pietonale și a sistemului de iluminat public.

Totodată, vor fi amenajate spații verzi, alei de acces, rampe și scări de acces pentru persoanele cu dizabilități, bănci și mobilier urban. Proiectul este finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 7: ,,Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului”, Prioritatea de investiții 7.1 SUERD. Un proiect similar, de alte 5 milioane de euro, a fost câștigat și pentru restul falezei, de la Jupiter la Neptun-Olimp.  

Bani europeni și pentru stațiunea balneară Manglia 

În 2013, Mangalia a fost declarată stațiune balneară, iar acest lucru a bucurat administrația locală care consideră că, pentru dezvoltarea turismului, decizia Guvernului reprezintă un plus.

Totodată, mai multe proiecte finanțate cu fonduri europene au fost accesate tot în zona dezvoltării turismului.  

Portul Turistic din Mangalia a fost reabilitat cu 4 milioane de euro, bani veniți de la Bruxelles. Proiectul a beneficiat de o finanţare nerambursabilă, asigurată prin programul Phare CES 2004 – „Proiecte mari de infrastructură regională”. Acesta a fost unul dintre proiectele-stâlp ale revitalizării turismului în zona de sud a litoralului. Cu banii europeni, adminiatrația locală a dragat, reabilitat și amenajat cheiurile portului, amenajat un cheu pentru navele de pasageri, o promenadă, spații verzi și 146 de locuri unde să poată acosta ambarcațiunile. 

Ulterior, a fost inaugurat „Clubul Nautic Callatis”, o investiție finanțată tot cu bani de la UE (în jur de 1,4 milioane de euro) și realizată printr-un proiect transfrontalier, în colaborare cu Primăria din Balcic. În cadrul acestui proiect, a fost cumpărat un yaht și a fost construită o clădire de P+1 cu 13 birouri care sunt închiriate operatorilor din turismul nautic. 

În 2016, a fost finalizat proiectul „Modernizare şi Amenajare Zona Turistică Centrală în Municipiul Mangalia”. În valoare de 1,7 milioane de euro, proiectul a modernizat vechea faleză a oraşului pe o distanţă de 1,5 km, amenajarea de spaţii de recreere pentru copii, reamenajarea spațiilor verzi, modernizarea utilităților publice, mobilier urban realizat din materiale ecologice și amenajarea unui punct de observație.

Proiectul a fost realizat în cadrul P.O.R. 2007-2013, Axa Prioritară 5: “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.2 – “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice”. 

Alți bani europeni au ajuns în Ambulatoriul Spitalului Municipal din Mangalia, Colegiul Economic din oraș, o școală gimnazială, piața principală din oraș, reabilitarea a 22 de străzi și o biserică-monument istoric. 

Doar din 2012 și până în prezent, Primăria Mangalia a atras 30 de milioane de euro fonduri de la Bruxelles, cea mai mare parte dintre ei fiind direcționată spre reabilitarea stațiunilor care altădată erau preferatele turiștilor, de la Olimp la Saturn. 

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Info Sud-Est în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Andreea Pavel
Andreea Pavel
Andreea Pavel este jurnalist si fondator al ziarului Info Sud-Est. A debutat in presa in anul 2007, iar in anul 2014 a castigat Tanarul Jurnalist al Anului ”pentru indrazneala de a face presa libera la Constanta”. Infiintat in anul 2012, saptamanalul Info Sud-Est s-a remarcat printr-o serie de investigatii despre legaturile transpartinice, abuzurile si coruptia de la malul marii, dar si prin campaniile de salvare a patrimoniului cultural si istoric din Constanta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related