Organizatorii Romanian Creative Week informează că au închis expoziţia „Malleus Maleficarum”, găzduită de Palatul Braunstein, şi au sesizat Poliţia după compromiterea expoziţiei care include o carte de patrimoniu a Muzeului Naţional Brukenthal, informează Agerpres.
Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), organizatorul Romanian Creative Week (RCW), a transmis un comunicat de presă pentru a anunţat că a fost nevoită ca marţi, 19 mai, să închidă expoziţia „Malleus Maleficarum”, găzduită în cadrul Palatului Braunstein, aflat în administrarea Muzeului Municipal „Regina Maria” Iaşi, şi să sesizeze Poliţia Municipiului Iaşi, după ce a descoperit distrugerea expoziţiei.
Reprezentanţii FEPIC au constatat mutarea exponatelor şi modificarea traseului expoziţional fără a avea cunoştinţă şi fără să îşi dea acordul pentru nicio intervenţie asupra expoziţiei. Expoziţia avea ca punct central cartea „Malleus Maleficarum”, scrisă de Heinrich Kramer, exemplar original publicat în anul 1487 şi aflat în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu.
Sursa citată reaminteşte că, pe 13 mai, cartea de patrimoniu „Malleus Maleficarum” a fost adusă de la Sibiu la Iaşi, în baza unui protocol/contract de colaborare şi împrumut realizat între Muzeul Naţional Brukenthal şi organizatorii expoziţiei din cadrul Romanian Creative Week.
„Documentul de împrumut avea ca obiect expunerea temporară, între 13 şi 24 mai, perioada de desfăşurare a Romanian Creative Week la Iaşi, a cărţii ‘Malleus Maleficarum’, bun cultural mobil rar, cu valoare istorică şi patrimonială excepţională, care se află sub incidenţa regimului de protecţie instituit de Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil. Conform procedurilor, cartea de patrimoniu ‘Malleus Maleficarum’ a fost adusă la Iaşi sub escorta Jandarmeriei şi însoţită de un muzeograf al Muzeului Naţional Brukenthal, care a constatat şi validat la predare îndeplinirea tuturor condiţiilor de organizare, expunere, securitate şi conservare prevăzute pentru prezentarea exponatului. Prezentarea cărţii în cadrul expoziţiei de la Iaşi a reprezentat o premieră, acesta fiind primul împrumut al exemplarului pentru participarea într-o expoziţie organizată în afara Muzeului Naţional Brukenthal”, se menţionează în comunicatul de presă.
Citește și: Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, ovaționat timp de 12 minute la Cannes
Conform documentului, în 13 mai, după amplasarea cărţii în stativul expoziţional în care aceasta trebuia să rămână pe întreaga durată a expoziţiei, până în data de 24 mai, muzeograful Muzeului Naţional Brukenthal a predat oficial exponatul, conform protocolului de împrumut, curatoarei expoziţiei Romanian Creative Week de la Iaşi, Marlene Herberth.
„În seara de 18 mai, organizatorii Romanian Creative Week au constatat că, după închiderea programului oficial de vizitare, au fost mutate mai multe elemente ale expoziţiei, fără ca organizatorii să fi fost informaţi în prealabil şi fără ca aceştia să îşi fi exprimat acordul pentru modificarea spaţiului expoziţional ori pentru manipularea exponatelor. Cartea de patrimoniu ‘Malleus Maleficarum’, considerată unul dintre cele mai influente texte ale Europei medievale şi moderne, a fost mutată din spaţiul expoziţional. De asemenea, au fost mutate stativul cu sculptura artistei Bianca Mann, conceput special pentru protejarea cărţii, precum şi alte elemente ale expoziţiei şi traseul expoziţional realizat special pentru securizarea şi conservarea exponatului de patrimoniu”, se menţionează în comunicatul de presă.
Conform sursei citate, în urma evaluării stării expoziţiei şi a constatării faptului că aceasta nu mai respectă forma, parametrii de securitate, condiţiile asiguratorii şi conceptul curatorial în baza cărora a fost autorizată şi deschisă publicului, organizatorii au decis, în data de 19 mai, închiderea expoziţiei.
„În aceeaşi zi de 19 mai, Federaţia Patronatelor din Industriile Creative a informat-o oficial, în scris, pe doamna Aurica Ichim, director al Muzeului Municipal ‘Regina Maria’ Iaşi, cu privire la decizia de închidere a expoziţiei. Tot în data de 19 mai, într-un răspuns transmis către FEPIC de către ‘colectivul Muzeului Municipal Regina Maria Iaşi’, organizatorului expoziţiei i s-a comunicat, în scris, că manipularea şi mutarea cărţii au fost realizate la iniţiativa muzeului, fiind motivate prin necesitatea asigurării unei paze mai bune a exponatului. FEPIC precizează că toate aceste condiţii erau deja asigurate, aşa cum a fost constatat şi de muzeograful Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, care a predat cartea la Iaşi curatoarei RCW, Marlene Herberth”, transmite Federaţia Patronatelor din Industriile Creative, prin intermediul comunicatului de presă.
Organizatorii expoziţiei mai precizează că stabilirea locaţiei expoziţionale a fost realizată între FEPIC şi Primăria Municipiului Iaşi, în baza unui contract de parteneriat prin care municipalitatea a pus la dispoziţia RCW mai multe spaţii muzeale din Iaşi, dotate, conform legii, cu toate măsurile de siguranţă, pază şi păstrare necesare, între care şi Palatul Braunstein, pentru organizarea de expoziţii în cadrul celei de-a şasea ediţii a RCW.
Citește și: Duelul cărţii cu pixelul sau cum a reuşit SepsiBook să seducă generaţia TikTok
Palatul Braunstein este proprietatea municipiului Iaşi şi se află în administrarea Muzeului Municipal „Regina Maria” Iaşi, instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Local Iaşi.
Reprezentanţii FEPIC fac precizarea că au asigurat, conform legii, cartea de patrimoniu „Malleus Maleficarum”, pentru protejarea valorii acesteia. Poliţa de asigurare a avut la bază condiţiile de păstrare ale cărţii-tezaur şi schiţele expoziţiei, acestea neputând fi modificate pe durata desfăşurării evenimentului.
FEPIC precizează că nu deţine, în acest moment, informaţii privind persoanele care au manipulat cartea-tezaur şi celelalte obiecte din cadrul expoziţiei, condiţiile în care acestea au fost mutate ori transportate sau spaţiile în care au fost păstrate ulterior.
„Malleus Maleficarum” a fost una dintre cele mai urmărite şi discutate expoziţii ale ediţiei din acest an a Romanian Creative Week, generând dezbateri în spaţiul public încă de la deschidere. În weekend-ul 16-17 mai, sute de persoane au aşteptat la rând pentru a vedea expoziţia de la Palatul Braunstein din Iaşi.
(Sursa foto: Ziarul de Iași)



