Foștii comandanți ai Jandarmeriei, față în față cu condamnarea. Ce pedepse a cerut procurorul în dosarul 10 August

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Tribunalul Militar București a intrat miercuri în faza pledoariilor finale din dosarul 10 August, procesul în care foști ofițeri ai Jandarmeriei răspund penal pentru modul violent în care au gestionat protestul din Piața Victoriei, din vara anului 2018. Dezbaterile urmează să continue și joi.

Procurorul de ședință a solicitat instanței condamnarea la închisoare a celor trei foști șefi ai Jandarmeriei, cu aplicarea unui spor pentru circumstanțe agravante. În cazul colonelului Gheorghe Sebastian Cucoș și al colonelului Cătălin Sindile, s-a cerut executarea efectivă a pedepsei. Pentru colonelul Laurențiu Cazan, parchetul a propus o soluție mai blândă — suspendarea pedepsei și muncă în folosul comunității — motivând că acesta este singurul dintre cei trei care a dat declarații în fața instanței și că pentru una dintre infracțiunile ce îi sunt imputate a intervenit prescripția răspunderii penale, arată Agerpres.

Abuz în serviciu

Tot prescrise au fost și faptele reținute în sarcina a șapte dintre jandarmii trimiși în judecată pentru purtare abuzivă. Cu toate acestea, procurorul a subliniat că aceștia ar trebui obligați la plata de daune morale către persoanele vătămate, indiferent de soarta laturii penale.

Cei trei colonei — Cucoș, fost șef al Jandarmeriei Române, Cazan, fost adjunct al directorului general al Jandarmeriei Capitalei, și Sindile, fost prim-adjunct al șefului Jandarmeriei — sunt acuzați de abuz în serviciu. Alți 13 ofițeri și subofițeri din cadrul Jandarmeriei Capitalei figurează în același dosar, acuzați de purtare abuzivă sau complicitate la această infracțiune.

Citește și: Cum a ajuns un fost judecător, aflat sub interdicție de delegare, consilierul procurorului general

Faptele

Potrivit anchetatorilor, cei trei comandanți au ordonat ilegal dispersarea în forță a aproximativ 30.000 de manifestanți aflați în Piața Victoriei în seara zilei de 10 august 2018, conducând personal operațiunea. Mijloacele folosite de jandarmi — bastoane de cauciuc, scuturi, spray-uri lacrimogene, grenade acustice și iritante, pulverizatoare de mare capacitate și cartușe — sunt calificate de procurori drept tratament inuman și degradant. Acțiunea a fost considerată nelegală și nejustificată, 312 persoane vătămate constituindu-se părți civile în proces.

La dezbateri au asistat și cursanți ai Institutului Național al Magistraturii, viitori judecători și procurori veniți să urmărească pledoariile într-unul dintre cele mai mediatizate procese penale din ultimii ani.

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Percheziţii DNA la Consiliul Judeţean Brăila

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, miercuri dimineaţă, la...

Cum a ajuns un fost judecător, aflat sub interdicție de delegare, consilierul procurorului general

În contextul în care în sistemul judiciar se discută...