Păcănelele, interzise în localitățile sub 15.000 de locuitori. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților

Data:

Păcănelele, interzise în localitățile sub 15.000 de locuitori. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind jocurile de noroc.

Proiectul a fost adoptat cu 243 de voturi „pentru”, patru abţineri, iar doi deputaţi nu au votat.

Potrivit proiectului, spaţiul comercial în care operatorul exploatează jocuri de noroc, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slotmachine, trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populaţie mai mare de 15.000 de locuitori. Dovada numărului de locuitori se face prin adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spaţiul propus.

Citește și: Cine sunt judecătoarele care au stabilit că terenul pe care-l folosește Puiu Popoviciu nu aparține statului

„Este interzisă prestarea, în mod direct sau indirect, a unor activităţi conexe jocurilor de noroc către entităţi care nu deţin licenţă clasa 1 emisă de ONJN şi care permit accesul la jocurile de noroc de către participanţii la joc care accesează platforma de joc de pe teritoriul României şi/ sau participanţii la joc cetăţeni români care nu au rezidenţă fiscală într-un alt stat. Măsurile tehnice necesare pentru a preveni şi combate accesul participanţilor la jocuri de noroc cu încălcarea dispoziţiilor prezentului alineat vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui ONJN, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Până la adoptarea ordinului preşedintelui ONJN prevăzut de prezentul alineat, operatorii economici care deţin licenţa clasa II emisă de ONJN au obligaţia de a implementa orice măsuri tehnice disponibile pentru a preveni şi combate accesul participanţilor la jocuri de noroc cu încălcarea dispoziţiilor prezentului alineat”, mai prevede proiectul.

Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Citește și: Cum puteau fi evitate greșelile făcute de SUA și Federația Rusă în relația reciprocă după terminarea Războiului Rece. Interviu cu Svetlana Savranskaya, expertă în relațiile SUA-Rusia
Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone...

Semnătura lui Stelian Ion apare fraudulos pe lista de susținători ai Dianei Șoșoacă

Semnătura lui Stelian Ion apare fraudulos pe lista de...