Pakistanez umilit de Poliția de Frontieră de la Aeroportul Otopeni. „Nu ți-aș recomanda să vii în România”

Data:

spot_img

Un tânăr pakistanez acuză Poliția de Fronieră de la Aeroportul Otopeni că l-au umilit pe el și pe prietena lui, doar din cauza culorii pielii. Jaffar Abbas susține că au fost ținuți trei ore în centrul de detenție de la aeroport și chestionați de cel puțin șapte polițiști, deși aveau toate documentele de călătorie în regulă.

Tânărul afirmă că a descoperit că nu este singurul pakistanez tratat discriminatoriu de Poliția de Frontieră de la Otopeni. În centrul de detenție de pe aeroport, o dată cu el și prietena lui, mai erau chestionate și alte persoane din Asia de Est, a căror „vină” era că au pielea închisă la culoare.

Nu a fost o problemă în Bulgaria. În România, totuși…

„În timp ce mă îmbarc în avionul care pleacă din București și părăsesc România, mă simt în sfârșit în siguranță să vă împărtășesc cea mai chinuitoare și rasistă experiență pe am trăit-o la controlul de frontieră din România.

Context: Pentru vară, eu și partenera mea plănuisem o călătorie din Germania în Bulgaria și România.

Avem pașapoarte pakistaneze, cu permise de ședere în Germania și Olanda. Nu era prima noastră călătorie, am vizitat 18 țări până în prezent. Aveam toate hotelurile rezervate și zborul de întoarcere programat, de la București, și nu am întâmpinat nicio problemă la intrarea sau la ieșirea din Bulgaria. În România, totuși…”, își începe povestirea Jaffar Abbas.

Tânărului din Pakistan îi place să se plimbe prin lume și are chiar un vlog de călătorii, pe Youtube.

YouTube video

„Eu am pielea brună, iar partenera mea poate trece drept «albă»”

Jaffar și partenera lui au aterizat pe aeroportul Otopeni, venind dinspre Sofia, și urmau să plece mai departe în Olanda. Erau convinși că lucrurile vor fi simple și se vor desfășura rapid. Dar nu a fost așa.

„Am aterizat pe aeroportul din București dinspre Sofia și ne-am așezat inițial la cozi diferite, pentru a trece mai repede. Doamna de la ghișeu mi-a cerut documentele, le-am dat. Ușor, nu-i așa? Apoi m-a întrebat: «De ce ați venit la București?», întrebare standard. I-am răspuns.

Mi-a cerut rezervarea de la hotel și pentru zborul de întoarcere. I-am furnizat. A început să mă întrebe despre România și de ce am ales-o pentru turism. I-am spus: «Clădirea Parlamentului», «Castelul Bran». Și apoi mi-a pus întrebări banale despre asta.

Din acel moment, am început să mă simt ciudat, pentru că se pare că nu are încredere în mine. Între timp, toți ceilalți călători de lângă noi au trecut repede. I-am spus că eu călătoresc cu partenera mea.

Pentru context, eu am pielea brună, iar partenera mea poate trece drept «albă». Doamna s-a holbat la ea. I-a cerut documentele, apoi a întrebat-o: «Cum, sunteți pakistaneză?» Pentru că, aparent, o persoană albă nu poate fi pakistaneză”, povestit Jaffar.

Citește și: Unde se află universitatea românească?

Centrul de detenție, plin de nepalezi, indieni, asiatici de est

Tânărul susține că polițista a așteptat ca toată lumea din zborul lor să treacă de punctul de control, iar apoi le-a spus: „Este prima dată când veniți în România, vom face mai multe verificări”, după care i-a escortat în altă încăpere.

„M-am simțit neliniștit, pentru că ceva părea în neregulă, era literalmente o doamnă în vârstă în același zbor care ne-a spus că este pakistaneză, dar acum cetățean american, și că nu a rezervat niciun hotel. Dar, ea a trecut ușor. Însă noi am fost chestionați cu privire la rezervările și intențiile noastre.

Așa că, în timp ce eram îngrijorat, am fost duși într-o secțiune de lângă controlul de frontieră, numită «Centru de detenție» și am ghicit culoarea pielii tuturor celorlalți care se aflau acolo: maro, întunecată.

Nepalezi, indieni, asiatici de est. Când am intrat, un bătrân care pleca ne-a spus că a așteptat 3 ore acolo.

Sigur, asta ni s-a întâmplat și nouă. Am așteptat 3-4 ore. Prima dată ne-au tot întrebat de ce am venit. De ce România? De ce suntem în Europa și nu în Pakistan? Ba chiar își băteau joc de noi.

Pe mine m-au dus într-o cameră separată, m-au percheziționat, mi-au deschis bagajele și mi-au căutat prin lucruri”, a afirmat Jaffar Abbas.

Am fost înconjurat de 8 ofițeri, toți glumeau

Tânărul povestește că polițistii de frontieră de la Aeroportul Otopnei l-au întrebat în mod repetat: „Sunteți siguri că nu ascundeți nimic”.

„Am fost înconjurat de 8 ofițeri, toți glumeau, îmi deschideau documentele, cardurile. Mi-au deschis aparatul de fotografiat, cerându-mi să le arăt canalul meu YT ca dovadă. Un tip chiar mi-a luat permisul pakistanez și a spus că este fals.

După o jumătate de oră, când nu au putut găsi nimic, mi-au luat permisul și au spus că este fals și ilegal, apoi m-au lăsat să îmi împachetez lucrurile. Am ieșit din cameră și m-am așezat lângă partenera mea. Dar un alt tip s-a întors și a țipat la mine să stau departe de ea, că nu am voie”, povestește Jaffar experiența traumatizantă de la București.

Jaffar Abbas regretă călătoria în România
Jaffar Abbas regretă călătoria în România

„Cercetați-o mai mult, este pakistaneză!”

Băiatul a respectat ordinul și s-a mutat departe de ea. Nu au avut voie nici să vorbească. Apoi, alți polițiști de frontieră au luat-o pe fată și au dus-o în altă cameră.

„Ulterior, mi-a spus că au făcut aceleași lucruri cu ea, încercând să găsească motive să o intimideze. S-au îndoit de ea. I-a auzit chiar spunând: «Cercetați-o mai mult, e pakistaneză».

Noi chiar le spusesem că avem o prietenă în București care ne-a arătat împrejurimile, ei au cerut să dovedim. «Arată-ne numărul ei de telefon». Am făcut-o, dar ei nici măcar nu au încercat să o contacteze și să verifice.

Ceea ce, ca să fiu sincer, este o porcărie. Nu ar fi trebuit să dovedim nimic, totul era în regulă.

Acum, tipul care mi-a luat permisul, încă nu mi-l returnase, s-a întors cu un document și a spus: «Semnați-l», Totul era în limba română. Am cerut să îl traduc cu telefonul meu. El m-a imitat/și-a bătut joc de mine, dar m-a lăsat. Apoi mi-a înapoiat permisul după ce am semnat, spunând «Știu că e fals».

După asta, m-au lăsat să mă așez chiar lângă partenera mea și, în timp ce îmi mutam geanta, să vin la ea, îi văd pe toți râzând de noi și spunând «awww», «kiss! Îmbrățișare», tratându-ne ca pe niște nenorocite de animale de la zoo, aflate aici pentru distracția lor.

Rasism la Aeroportul Otopeni

Jaffar Abbas și prietena lui au fost ținuți în centrul de deteție aproape trei ore. Afirmă că au venit 5-6 persoane care i-au întrebat mereu aceeași poveste.

„Am arătat de nenumărate ori biletul pentru zborul meu de întoarcere, hotelurile, planurile mele. Apoi, în cele din urmă, a venit un al 7-lea tip, care a notat totul. Ne-a dat pașapoartele și apoi a spus: «Puteți pleca»!.

Totuși, unul dintre ei a insistat, «Veniți din nou», cu un zâmbet crud. Parcă ar fi obținut satisfacție din asta. Făcându-ne să ne simțim ca niște infractori. În timp ce ieșeam în cele din urmă, am auzit spunând în urma noastră: «Sunt pakistanezi», când un coleg i-a întrebat de ce am fost reținuți atât de mult timp”.

Citește și: De ce nu mai este nici o universitate românească în top 1.000 mondial

„Am fost discriminat din cauza identității și naționalității mele”

Tânărul a descoperit că experiența prin a trecut nu este singulară, același lucru i s-a întâmplat unui prieten de-al său pakistanez, care a avut o escală la București de la Lisabona la Istanbul.

„Veți găsi relatări despre această profilare sistematic rasistă din partea controlului de frontieră din București pe tot internetul.

Probabil că ție, care citești aceste rânduri, ți se pare un fleac. Dar m-am simțit ca un criminal, am început să urăsc culoarea pielii mele. Am fost discriminat din cauza identității și naționalității mele. Și toți ceilalți din jurul nostru au trecut prin același lucru.

Acest lucru se simțea inerent rasist. Dovada este existența unui centru de detenție (a se citi: discriminare) construit doar pentru persoanele de culoare închisă la aeroport.

Sigur că migrația ilegală este o problemă, dar noi aveam vize, rezervări, totul. S-au jucat cu noi doar din cauza culorii pielii noastre.

Toată această experiență mi-a lăsat un gust amar în gură. Am fost umilit, am fost profilat din cauza pielii mele și pur și simplu hărțuit. Acest lucru trebuie să se schimbe. Până atunci, dacă pielea ta nu este albă și vrei să-ți păstrezi respectul de sine intact, nu ți-aș recomanda să vii în România. #București”, își încheie povestea Jaffar Abbas.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
2 COMENTARII
  1. Domnu’ progresist de mana a-2a cu studii in „stiinte” sociale, ati uitat sa mentionati ca :

    1) Pakistanezul ala a scris cu mana lui ca o alta Pakistaneza a trecut fara nicio problema
    DOVADA: „I felt uneasy because something seemed off, there was literally an old lady on the same flight who told us she was Pakistani, but now a US citizen, and told us how she hadn’t booked any hotels. But, She went through easily, yet we were grilled on our bookings and our intent?”

    2) Dintr-o data Pakistanezul ala intelegea roamana SAU poate vamesii romani vorbeau in engleza
    DOVADA: „When they come again and escort my partner to the room. She said they did the same things with her, trying to find reasons to bully her. Doubted her. She even heard them saying, „search her more, she’s Pakistani””

    Aia veneau din Bulgaria si stim cu totii cum se misca migrantii economici.
    Pakistanul e pe locul 6 in lume la risc de terorism: https://www.visionofhumanity.org/maps/global-terrorism-index/#/

    • 1. Da, fără probleme, pentru că avea pașaport american.
      2. Poate i-a înregistrat și au tradus ulterior cu ajutorul prietenei din România.
      3. Te interesează cum a aflat turistul ce au spus frontieriștii. Nu pui la îndoială cele întâmplate, dar crezi că reprezentanții autorităților române s-au comportat ok.
      4. Nu ești decât un rasist și xenofob. Sau, mai ai câteva „calități”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ziua și dezastrul în justiție

Ziua și dezastrul în justiție: iar am avut dreptate...

Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost ridicat de DNA

Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost ridicat de DNA, vineri...

România, la cheremul birocrației: Miliardele europene, blocate în hățișul numirilor politice

Guvernul României riscă să pierdă cel puțin 500 de...

Ministrul de interne al Austriei refuză din nou aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen

Gerhard Karner, ministrul de interne austriac, a susținut joi,...