Parchetul General a preluat ancheta în cazul dronei rusești care a lovit un bloc în Galați

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Parchetul General a anunțat că preia ancheta în cazul dronei de proveniență rusească, care a lovit un bloc de locuințe situat în centrul municipiului Galați și a explodat la impact.

Inițial, dosarul a fost deschis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

„În continuarea comunicatului de presă publicat în cursul zilei de astăzi, 29 mai 2026, referitor la explozia unei drone militare, de proveniență rusească, pe un bloc de locuințe situat în centrul municipiului Galați, precizăm următoarele. Secția de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat ancheta în cazul dronei care s-a prăbușit și a explodat în centrul municipiului Galați pe un bloc de locuințe, provocând distrugerea unui apartament și leziuni traumatice celor două persoane aflate în interiorul acestuia. Cauza a fost înregistrată în cursul nopții de 28 – 29 mai 2026 pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care s-a sesizat din oficiu, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 117 alin. 2 din Codul aerian, a infracțiunii de distrugere, precum și a tentativei la omor calificat. Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică”, a transmis Parchetul General.

O dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din Galați, în noaptea de joi spre vineri, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate din imobil.

Potrivit MApN, toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului.

Potrivit Parchetului General, din cercetările efectuate până în prezent la fața locului, drona militară s-a prăbușit pe un bloc de locuințe și a explodat în jurul orei 1,50, având drept consecință distrugerea unui apartament de la etajul 10 al imobilului și cauzarea de leziuni traumatice celor două persoane aflate în apartament.

Citește și: Dronă prăbuşită pe un bloc din Galați. Explozie şi incendiu la un apartament de la etajul 10. Două persoane rănite. Parchetul a deschis dosar penal pentru tentativă la omor calificat. Generalul Ștefan Dănilă: „Este un incident grav”

Citește și: Dronă căzută la Galați / Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării

Citește și: Ursula von der Leyen: Războiul Rusiei „a trecut încă o linie” după incidentul cu dronă din România. NATO condamnă „iresponsabilitatea Rusiei”. Maia Sandu: „Rusia reprezintă un pericol pentru toți”. Ambasadorul SUA la NATO: „Vom apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO”

Citește și: Dronă căzută la Galaţi | Locatarii blocului lovit se pot întoarce acasă. Structura imobilului nu a fost afectată

Citește și: Președintele Nicușor Dan, după ședința CSAT: Consulul general al Federației Ruse la Constanța a fost declarat persona non grata și consulatul se va închide

Citește și: Ucraina se oferă să sprijine România. Zelenski avertizează că Rusia pregătește un nou atac masiv

Citește și: Rusia susține că nu există dovezi pentru acuzațiile privind dronele sale în statele UE

(FOTO: Inquam Photos / George Calin)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related