Percheziții în Capitală și nouă județe într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor. Sunt vizați influenceri care l-au promovat online pe Călin Georgescu | VIDEO

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Parchetul General a anunțat joi dimineață că face percheziții în Capitală și în nouă județe într-un dosar penal privind infracțiunea de coruperea alegătorilor.

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală, împreună cu polițiștii din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, efectuează, în cursul zilei de astăzi, 20 martie 2025, 17 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș. Aceste acțiuni vizează locuințele unor persoane fizice, în cadrul unui dosar penal, ce are ca obiect infracțiunea de coruperea alegătorilor.

Activitățile urmăresc stabilirea legăturilor dintre persoanele percheziționate și alte persoane care ar putea fi implicate în fraudarea procesului electoral”, a transmis Parchetul General.

Youtube video

Potrivit G4Media, printre persoanele vizate de percheziții se numără Bogdan Peșchir și Makaveli, influenceri care l-au promovat online pe Călin Georgescu în campania electorală din 2024. Un alt influencer vizat este Alin Borcan, din Timiș.

Citește și: Nordis 2 – țeapă internațională

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa fotografiilor: Poliția Română)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related