Perdeaua de zgomot – și multă tăcere

Data:

Perdeaua de zgomot. De fiecare dată când spațiul public se umple cu scandaluri, este bine să știm că în spate sau alături cineva lucrează de zor, în liniște.

Una dintre tehnicile cele mai simple de manipulare este crearea de perdele de fum (sau de zgomot mediatic) care să distragă atenția, să absoarbă revoltele și energiile neconsumate ale oamenilor. În tot acest timp, scena importantă este în altă parte, acolo unde nu ajunge nimeni – sau nu vrea să ajungă.

În România, prostituția mediatică a atins un nivel periculos tocmai prin aceea că mediile, finanțate obscen de partidele politice, au devenit producătoare de masive și zilnice perdele de fum.

Tot ce se întâmplă, dar și tot ce nu se întâmplă, în perioade să spunem de acalmie, stă sub semnul senzaționalului, al catastrofei, al urgenței și alertei.

Că este război, că este incendiu, că este pandemie, că este caniculă sau ger, că este viața privată a unui anonim, toate trebuie să poată umple complet ecranele, să ocupe în întregime mințile și să captureze întreaga atenție.

Când totul este alertă, oamenii devin conformiști și invizibili.

Ei fac ce face toată lumea, se supun „autorităților”, organelor; devin mici jucării într-un angrenaj asupra căruia nu au putere și în care se simt expuși în orice clipă unor amenințări.

De aceea, tehnica perdelei de fum are acest uriaș avantaj de a supune oamenii, de a-i face atenți până la indiferență față de ceea ce se întâmplă în jurul lor.

Dar mai există un efect al acestei tehnici, unul care riscă să pună în pericol fragila democrație românească în 2024.

Manipularea politico-mediatică exclude brutal de la viața publică, de la drepturi și revendicări, milioane de oameni despre care nimeni nu știe nimic, a căror soartă nu este în grija nimănui, ale căror suferințe, necazuri sau aspirații nu sunt ascultate de nimeni.

Mediile românești ne dau impresia unui zgomot asurzitor și nu mai suportăm pur și simplu să vedem cum în parlament sau în studiouri tot felul de cercopiteci zbiară unii la alții zi de zi.

Citește și: Cine sunt partenerii PSD în Republica Moldova

De fapt, în societatea românească este foarte multă tăcere: dacă-i scoateți de pe ecrane pe cei cincizeci de invitați permanenți și din Parlament pe cei cincizeci de bufoni gălăgioși, veți vedea că în România domnește tăcerea.

E tăcerea milioanelor de oameni săraci, care se scufundă pe zi ce trece în sărăcie, fără ca cineva să-i asculte, să afle de la ei ce doresc, de ce au nevoie, cum își duc zilele.

Și fără ca cineva să aibă un plan realist pentru a-i scoate din excluderea economică.

E tăcerea milioanelor de copii care se culcă flămânzi și care abandonează școala la 12, 14 sau 16 ani, fără să există un loc public și vizibil în care să aflăm de la acești copii de ce le este atât de grea viața.

După cum este și tăcerea milioanelor de tineri care au înțeles că în această țară nimeni nu-i bagă în seamă și nimeni nu lucrează pentru viitorul lor. Nimeni nu se străduiește să afle care le sunt aspirațiile și angoasele și cum pot deveni ele materie de politici publice.

Și apoi noi ne burzuluim că se retrag discret pe rețelele sociale sau fug din țară de îndată ce ajung la majorat.

E tăcerea bătrânilor români, bătrâni abandonați singurătății și tristeții, cu copiii și nepoții plecați din țară, și a căror singură bucurie a rămas vizita lor de sărbători.

Bătrâni pe care nu-i vedem niciodată cât sunt de mulți, nu-i auzim niciodată cât sunt de resemnați și îndurerați înainte să se stingă.

Este tăcerea sutelor de mii, poate milioanelor de bolnavi care se tem pentru viața lor deîndată ce au de-a face cu un spital gestionat de ministerul lui Rafila.

Dar este și tăcerea sutelor de mii de persoane cu handicap din această țară, o țară care le adâncește neîncetat suferința și le agravează handicapul: handicap fizic sau motor, handicap mental, forme mai lejere sau mai grave de autism, elevi cu nevoi speciale – cu toții intră într-un vârtej infernal al dificultăților din viața cotidiană și atrag inevitabil în acest vârtej aparținătorii, profesorii, îngrijitorii.

Este și tăcerea nenumăratelor minorități din țara noastră, care se tem să-și ceară drepturile și, mai ales, se tem să și le expună public, pentru că sunt ostracizate, urâte, agresate, ironizate, supuse verdictelor necruțătoare ale prejudecăților sociale.

Maghiari, germani, lipoveni, dar și romi sau minorități sexuale – nu vom putea cuprinde cu gândul aici toate formele de minoritate care pot și trebuie să trăiască decent într-o societate alături de toate majoritățile permanente sau de ocazie.

Pe toți acești oameni tăcuți nu-i reprezintă aproape nimeni în politică.

Pentru că sunt milioane de oameni care nu sunt ascultați – tineri și bătrâni, femei și bărbați, religioși și laici, heterosexuali și homosexuali, români și romi –, ajungem să credem că trăim într-o țară de proști pentru că așa sunt guvernanții care au capturat mașinăria electorală, care au mituit pe toată lumea, judecători, ziariști, directori de spitale, rectori, șefi din poliție.

Și care ne dau de înțeles că toți suntem ca ei: profund corupți, gata oricând să dăm și să primim mită, mincinoși și fraudatori, bisericoși și ultranaționaliști, fuduli că suntem români și viteji să ne luptăm cu oculta.

Când, de fapt, o mare parte din societatea românească nu are cu cine să vorbească și nu este reprezentată de nimeni.

Nu poate vorbi cu bufonii extremiști, nu are încredere în mincinosul și periculosul domn Ciolacu, Iohannis nu a avut niciodată în zece ani timp pentru oamenii de rând, iar guvernul și parlamentul decid viețile oamenilor după interesele clanurilor și cu ochii pironiți în sondaje.

Citește și: Cel mai periculos politician al momentului nu e Simion. Nici Șoșoacă

Și pentru că nimeni nu-i ascultă pe acești oameni invizibili, ei continuă să rămână invizibili și inutili pentru această țară.

Democrația românească nu va funcționa niciodată dacă aceste milioane de oameni nu-și câștigă demnitatea și drepturile de cetățeni egali ai unei societăți încă atât de nedreaptă cu ei.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali predă filosofia contemporană la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Din anul 2000 este doctor în filosofie al Universităților din Cluj și din Strasbourg. Între 2012 și 2016 a fost ambasador al României în Senegal și în alte șapte state din Africa de Vest. Din 2016 până în 2020 a lucrat în domeniul cooperării internaționale la Bruxelles. Ciprian Mihali este simpatizant al partidului Reper.
2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...

Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj | Monitorul de Cluj

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea...