Piața de energie din România, reglementată după „un mecanism bizar, hiper-centralizat, care va crea disfuncționalități”

Data:

Nu există legătură robustă între liberalizarea pieței și corectarea facturilor, a explicat Radu Dudău, expert în politici de energie, într-un interviu acordat PRESShub. Acesta a menționat că legat de gazele din apele adânci ale Marii Negre, România nu a reușit până acum să realizeze un cadru legal motivant pentru investitori.

Mai mult, România nu are încă o viziune prea clară privind tranziția verde, ajustată la ambițiile Pactului Ecologic European. 

Radu Dudău este director al Energy Policy Group și profesor asociat la Universitatea din București, având ca domeniu de expertiză securitatea energetică și geopolitica resurselor naturale, a oferit recent un amplu interviu pentru PressHub. 

În interviul acordat PRESShub, Radu Dudău a vorbit despre măsurile de reglementare a pieței de energie din România, care au generat un „mecanism bizar, hiper-centralizat, care va crea disfuncționalități”.

Cele mai importante declarații ale lui Radu Dudău

Criza rezultată ca urmare a războiului din Ucraina a exacerbat o stare de vulnerabilitate care exista și înainte și care ținea de dependența foarte mare, chiar periculos de mare, a Uniunii Europe față de gazele naturale din Rusia. (…) În bună măsură, criza energetică care a rezultat, este una a UE.

Din fericire, lucrurile nu au scăpat de sub control până acum, adică nu ne-am confruntat cu o recesiune și nici cu o situație economică complet necontrolată, cu întreruperi a furnizării de energie. Situația rămâne încordată și pentru anul viitor.

Nu văd o legătură robustă între liberalizarea pieței și corectarea facturilor. (…) De altfel, între timp, nici nu mai putem vorbi de liberalizare.

Ideea potrivit căreia consumatorii casnici trebuie protejați prin prețuri subvenționate a fost acceptată la nivelul întregii UE. Așa s-a întâmplat și la noi. 

Legat de gazele din apele adânci ale Marii Negre, avem o saga destul de dureroasă. România nu a reușit până acum să realizeze un cadru legal motivant pentru investitori.

Se poate ca undeva în 2027-2028 să vedem noi cantități de gaze naturale produse în România. Acestea, categoric, ne-ar asigura o suficiență completă și ne-ar și transforma în exportator regional de gaze.

România nu are încă o viziune prea clară privind tranziția verde, ajustată la ambițiile Pactului Ecologic European. 

În ciuda recunoașterii importanței eficienței energetice și a fondurilor disponibile, încă mai sunt foarte multe de făcut până la a vedea într-adevăr proiecte derulate la dimensiunile necesare

19°C este o temperatură la care activitatea poate fi desfășurată normal și în condiții depline de sănătate. Această temperatură în imobile nu înseamnă întoarcerea la timpurile comuniste, deși în România există o sensibilitate aparte în acest sens.

România a ajutat cât a putut Republica Moldova în fața șantajului energetic rusesc (…) România s-a comportat corect și rezonabil în această chestiune, fiind solidară cu Republica Moldova. 


PRESShub: Multă lume asociază criza energetică cu războiul din Ucraina, context în care Rusia a redus livrările de gaze către state membre UE. Ce alți factori au contribuit la criza energetică din ultimele luni?

Radu Dudău: Criza rezultată ca urmare a războiului din Ucraina a exacerbat o stare de vulnerabilitate care exista și înainte și care ținea de dependența foarte mare, chiar periculos de mare, a Uniunii Europe față de gazele naturale din Rusia.

UE ajunsese la o dependență structurală de gaze ieftine din Federația Rusă și, așa cum era de așteptat, după cum avertizaseră țările din estul Europei, Rusia a instrumentalizat acest lucru și chiar în pregătirea invaziei din Ucraina, din februarie anul trecut, a redus strategic furnizarea de gaze, astfel încât să prindă UE pe picior greșit. 

În bună măsură, criza energetică care a rezultat, este una a UE. Mai ales țările din Vestul Europei, mari consumatoare de gaze, au trebuit să înlocuiască într-un timp foarte scurt livrările din Rusia cu livrări din alte surse, fiind vorba, în special, de gaz natural lichefiat adus din Statele Unite și din alte părți, ceea ce a creat o presiune asupra prețului.

Gazele s-au scumpit foarte mult pe hub-urile europene, ajungând la un nivel istoric de aproape 350 de euro/MWh în august 2022. Gazul natural lichefiat, ca marfă globală, a devenit foarte scump și pe alte piețe.

S-au creat efecte de ordinul doi, prin care țări care se considerau desprinse de impactul războiului din Ucraina, au fost, de fapt, afectate de tulburările de pe piețele internaționale de hidrocarburi – pentru că și asupra petrolului și a produselor petroliere a fost impus un embargo de către statele Occidentale.

Prețurile au explodat, UE nu a cedat și și-a asumat niște efecte economice foarte dureroase, asta și pentru că vremea a fost foarte favorabilă în această iarnă. Din fericire, lucrurile nu au scăpat de sub control până acum, adică nu ne-am confruntat cu o recesiune și nici cu o situație economică complet necontrolată, cu întreruperi a furnizării de energie.

Situația rămâne încordată și pentru anul viitor, pentru că va fi greu să găsim pe termen scurt soluții prin care să ne desprindem complet de aceste importuri de gaze. Primăvara, în mod normal, țările europene încep să își refacă stocurile de gaze pentru următorul sezon rece. Fără gaze din Rusia, acest lucru va fi foarte greu. 

Citește și: IKEA răspunde la avalanșa de critici privind salariile mici oferite la Timișoara

Ce rol a avut liberalizarea pieței la creșterea facturilor?

Nu văd o legătură robustă între liberalizarea pieței și corectarea facturilor. A fost adusă această chestiune în discuție chiar înainte de războiul din Ucraina când, cum spuneam, prețurile deja gazelor crescuseră foarte mult pentru că Rusia redusese strategic livrările.

Au apărut atunci voci care spuneau că liberalizarea ar fi de vină. La ora actuală știm mai mult despre cauzele crizei energetice și, desigur, nu liberalizarea a fost responsabilă. De altfel, între timp, nici nu mai putem vorbi de liberalizare. Guvernul a intervenit foarte radical în piață, printr-o serie de câteva ordonanțe de urgență, cam una la fiecare trei luni.

În vederea sprijinirii populației pentru plata facturilor la gaz și electricitate, guvernul a luat măsuri care prevăd plafonarea și compensarea prețurilor. Cum evaluați măsurile întreprinse de guvern din punct de vedere al impactului asupra pieței?

Ideea potrivit căreia consumatorii casnici trebuie protejați prin prețuri subvenționate a fost acceptată la nivelul întregii UE. Desigur, economiștii au avut argumente împotriva introducerii de subvenții masive și a limitării pieței, dar guvernele au intervenit și au plafonat prețurile energiei. Așa s-a întâmplat și la noi. 

Pe tot parcursul anului 2022, ideea a fost ca furnizorii de energie să vândă la prețuri plafonate, stabilite prin lege, iar diferența dintre prețul de furnizare și cel plătit pentru respectiva energie electrică și gazele naturale de pe piața angro a fost acoperită de guvern printr-un mecanism care, din păcate, nu a funcționat cum trebuie.

Au fost întârzieri majore la compensări. Nici în prezent nu au fost achitate toate datoriile către furnizori. 

La sfârșitul anului trecut a fost introdusă o OUG și mai radicală, prin care piața de energie este complet reglementată. De la 1 ianuarie 2023 a fost introdus un cumpărător unic de energie electrică, OPCOM, care devine și vânzător unic pentru energia electrică disponibilă.

Producătorii de energie care vând energie pe piețele angro vând la preț plafonat de 450 lei/MWh. Deci, ei trebuie să vândă acestui cumpărător unic întreaga energie disponibilă, iar acesta o vinde integral mai departe. 

Este un mecanism bizar, hiper-centralizat, care va crea disfuncționalități. Încă nu știm exact cum o să arate situația, pentru că abia a trecut o lună, însă obișnuința la noi este ca întâi să se decidă și pe urmă să se corecteze.

Nu a existat o consultare publică prealabilă pe această temă.

Suntem, în momentul de față, sub imperiul unui act normativ care a reglementat foarte strict piața de energie până la sfârșitul lunii martie 2025. Prin urmare, discuțiile despre liberalizarea pieței de energie nu mai au nicio relevanță în momentul de față.   

România are o dependență de 20% de importul de gaz rusesc. Obiectul asigurării securității energetice prin reducerea dependenței de importuri a avut în centrul atenției producția proprie de gaze naturale din Marea Neagră, începută anul trecut. Cât credeți că va mai dura până când România va reuși să acopere în totalitate necesarul consumului de gaz din surse interne?

Legat de gazele din apele adânci ale Marii Negre, avem o saga destul de dureroasă. România nu a reușit până acum să realizeze un cadru legal motivant pentru investitori.

În 2023 așteptam încă o decizie finală de investiții pentru zăcămintele din Neptun Deep. Posibil ca aceasta decizie să fie luată de OMV Petrom, operatorul dezvoltării zăcământului, până în vara acestui an.

Dacă investiția demarează, se poate ca undeva în 2027-2028 (dacă nu apar probleme serioase de securitate în Marea Neagră) să vedem noi cantități de gaze naturale produse în România. Acestea, categoric, ne-ar asigura o suficiență completă și ne-ar și transforma în exportator regional de gaze.

Pe de altă parte, vulnerabilitatea ce ține de dependența de importuri, care în cazul României este mult mai mică decât în cazul altor țări europene, poate fi abordată și altfel. Deja în 2022, România a reușit să importe gaze și din alte surse.

În baza unui acord interguvernamental dintre România și Azerbaidjan, a fost semnat un contract între companiiile Romgaz și SOCAR, prin care Romgaz urmează să importe din cam 1 miliard de metri cubi/an. Într-adevăr, au fost făcute eforturi de diversificare a importurilor de gaze. 

Ideal ar fi să nu fie nevoie de importuri, dar important este ca România să aibă aceste alternative și să nu depindă de un singur furnizor monopolist, mai ales de unul cu o istorie dovedită de instrumentalizare a comerțului cu energie în scopuri politice. 

Faptul că există o infrastructură funcțională de transport gaze de la sud la nord, adică din Grecia, prin Bulgaria, către România și mai departe către Europa Centrală, reprezintă un progres important.

România poate achiziționa fie gaze naturale lichefiate, care vin în terminalul grecesc de la Revithoussa, fie gaze din Coridorul Sudic de Gaze, ce provin din Bazinul Caspic.

Acestea sunt alternative față de care, acum un an, eu eram sceptic că vor fi concretizate, dar guvernul pare a fi reușit, totuși, această diversificare. 

Citește și: Cartea cu „lista putiniștilor”, restrasă de pe piață de editură. Somații și amenințări cu judecata

În consecință o sa scadă prețul gazului? Vom avea facturi mai mici?

Nu! Nici vorbă De ce ar fi așa? Important este să avem gaze. Despre asta este discuția în întreaga Europă. Sigur, gazul ar fi mai ieftin dacă am avea o ofertă de gaz relativ abundentă, dar nu este cazul. Atât timp cât nu doar în Europa, ci și în restul lumii, cererea este foarte mare, gazul nu poate fi ieftin.

Totuși, gazul s-a ieftinit destul de mult în această perioadă, prețul pentru contractele futures coborând zilele acestea sub 50 de euro/MWh, pentru prima dară în ultimele 17 luni.

Sigur, nu este prețul din 2020, când gazul era sub 25 euro/MWh, dar pe piețele europene prețul curent este la nivelul de dinaintea invaziei din Ucraina. Dar piețele de gaze naturale rămân amenințate de volatilitate.

Pentru a reduce cu cel puțin 55 % până în 2030 emisiile nete de gaze cu efect de seră, față de nivelurile din 1990, Comisia Europeană a lansat Pactul Ecologic European, propunând schimbări de legislație și de politici la nivel UE în domeniul energiei. Eficienta energetică, consumul responsabil și investiția în energia regenerabilă reprezintă piloni cheie ai acestui Pact. Ce progrese considerați că s-au făcut până acum la noi  pentru reducerea emisiilor de carbon, luând în calcul cei trei piloni menționați?

România nu are încă o viziune prea clară privind tranziția verde, ajustată la ambițiile Pactului Ecologic European. În momentul de față, nu avem o țintă clară privind ponderea regenerabilelor în mixul energetic. În contextul crizei, guvernul a revizuit din nou termenul limită de închidere a capacităților de producție pe bază de lignit. Inițial fusese stabilit pentru 2030, acum termenul a fost împins din nou către 2032. 

Pe de altă parte, apar o serie de obiective de investiții, atât în contextul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cât și prin Fondul de Modernizare, care este un mecanism financiar disponibil pentru România și pentru celelalte țări est-europene, cu finanțare foarte mare pentru sectorul energetic, până în 2030.

Au apărut numeroase proiecte de regenerabile. Sunt multe proiecte regenerabile în dezvoltare, dar și foarte multe proiecte – mult mai multe decât se justifică – de investiții în centrale de producție a energiei electrice pe baza de gaze, fără claritatea strategică necesară. 

Progrese s-au realizat și independent de programele publice de subvenții. În 2022, mulți români și-au pus pe acoperișuri panouri fotovoltaice, achitând din propriile buzunare, fără să aștepte după birocraticele subvenții acordate prin AFM (Administrația Fondului de Mediu). 

Eficiența energetică, de asemenea, a progresat pentru că, chiar și în absența unor campanii oficiale, guvernamentale, de informare publică despre oportunitatea economisirii energiei, românii au economisit energie.

În 2022 consumul de energie s-a redus în România cu 7% față de 2021, ceea ce arată că o serie de mari consumatori industriali și-au redus funcționarea, dar și că sectorul casnic, consumatorii rezidențiali, au înțeles importanța economisirii.

Chiar dacă facturile sunt suportabile în România, pentru că sunt subvenționate de stat, nu sunt atât de mici, prin urmare, economisirea este crucială. 

Eficientizarea energetică a clădirilor, în special a celor de utilitate publică, cum sunt școlile, are beneficii clare, dat fiind că se reduce consumul de energie, se reduc totodată emisiile de carbon, iar facturile la energie devin mult mai mici. Totuși, lucrările de renovare pentru eficientizarea energetică sunt foarte costisitoare. Ați putea oferi mai multe detalii despre fondurile europene pe care atât statul cât și instituțiile să le poată accesa în acest scop? 

Fondul de Modernizare, care până în 2030 ar reprezenta 14-15 miliarde de euro, la actualul preț al certificatelor de emisii de carbon, și din care 70% dintre proiectele finanțate trebuie să aibă impact climatic, reprezintă o sursă majoră de finanțare a programelor, proiectelor și schemelor de ajutor bazate pe renovarea clădirilor. Rămâne ca guvernul să colecteze proiecte, să organizeze call-uri de finanțare și să acceseze aceste fonduri europene. Altfel, există riscul ca banii să rămână necheltuiți.

În contextul războiului din Ucraina, UE a lansat o strategie nouă numita REPower EU, care pune eficiența energetică pe primul plan. În ciuda recunoașterii importanței eficienței energetice și a fondurilor disponibile, încă mai sunt foarte multe de făcut până la a vedea într-adevăr proiecte derulate la dimensiunile necesare. 

Guvernul este în întârziere cu trimiterea cererilor de finanțare la aceste mecanisme financiare. Un proiect energetic de o anumită anvergură durează ani buni pentru a fi realizat, din faza de proiectare până la punerea în funcțiune. 2030 este un termen foarte apropiat din acest punct de vedere și ar fi trebuit să ne mișcăm mult mai repede.

Alte state central și est-europene, în special Polonia și Cehia, au privit de la început cu mult mai multă seriozitate aceste fonduri și s-au mobilizat mult mai bine, inclusiv din punct de vedere instituțional. 

Cum ar putea veni statul în întâmpinarea dorinței cetățeanului de rând care ar vrea să își izoleze termic casa pentru a limita consumul de energie sau să monteze panouri solare pentru a obține energie verde, dar nu are fonduri suficiente ca să o facă? 

Există Administrația Fondului de Mediu (AFM), care administrează programe publice pentru sprijinirea instalării de panouri fotovoltaice  pe acoperiș și pentru renovarea caselor unifamiliale. În unele localități au început chiar și administrațiile locale să ofere cetățenilor sprijin financiar și tehnic pentru investiții în fotovoltaice și pompe de căldură în blocuri multifamiliale. 

În țară, tot cu cofinanțare prin autoritățile locale, există programe de reabilitare termică a blocurilor. Problema e că cetățenii mai vulnerabili, care adesea nu au acte de proprietate și nici nu se descurcă bine cu birocrația și administrația, ar trebui să aibă un regim special, pentru ca altfel vor rămâne excluși de la aceste finanțări.  Sunt necesare programe țintite pentru ei, adică programe care să le acopere integral costurile intervențiilor. 

În România, propunerea UE, transmisă publicului de către președintele țării,  de limita temperatura din instituțiile publice la 19 grade C, pentru a reduce consumul de gaze, a stârnit reacții  adverse și acuze de ipocrizie, inclusiv în presă. De ce credeți că s-a reacționat astfel?

19°C este o temperatură la care activitatea poate fi desfășurată normal și în condiții depline de sănătate. Această temperatură în imobile nu înseamnă întoarcerea la timpurile comuniste, deși în România există o sensibilitate aparte în acest sens. Vedem de fapt că cei mai aprigi susținători ai unor astfel de măsuri sunt țările din Europei Occidentale, care sunt țări bogate și democratice, fără o  experiență comunistă.

Poate că din punct de vedere atitudinal, mulți români nu sunt înclinați la ajustări comportamentale. Dar nu este cazul să stăm în tricou în lunile de iarnă, nici să setăm aerul condiționat pe 18°C când afară sunt 35. Astfel economism energie, reducem facturile și protejăm mediul înconjurător.

În școlile din România se face educației în privința economisirii energiei în vederea protejării mediului înconjurător? 

Da, încă nu la proporțiile necesare, dar noi, Energy Policy Group (EPG), mergem în școli și în universități pentru a informa și educa în privința eficienței energetice. Săptămâna aceasta avem în Parlamentul României o interacțiune cu elevi de gimnaziu despre eficiența energetică din clădiri. Le dăm elevilor sfaturi despre cum să economisească energia și le explicăm de ce e important să procedeze astfel. 

Într-o alta notă, e lăudabil și că universitățile din România au început să dezvolte programe educaționale care acordă atenție schimbărilor climatice și politicilor energetice. Inclusiv la Universitatea București va începe un astfel de program de master interdisciplinar. Există oportunitatea finanțărilor europene, dar și la participarea la platforme universitare europene, în care universitățile românești au înțeles să se implice pentru a oferi studenților o pregătire adecvată.

Există temerea  că tranziția către o producție de energie cu emisii de carbon cât mai reduse, la propunerea UE, ar afecta puternic industria carboniferă de la noi, ducând la disponibilizări masive în rândul muncitorilor din acest sector industrial. Cât de solide credeți că sunt  temerile oamenilor de a nu rămâne fără un loc de muncă și ce alternative de angajare s-ar putea crea în industria energetică pentru oamenii aflați în acea situație?

În UE există o atenție foarte mare acordată bazinelor carbonifere prin finanțări dedicate și planuri concepute de tranziție în acest sens. În al doilea rând, nimeni nu spune că acestea trebuie închise începând de mâine. România și-a asumat că va închide sectorul lignitului în 2032, adică peste 10 ani. 

În aceeași ordine de idei, trebuie spus că au rămas foarte puțini lucrători în industria carboniferă. Comparativ cu anii ‘90, când erau aproape 200.000, acum sunt mai puțin de 12.000 în total.

Caracterul de zone monoindustriale al județelor în cauză, expuse la fluctuațiile piețelor de materii prime și la evoluția tehnologiilor, a făcut ca ele să sufere de un deficit de dezvoltare economică și socială. Copiii lucrătorilor de acolo au plecat la muncă în străinătate.

Sunt orașe întregi al căror viitor este sub semnul întrebării. Pentru a le asigura dezvoltarea, este necesar să fie finanțate alternative economice viabile, aliniate la tranziția verde. Pe de altă parte, pentru cei care au deja o anumită vârstă, în mod realist, nu rămâne decât opțiunea pensionării – eventual anticipate.

Pentru generațiile care vin, pentru județele respective au fost elaborate așa-numitele planuri regionale de tranziție către economia curată, în special prin dezvoltarea  parcurilor fotovoltaice, a eficienței energetice și a atragerii de investiții în industrii ale tranziției energetice (de exemplu, producția de baterii). De forța de muncă disponibilă în județele carbonifere va fi mare nevoie în industrii precum renovarea clădirilor.

Citește și: VIDEO Senatorii s-au făcut că interzic reclamele la jocurile de noroc. Banii au contat, din nou, mai mult decât viața

Europa face eforturi de a trece la o energie cu emisii de carbon cât mai reduse, cetățenii europeni suportând costurile acestei tranziții, însă cum se poziționează China în ceea ce privește încălzirea globală? 

China este de departe cel mai mare emitent de gaze cu efect de seră al planetei. Chinezii sunt și cei mai mari investitori în regenerabile, dar și cei mai mari consumatori de cărbune. Dacă UE își propune ca în 2050 să aibă emisii zero de carbon, China își propune același obiectiv pentru 2060, iar India pentru 2070. Prin urmare, nu există alinierea necesară în rândul marilor actori globali, deși SUA (la fel ca UE, care este cea mai ambițioasă) are o țintă de emisii de neutralitate climatică până în 2050.

UE va supune unei taxe suplimentare începând cu 2026 bunurile importate în UE și care au un conținut de carbon mai mare decât cel al produselor din UE, prin mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de carbon, CBAM. Speranța este ca marii furnizori de echipamente și de materiale, din China, India, din America de Sud și de oriunde, să își ajusteze tehnologiile de producție și sursele de energie pentru a avea emisii de carbon cât mai scăzute, fiind astfel scutite de la plata unor astfel de taxe.

Întrebarea este dacă este suficientă constrângerea pe care o va presupune comerțul cu UE, sau dacă China, de exemplu, în comerțul cu UE, ar putea să utilizeze direcționat energie verde, iar pentru alte destinații să folosească în continuare energie cu intensitate ridicată a emisiilor de carbon. 

Cum apreciați poziția României în ceea ce privește criza energetică din Moldova, resimțită foarte dur către cetățenii moldoveni?

România a ajutat cât a putut Republica Moldova în fața șantajului energetic rusesc, atât în materie de energie electrică, cât și de gaze naturale, în contextul în care și noi am avut un mare deficit, iar prețurile au fost foarte mari. România joacă un rol inclusiv în tranzitul gazelor din alte părți către Republica Moldova. În momentul de față, aproape tot ceea ce consuma Republica Moldova vine din România. Cred că, în cele din urmă, România s-a comportat corect și rezonabil în această chestiune, fiind solidară cu Republica Moldova. 

Cine este Radu Dudău 

Radu Dudău este co-fondator și director al Energy Policy Group (https://www.enpg.ro). Este profesor asociat de Relații Internaționale la Universitatea din București. Între 2006 și 2010 a fost director adjunct la Institutul Diplomatic Român (Ministerul Afacerilor Externe).

Este licențiat în fizică și filosofie la Universitatea din Iași. Este doctor în Filosofie (magna cum laude) al Universității Konstanz (Germania) și doctor în Stiințe Politice (Relații Internaționale) (summa cum laude) al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA, București).

A fost bursier Fulbright în cadrul Programului de Securitate Națională la Harvard Kennedy School of Government (2011), bursier al Colegiului Noua Europă la Institutul Danez de Relații Internaționale (Copenhaga, 2006) și bursier OSI/FCO-Chevening la Universitatea Oxford (1999-2000).

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ionela Dobos
Ionela Dobos
Ionela Dobos a lucrat cinci ani ca profesoară de liceu în Beijing, predând științe sociale. În prezent locuiește în Italia, unde preda istorie si teoria cunoașterii. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și masteratul european în democrație și drepturile omului în cadrul Universităților Bologna și Sarajevo (2009). A publicat in Evenimentul zilei, AEPADO, Central European Journal of International and Security Studies și în Monitor Strategic.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Proces amânat în cazul Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere

Proces amânat în cazul Vlad Pascu. Judecătoarea dosarului a...

Începe Hackathonul bunei guvernări. Ce au făcut primarii cu banii noștri

Începe Hackathonul bunei guvernări, un eveniment complex în care,...