Piedone este o încercare de a domoli excesul extremist al AUR. Interviu cu Sebastian Lăzăroiu | Aktual 24

Data:

Piedone este o încercare de a domoli excesul extremist al AUR, susține sociologul Sebastian Lăzăroiu.

„În 2020, George Simion și alți asociați ai lui au avut un vehicul pentru a prelua șocul pandemiei. Acesta a fost AUR. Când vorbesc de șocul pandemiei probabil că azi exagerez mai puțin decât aș fi putut exagera atunci.

Recunosc că nu am luat foarte în serios la vremea aceea felul în care pot fi afectați oamenii de prima molimă globală după 100 de ani.

Și includ aici nu doar panica, fricile, ci și reacția la măsurile de restrângere a unor libertăți. Ulterior s-au arătat efectele economice ale deciziilor din pandemie, care au multiplicat nemulțumirile, dublate și de efectele unui război regional cu impact global.

La alegerile din 2020, AUR a mers sub radar, inexistent în presa scrisă și pe televiziuni, dar cu o campanie masivă pe rețelele sociale, și a furnizat o imensă surpriza. S-ar putea repeta povestea și în 2024, de vreme ce Simion și Sosoaca sunt la fel de activi pe aceste rețetele?”, menționează Sebastian Lăzăroiu.

Citește și Klaus Iohannis a fost nominalizat de o importantă organizație americană pentru rezultate deosebită în relația transatlantică

AUR nu e un partid, e un fenomen social

Sociologul afirmă că, după patru ani, furia nu doar că nu s-a disipat, ci s-a amplificat. AUR nu e un partid, e un fenomen social. El era firav înainte de pandemie (cu o încercare nemerituoasă a lui Dragnea de a-l potența), dar a crescut cât un fluviu, alimentat și de excepționalele abilitați ale diviziei de propaganda a KGB.

„Fenomenul nu există doar în România, ci în toate țările europene. Ceea ce rușii au reușit cu Trump în America, în 2016, acum reușesc și în Europa, nu la același nivel, pentru că Europa e mult mai diversă, deci divizată”, arată Sebastian Lăzăroiu în interviul pentru AUR.

Citește și Sfârșitul erei Erdoğan? Ce înseamnă pentru Turcia și regiune înfrângerea suferită de partidul președintelui

Piedone este o încercare de a domoli excesul extremist al AUR

Statul român a folosit metodele lui pentru a controla valul de extremis de după pandemie. Alianță intre PSD și PNL este una din metode.

„Divizarea energiei valului e o altă metodă (de asta n-avem doar Simion, avem și Șoșoacă). Că e un val și nu un partid oarecare o demonstrează profilarea lui Piedone ca posibil câștigător la București.

Piedone nu e nici extremist, nici rusofil. E un mărunt bugetar, cu fler la târgoveți și mușterii. La fel și părintele lui adoptiv, Dan Voiculescu, un om de afaceri abil, pescuitor în ape tulburi, că foarte mulți alti oameni din afaceri de pe planeta care profita de crize”, menționează Sebastian Lăzăroiu.

Interviul integral în Aktual24


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Cristina Călugăr
Cristina Călugăr
Fondator al publicației Nr90 Media.
1 COMENTARIU
  1. AUR nu e un partid, e un fenomen social
    Sociologul afirmă că, după patru ani, furia nu doar că nu s-a disipat,..”___–___Cred ca este corecta analiza, mai jos un comentariu de la Rev.-22, postat la art. lui AL, comentariu care -probabil- nu va apare, ” e ceva putred la R-22″, nu mai exista comentarii (de peste o luna ) la niciun articol, e ceva cel putin ciudat! : „De unde vine sprijinul electoral pentru Donald Trump
    Revolta față de o elită cu ale cărei valori nu se identifică explică de ce mulți americani intenționează să-l voteze pe Donald Trump.

    (Alexandru Lazescu-02.04.2024)
    „…În timp ce fostul președinte al Camerei Reprezentanților Newt Gingrich… Trump nu este un candidat ci liderul unei miscari nationale… furia…”__–___un realmente ganditor, poate doar( sau poate si) pentru ca s-a casatorit cu profesoara sa din liceu, lucru nu nemaiantalnit, iar si mai la zi, il avem pe Macron care insa nu dovedeste aceleasi caracteristici desi a ajuns sef de stat…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a trei comandanți ai pompierilor | Aktual24

Casa de avocatură care îi reprezintă pe patronii stației...

Cum ar trebui alianțele politice să interpreteze rezultatele la alegerile politice

Valentin Naumescu, profesor de relații internaționale la Facultatea de...

Clotilde Armand spune că aleșii locali PSD-PNL au încălcat legea atunci când au votat bugetul Sectorului 1

Prefectul Capitalei, Mugur- Mihai Toader, a constatat că aleșii...