Poliția americană, pusă în alertă de teama unei revolte, după potențiala arestare a lui Trump

Data:

Poliția din marile orașe americane se pregătește pentru potențialele tulburări în cazul în care fostul președinte Donald Trump este arestat săptămâna aceasta, ca parte a unei anchete pentru mită.

Autoritățile din New York, Washington DC și Los Angeles își intensifică prezența forțelor de ordine.

Un procuror din Manhattan l-ar putea pune sub acuzare pe Trump pentru faptul că ar fi plătit o vedetă porno pentru a ține secretă aventura pe care se presupune că au avut-o.

Citește și: Subiectele de la simularea la Evaluarea Națională 2023

Ar fi primul dosar penal adus unui fost președinte american

Baricade de oțel au fost ridicate luni în fața Curții Penale din Manhattan, unde Donald Trump ar putea fi acuzat, amprentat și fotografiat dacă acuzațiile sunt depuse săptămâna aceasta, așa cum anticipează presa americană.

O prezență sporită a poliției a fost observată și în fața Trump Tower din oraș.

Fiecare membru al Departamentului de Poliție din New York (NYPD), inclusiv detectivi în civil, au primit ordin să poarte uniforma completă marți și să se aștepte să fie mobilizați, a declarat o sursă din poliție, potrivit BBC.

NYPD și Joint Terrorism Task Force a FBI au luat legătura cu Serviciul Secret al SUA, a cărui sarcină este să protejeze președinții și foștii președinți, despre cum ar putea avea loc o potențială arestare.

Poliția Capitoliului, care îi protejează pe parlamentarii din Capitol Hill din Washington DC, intenționează să emită o declarație de urgență marți, a declarat o sursă din Congres pentru CBS, potrivit BBC.

Ordinul urmărește creșterea coordonării între agențiile de aplicare a legii.

Citește și: Ce trebuie să faci dacă ai poliță RCA la Euroins

Număr mare de amenințări online

Mai mulți ofițeri de la Ordine Publică vor fi, de asemenea pregătiți, deși sursa din Congres a spus că nu a existat o amenințare specifică și că ordinul a fost proactiv.

Cei de la serviciile de informații americane au detectat o creștere a amenințărilor în online împotriva oficialilor guvernamentali, de când Trump a posat sâmbătă că se aștepta să fie arestat marți, potrivit BBC.

Majoritatea amenințărilor au fost împotriva procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg, bărbatul de la care se așteaptă să depună acuzații împotriva lui Trump.

Sâmbătă, în aceeași zi în care fostul președinte american a postat că susținătorii săi ar trebui să protesteze, Alvin Bragg a trimis un e-mail personalului.

„Nu tolerăm încercările de a ne intimida sau de a amenința statul de drept din New York”, a scris procurorul.

De ce este Trump investigat

Cazul Stormy Daniels se concentrează asupra modului în care Trump i-a rambursat o sumă de bani fostul său avocat, Michael Cohen, după ce i-ar fi plătit lui Stormy Daniels 130.000 de dolari pentru a păstra tăcerea înaintea alegerilor prezidențiale din 2016 despre o presupusă aventură. Fostul președinte a negat orice astfel de relație cu Stormy Daniels.

Dosarul pentru plata rambursării domnului Cohen spune că suma a fost pentru „taxele legale”. Procurorii ar putea argumenta că acest lucru înseamnă că Trump falsifică înregistrările comerciale.

Agenții Serviciului Secret desemnați să-l protejeze pe Trump vor rămâne cu el în timpul oricărei arestări, relatează BBC.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tot mai departe de șefia NATO. Contracandidatul lui Iohannis are și susținerea Turciei | Revista22

Tot mai departe de șefia NATO. Contracandidatul lui Iohannis...

Planurile americanilor cu cele 81 de avioane rusești vechi achiziționate din Kazahstan | Aktual24

Planurile americanilor cu cele 81 de avioane rusești vechi...

500.000 de monede euro falsificate au ajuns pe piață | Deutsche Welle

500.000 de monede euro falsificate au ajuns pe piață,...