Primăria Baia Sprie, investigată de DNA pentru o licitaţie acordată unei firme

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

DNA Maramureş – Biroul Teritorial Baia Mare, din cadrul Serviciului Teritorial Cluj, investighează o presupusă favorizare a unei firme care a livrat masă caldă unor persoane din oraşul Baia Sprie, a anunţat, miercuri, primarul Alin Bîrda, potrivit Agerpres.

„Consider că trebuie să fiţi informaţi corect asupra unei investigaţii DNA care se desfăşoară în prezent şi care are drept obiect presupusa favorizare a unui prestator care a livrat masă caldă beneficiarilor din cadrul unui proiect derulat pe zona Microraion Vest. Prestatorul, fără cunoştinţa noastră şi fără a ne informa, a subcontractat la rândul său un alt livrator de masă caldă pentru beneficiarii din proiect. Ni se impută că am ştiut asta, însă noi am aflat de acest fapt mult mai târziu”, a spus Alin Bîrda, într-o postare pe pagina de socializare a instituţiei.

Citește și: Președintele Autorității Electorale, controversatul Mitulețu-Buică, a demisionat

Primarul oraşului Baia Sprie a respins faptul că instituţia ar fi avut cunoştinţă că actele depuse la licitaţie de firma ofertantă ar fi fost false.

„Mai mult, suntem acuzaţi ca am fi ştiut că firma a depus la licitaţie acte false, fapt total neadevărat în condiţiile în care ofertanţii depun documente pe propria răspundere. Primăria Baia Sprie şi nici un partener din proiect nu au suferit prejudicii de nicio natură, proiectul a fost dus la bun sfârşit fără a exista un prejudiciu, nici material, nici bănesc. Mai mult, Primăria Baia Sprie s-a îndreptat legal împotriva firmei contractoare şi consideră că organele judiciare vor lua deciziile care se impun. Baia Sprie va continua să se dezvolte, chiar dacă poate acest lucru deranjează”, a mai menţionat în postarea sa primarul Alin Bîrda.

Citește și: „De ce nu faceți nimic?”. O explicație

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Un an la Cotroceni. Sau cum a blocat Nicușor Dan țara?

Criza politică din România, care accentuează criza economică, a...

Va renunța sau nu președintele la „cordonul sanitar” de protejare a României de extremiști?

Președintele Nicușor Dan a continuat joi, la Cotroceni, consultările...