Primăria Timişoara a câştigat în instanţă o vilă, de la clanurile imobiliare. Fritz: Nimeni nu a avut curaj să se ia de această mafie

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Primăria Timişoara a câştigat în instanţă o vilă, de la clanurile imobiliare. Primarul Dominic Fritz a anunţat, luni, că municipalitatea a câştigat în instanţă prima vilă din zona ultracentrală a oraşului, de pe bulevardul C.D. Loga nr 52, „furată de nişte clanuri, prin anii ’90”.

Clădirea şi terenul de 1200 metri pătraţi sunt din nou proprietatea de drept a statului şi în administrarea primăriei, care doreşte să deschidă aici o grădiniţă.

„Este prima vilă care a reintrat în patrimoniul oraşului. Porţiunea dintre Primărie şi Prefectură este un bulevard de pe care, în anii ’90, prin tertipuri juridice şi falsuri în acte, vânzări şi cumpărări succesive, s-au luat din patrimoniul oraşului mai multe vile şi au ajuns în mâna unor clanuri.

La începutul mandatului meu de primar, am spus că o prioritate pentru mine este să readucem în patrimoniul oraşului tot ceea ce s-a furat în ultimii zeci de ani.

Avem astfel de cazuri şi pe malul Canalului Bega, şi aici. Astăzi, marcăm o victorie majoră atât pentru timişoreni, cât şi pentru oraş. Am recâştigat imobilul de pe bulevardul C.D. Loga nr. 52, de acum statul român este proprietarul de drept al clădirii.

Citește și: Dumitru Buzatu în ziua flagrantului: „Când vin … vin, pescuiesc 5 minute și plec!”

Este un spaţiu generos şi ar putea primi destinaţia de grădiniţă”, a declarat primarul Dominic Fritz, potrivit Agerpres.

Edilul a subliniat că a găsit, împreună cu echipa sa de jurişti, o cale juridică prin care s-a reuşit întabularea, pe baza unor dosare penale din trecut, fără să se mai treacă printr-un alt litigiu.

„Să o spunem deschis: până acum, nimeni nu a avut curaj să se ia de această mafie de pe Loga. Aşa cum nimeni nu a avut curaj să se ia de mafia de pe malul Canalului Bega.

Citește și: Un PNL mort e un PSD viu

Fostul consilier personal al primarului Nicolae Robu (Florin Răvăşilă, n.r.) a fost pus printr-un concurs fraudat director pe patrimoniul oraşului. Acolo l-am găsit. Miza din ultimii 10 ani nu a fost să fure mai mult, ci să acopere urmele furtului din anii ’90.

Cu o echipă curajoasă luăm dosar cu dosar, teren cu teren, vilă cu vilă, şi mergem până în pânzele albe să redăm Timişoarei ce este al ei. E o muncă a naibii de grea, dar nu mă mai sperie nimeni şi nimic”, a detaliat Fritz.

Primarul a mai menţionat că de acum urmează evacuarea persoanelor care ocupă ilegal imobilul devenit proprietatea municipalităţii.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Dominic Fritz / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUBhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

INSP: A fost raportat un caz suspect de hantaviroză, aflat în investigaţie epidemiologică

Institutul Naţional de Sănătate Publică a făcut precizări, vineri...

Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, arestați preventiv pentru 30 de zile

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri...

Kelemen Hunor: Prima noastră opţiune este să refacem coaliţia. În cel mai rău caz, rămânem în opoziţie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, după şedinţa de...