Primarul își dă singur scutire de PUZ la palatul din Centru. Decizia este penală și îi sfidează pe ieșeni. Chirica este Dumnezeu

Data:

Jongleriile lui Mihai Chirica în materie de urbanism, în folos personal, sunt de-a dreptul revoltătoare. Ca să poată construi o vilă pe strada Manolache Drăghici, pe numele fiului său, Ștefan (6 ani), primarul și subordonații săi au siluit legile în ultimul hal.

Pământul lui Chirica, amplasat între Independenței și Sărărie, este situat în interiorul perimetrului ce delimitează zona construită protejată a Iașului și reclamă realizarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ).

Pentru că asta ar fi însemnat timp pierdut și bani cheltuiți în plus, primarul și funcționarii săi s-au dat peste cap să găsească o excepție ca familia șefului de Primărie să fie autorizată direct, fără PUZ.

Citește și: Firea, forțată de PSD să își dea demisia de la Ministerul Familei (surse)

După ce Comisia Zonală a Monumentelor a respins în 4 rânduri solicitarea familiei Chirica, aceștia au făcut contestație la București, la Comisia Națională. În 2022, într-o rezoluție cu un conținut uluitor, cei din Capitală au dat dreptate petentului, familiei Chirica: „Legea 350/2001 arată că solicitarea de elaborare a PUZ se face de către autoritățile publice locale”, a spus Comisia Națională. Deci, legea nu mai e lege. Dacă primarul Chirica nu-i cere PUZ fiului său, Ștefan Chirica, atunci e clar, nu este nevoie de această documentație.

Întocmirea PUZ este obligatorie. Chirica nu vrea să accepte

Zilele trecute, angajații și conducerea Primăriei au semnat prelungirea valabilității cu încă 12 luni a certificatului de urbanism (CU) 1422/28.07.2022. Scopul acestui document: construire locuință individuală și anexe pe numele Ștefan Chirica, fiul primarului, prin Silvia Chirica, mama edilului șef.

Pe scurt, pe strada Manolache Drăgici, feciorul de șase ani al lui Chirica deține, din 2018, un teren de 836 mp și două construcții vechi. În locul acestora, familia Chirica vrea să ridice o vilă tip conac.

Punctul central al discuției: pentru construirea noii case, Chirica trebuie să întocmească un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru ca, ulterior, pe baza acestuia să-i fie eliberată autorizația de construire? Sau, cum încearcă el, să treacă din faza de certificat de urbanism direct la autorizație? Eliminarea PUZ înseamnă timp și bani câștigați.

Inițial, pe numele lui Ștefan Chirica a fost eliberat un certificat în iunie 2020. Pentru a putea trece la faza de autorizație de construire, a fost necesar și un aviz de la Comisia Zonală de Monumente (pentru județele Iași, Vaslui și Bacău).

Membrii acestui for au luat în discuție de 4 ori speța Chirica și de fiecare dată au dat același răspuns: se impune realizarea unui PUZ – Legea 350, art. 47, alin. 3, lit. b și alin. 3^1.

Continuarea, în ReporterIs!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: ReporterIs

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Au ajutat bolnavi, orfani și oameni sărmani | Bihoreanul

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Elevii olandezi au...

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă | De Brăila

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă. Tânărul...