Fostul director al Aeroportului Iaşi: doi ani de procese pentru 430 lei. Numai taxa judiciară a fost de 5 ori mai mare

Data:

La capătul a peste doi ani de procese, fostul director general al Aeroportului Iaşi a câştigat în primă instanţă contra aerogării. Cătălin Bulgariu a solicitat plata unor drepturi băneşti care consideră că i se cuvin.

Judecătoria Iaşi i-a dat dreptate parţial la rejudecarea cauzei. Astfel, după ce a admis cererea de chemare în judecată a regiei şi a Consiliului ei de Administraţie, instanţa a decis ca „Regia Autonomă Aeroportul Iaşi să plătească reclamantului suma de 430 lei reprezentând diferenţa până la suma de 58.800 lei din indemnizaţia datorată directorului general – componentă variabilă pentru anul 2019”. În acelaşi timp, a fost respinsă „ca neîntemeiată cererea de compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pentru anii 2019-2020”.

Citește și: Doi inspectori sociali AJPIS Ilfov, reținuți de DNA pentru abuz în serviciu în dosarul azilelor groazei

CITEȘTE ȘI: Șef nou la Aeroport! Bulgariu, cunoscut pentru ieșirile violente

Totuşi, Cătălin Bulgariu a obţinut şi „decontarea cheltuielilor de judecată”, în sumă totală de 5.281 de lei, din care 2.281 lei reprezintă taxa judiciară, iar 3.000 de lei, onorariu de avocat. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cătălin Bulgariu a intrat în Consiliul de Administraţie al Aeroportului Iaşi în 2017, în timpul mandatului PSD, partid în care este şi el membru.

Continuarea, în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related