Proaspăt pensionar, directorul DSP tocmai s-a reangajat la stat: Vasile Cepoi are cumul pensie-salariu de 20.000 de lei/lună

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Medicul Vasile Cepoi, fostul șef al DSP Iași, a susținut-o constant, din 2011, pe Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie. La demiterea acesteia, în 2015, Vasile Cepoi a fost singurul care a insistat la Ministerul Sănătății ca aceasta să rămână interimar. Și așa s-a întâmplat.

A venit vremea întoarcerii favorurilor. În 2023, pensionarul Vasile Cepoi și-a cerut transferul de la Spitalul CI Parhon, unde avea post rezervat, devenind acum medic la IRO Iași.
„Avem foarte mare nevoie de medici. Domnul Cepoi s-a pensionat din funcția de la DSP, dar este medic, era la Parhon și acum a venit la noi”, explică Mirela Grosu.

Citește și: UE ia măsuri pentru salarii echitabile și standarde decente de trai

Carierist cu funcții importante, inclusiv ministru

Între 2001 și 2005, cu o scurtă întrerupere, Vasile Cepoi a fost șeful Casei de Asigurări de Sănătate Iași. Între iulie 2003 și februarie 2004 a fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, apoi, între 2005 și 2008, președinte al CNAS.

Continuare în ReporterIS!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: reporteris.ro)

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Invitație la lectură, în tramvaiele și autobuzele din Arad

Călătorii care folosesc transportul public din Arad pot accesa,...

Încă un dosar în care apare numele primarului Iașului a fost clasat

După cinci ani de cercetări, în care nu a...

Artista Mirela Trăistaru, prezentă la MoBU 2026, cel mai important târg de artă contemporană din România

Artista plastică Mirela Trăistaru, născută la Bistrița și cu...

Tehnologia Bitdefender dezvoltată la Iași este folosită de echipa de Formula 1 a Ferrari

Ferrari a coborât pentru câteva zile din universul exclusivist...