Claudiu Sandu, membru al CSM, într-o postare publicată pe Facebook, respinge explicația potrivit căreia sistemul judiciar ar fi victima unei „manipulări publice grosolane” și susține, dimpotrivă, că ostilitatea populației are o cauză mult mai simplă: o corupție pe care românii o resimt zilnic, sub forma nepotismului și a blocării accesului la funcții pentru cei competenți. Sandu merge mai departe și pune la îndoială chiar cifra vehiculată de conducerea sistemului, cea a celor peste 3.500 de magistrați care s-ar fi raliat poziției CSM.
Într-un text publicat pe Facebook, intitulat „Dictatura corupției”, procurorul Claudiu Sandu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), critică colegii pentru felul în care sistemul judiciar reacționează la actuala criză de legitimitate.
Punctul de plecare al textului este o întrebare retorică pe care Sandu spune că și-o pune privind entuziasmul unor „colegi mai tineri” de a apăra actualul status quo. Procurorul admite că, la nivel formal, justiția ar putea părea „modernă, europeană”, dar atrage atenția asupra unui decalaj pe care îl consideră esențial. Potrivit lui, „80% din populație ne urăște și ne consideră niste îmbuibați inutili”.
Corupția din interior
Respingând ideea că această percepție ar fi rezultatul unei campanii de denigrare venite din partea politicienilor, televiziunilor sau influencerilor, Sandu oferă o explicație alternativă: oamenii nu ar fi manipulați, ci ar constata pur și simplu o realitate. El vorbește despre o corupție care nu mai înseamnă mită sau avantaje materiale, ci ceva mult mai difuz și mai greu de demontat public. În cuvintele sale, „Coruptia a coborât în măruntaiele noastre”.
Procurorul enumeră o serie de situații pe care le consideră ilustrative, cum ar fi blocarea posturilor de medic pentru copiii altor medici, dificultăți la admiterea în barourile de avocați, povara declarațiilor fiscale pentru antreprenori sau numirea în funcții de conducere a unor persoane fără experiență efectivă în instanța respectivă. Pentru Sandu, mecanismul comun din spatele acestor cazuri — excluderea profesioniștilor competenți în favoarea celor din anturajul factorilor de decizie — reprezintă, spune el, „cea mai perfida forma de coruptie”. Consecința, avertizează procurorul, nu este una abstractă. Eliminarea sistematică a competenței „conduce încet dar sigur la moartea oricărei organizații”, iar acest proces, susține el, este deja vizibil în justiție. „Foarte mulți, cand ajung într-o poziție de decizie, se gândesc numai la rudele și anturajul lor și nu admit vreun outsider să ocupe o anumită funcție chiar dacă acel outsider este mult mai bine pregătit profesional. Or, aceasta este cea mai perfidă formă de corupție”, susșine Sandu.
Păcatul delegărilor și al transferurilor
Sandu contestă informația vehiculată conform căreia peste 3.500 de magistrați, reuniți în adunări generale, ar fi condamnat atacurile la adresa justiției și s-ar fi raliat poziției Secției de Judecători a CSM, cuprinsă într-un document de 76 de pagini. „Știm cu toții că acest lucru nu este adevarat și că magistrații habar nu au avut de existenta listelor negre astfel că nu se puteau ralia poziției CSM”, arată Sandu.
El pune sub semnul întrebării și unanimitatea afișată de conducerile instanțelor, sugerând că aceasta ar putea fi altfel dacă accesul la funcțiile de conducere ar fi meritocratic, iar nu unul „controlat” – și dacă transferurile, delegările și promovările ar trece printr-un filtru real de control și echilibru instituțional.
În acest context, Sandu vorbește despre apariția, în rândul colegilor săi, a unui fenomen pe care îl numește „un adevarat sindrom Stockholm”. Potrivit lui, interesul magistraților s-ar fi restrâns aproape exclusiv la subiectul pensiilor și al salariilor, în timp ce discuția despre o justiție corectă și despre independența reală a magistratului ar fi rămas susținută doar de „două, trei” voci.
Procurorul CSM mai arată că „oamenii simpli simt această corupție în fiecare zi. Ei nu pot să acceadă la nici o funcție publică sau în administrație pentru că nu au pile, nu pot să se realizeze profesional pentru că nu cunosc pe cine trebuie iar cei care reușesc o fac după multe lupte, sacrificii și umilințe înghițite. De aceea mulți își abandonează țara și iau drumul lumii civilizate unde le este recunoscută competența. Paradoxul este că, cu cât pleacă mai mulți oameni buni din țara asta, cu atât se întărește sinecurismul și corupția”.
Textul se încheie cu o replică personală adresată unui coleg mai tânăr, care i-ar fi reproșat lui Sandu că, prin poziția sa critică, „urăște dictatura, dar adulă dictatorii”. Procurorul respinge acuzația și arată că „iubesc libertatea, independența, responsabilitatea, bunul simț”. El face și o distincție generațională, sugerând că cei care au trăit comunismul înțeleg miza discuției, spre deosebire de generațiile mai tinere, pe care le avertizează că ar confunda uneori mecanismele autoritare cu libertatea și independența.
Postarea se încheie cu o concluzie: negarea realității de către sistem ar fi, în opinia sa, „cea mai perfida formă de dictatură”.
