Procurorul CSM Claudiu Sandu: „Există două Românii și în justiție, nu numai în viața de zi cu zi” / „Calitatea legilor din România este execrabilă”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Procurorul CSM Claudiu Sandu a declarat marți, la televiziunea Național TV, că există două Românii și în justiție, nu numai în viața de zi cu zi. Potrivit magistratului, există o Românie a celor care muncesc, care încearcă să oprească faptele anti-sociale, și o a doua Românie, „care se plimbă cu avioane private”.

Întrebat în cadrul emisiunii „Miezul problemei” despre scandalul zborurilor private și despre relațiile dintre magistrați și persoane influente, Claudiu Sandu a declarat că în România există „destul de mulți magistrați” care renunță la imparțialitate pentru „niște condiții de lux”.

„Din punctul meu de vedere, există două Românii și în justiție, nu numai în viața de zi cu zi. Cei care muncesc, care încearcă să oprească faptele anti-sociale și tocmai vorbeam de faptele care s-au petrecut în București pe care le-am perceput și eu așa cum le-au perceput toți bucureștenii, prin șocul pe care l-au produs aceste violențe, cât și efectul lor în societate, șocul care a fost perceput și există cea de-a doua Românie, care se plimbă cu avioane private.

Această situație fiind identică și în justiție. Din punctul meu de vedere este problematic atunci când un magistrat își dorește să aibă asemenea relații, să zicem, cu persoane cu activitate nu tocmai conformă cu legea, chiar, care au fost condamnate”, a declarat Claudiu Sandu.

„Deși unii propovăduiesc această independență și imparțialitate, se găsesc destul de mulți care să desconsidere aceste principii pe care se bazează cariera magistratului și să renunțe la imparțialitate pentru niște condiții de lux, să le zicem”, a mai spus procurorul CSM.

Citește și: Procurorul CSM Claudiu Sandu, reacție critică la adresa lui Nicușor Dan: „Credeam ca un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”

Întrebat dacă persoanele implicate în astfel de situații pot fi trase la răspundere și despre posibilitatea reformării sistemului, magistratul a declarat că, în prezent, calitatea legilor este „execrabilă”.

„Eu pot să afirm, după 25 de ani, mai mult de 25 de ani de lucru în domeniul justiției, că, în acest moment, calitatea legilor din România este execrabilă”, a declarat Claudiu Sandu.

„Dacă vrem să reformăm ceva, trebuie să existe o voință socială care să ducă în Parlamentul României niște oameni politici responsabili și care să-și dorească un stat de drept și nu un stat al privilegiaților”, a mai spus procurorul CSM.

Întrebat dacă vede o legătură periculoasă între politică și justiție, Claudiu Sandu a declarat că, din experiența sa, „politica este peste tot”. ”Politica influențează totul: viața noastră de zi cu zi, justiția, administrația, totul este influențat de politică”, a afirmat magistratul.

Claudiu Sandu s-a referit și la privilegiile din societate și din sistemul de justiție. „Noi nu mai ne concepem viața după principii sănătoase, gen demnitate, onoare, adevăr, dreptate, ci visăm doar la privilegii”, a declarat procurorul CSM.

Youtube video

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Festivalul Săptămâna Haferland revine în 2027 cu zeci de noi evenimente pentru adulți și copii

Săptămâna Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural al sașilor...

A patra temere legată de AI – siguranța

Weekendul trecut, într-un eseu de 3800 de cuvinte, Dario...