Un articol publicat în revista științifică „Forum Juridic”, editată de Facultatea de Drept a Universității din București, lansează acuzații grave la adresa unor judecători români care au comparat situația magistraților afectați de reducerea unor drepturi economice cu persecuțiile evreilor din timpul Holocaustului. Autorul, profesorul Corneliu Liviu Popescu, specialist în drept internațional, european la Colegiul Juridic de Studii Europene al Universității Paris 1 Panthéon – Sorbonne, consideră că asemenea comparații reprezintă o formă gravă de banalizare a Holocaustului și de antisemitism.
Mai mult, profesorul susține că pasivitatea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și a Inspecției Judiciare (IJ), care nu ar fi declanșat proceduri disciplinare împotriva magistraților respectivi, constituie o formă de „banalizare pasivă” a Holocaustului.
Studiul, intitulat „Banalizarea Holocaustului de către unii judecători români”, a fost publicat în numărul 1/2026 al revistei „Forum Juridic”. Autorul analizează două cazuri concrete, în care judecători au făcut comparații între dezbaterea privind drepturile economice ale magistraților și persecuțiile populației evreiești din timpul regimului nazist.
Teza profesorului este că libertatea de exprimare a magistraților nu îi exonerează de obligația de a respecta memoria victimelor Holocaustului și că autoritățile disciplinare au obligația să intervină atunci când sunt depășite limitele legale ale exprimării publice.
Comparații cu Goebbels și steaua galbenă
Corneliu-Liviu Popescu pornește de la două declarații publice făcute de judecători în contextul dezbaterilor privind diminuarea unor drepturi economice ale magistraților.
În primul caz, Mădălina Afrăsinie, de la Tribunalul București, a publicat o scrisoare deschisă adresată premierului, în care a comparat modul în care acesta și o parte a presei prezentau situația pensiilor magistraților cu propaganda nazistă a lui Joseph Goebbels. Judecătoarea a făcut referire explicită la faptul că Goebbels a fost șeful propagandei lui Hitler.
Profesorul Popescu consideră comparația cu atât mai gravă cu cât Goebbels nu a fost un simplu propagandist politic, ci unul dintre principalii responsabili ai propagandei antisemite genocidare a regimului nazist.
În analiza sa, autorul explică rolul lui Goebbels în promovarea ideologiei naziste, inclusiv a propagandei care a pregătit și justificat persecuția și exterminarea evreilor.
Al doilea caz privește o judecătoare de la Curtea de Apel Timișoara, care a comparat situația magistraților români cu cea a evreilor din timpul Holocaustului. Într-o postare pe Facebook, aceasta a făcut referire la ghetouri, Auschwitz, cuptoare și, în final, la camerele de gazare, susținând că magistrații români ar fi supuși unui proces similar de marginalizare și persecuție. Este vorba de Adriana Stoicescu.
Profesorul consideră că asocierea reducerii unor drepturi economice cu obligativitatea purtării stelei galbene, ghetoizarea, deportarea și exterminarea evreilor reprezintă o comparație profund ofensatoare pentru victimele Holocaustului și supraviețuitorii acestuia.
El subliniază că evreii au fost persecutați și exterminați exclusiv din cauza apartenenței lor etnice și religioase, în timp ce magistrații români sunt cetățeni ai unui stat democratic, membru al Uniunii Europene și parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care contestă măsuri de natură economică adoptate în cadrul unui proces politic și legislativ.
Banalizarea Holocaustului este interzisă de legislația europeană
O parte importantă a studiului este consacrată cadrului juridic european și național pe care profesorul îl consideră aplicabil acestor situații.
Corneliu – Liviu Popescu invocă Decizia – cadru 2008/913/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2008, privind combaterea anumitor forme și manifestări ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal.
Potrivit profesorului, legislația europeană nu interzice doar apologia, negarea sau denaturarea Holocaustului, ci și banalizarea grosolană a acestuia.
Autorul arată că, deși decizia-cadru nu oferă o definiție expresă a banalizării, aceasta poate fi identificată prin utilizarea abuzivă a unor comparații care minimalizează caracterul îngrozitor al Holocaustului, prin asocierea unor situații fără nicio legătură cu exterminarea evreilor.
În opinia sa, compararea reducerii unor drepturi economice ale magistraților cu propaganda genocidară a lui Goebbels, obligativitatea purtării stelei galbene și deportarea în lagărele morții reprezintă tocmai o asemenea banalizare.
Profesorul invocă și legislația românească, respectiv Legea nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, precum și prevederile Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
În acest ultim caz, autorul amintește obligația magistraților de a se abține de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea profesiei și prestigiul justiției.
El consideră că statutul de judecător presupune o responsabilitate suplimentară în exercitarea libertății de exprimare, iar declarațiile publice trebuie evaluate inclusiv prin prisma obligațiilor profesionale.
Profesorul susține că magistrații trebuie sancționați mai sever
Un argument central al studiului este că autorii unor asemenea comparații nu sunt simpli cetățeni, ci judecători aflați în exercițiul funcției.
Corneliu – Liviu Popescu apreciază că gravitatea faptelor este amplificată de poziția profesională a celor care le-au făcut publice.
În analiza sa, judecătorii au o putere considerabilă și trebuie să manifeste un comportament echilibrat, responsabil și rezervat, inclusiv atunci când își exprimă dezacordul față de deciziile politice.
Profesorul consideră că, în cazul unor magistrați, banalizarea Holocaustului trebuie sancționată mai sever decât în cazul unor persoane obișnuite, tocmai din cauza responsabilității care însoțește exercitarea funcției judiciare.
El invocă și obligația de rezervă a judecătorilor și procurorilor, prevăzută de legislația privind statutul magistraților, apreciind că manifestările publice de acest tip pot constitui abateri disciplinare.
Nu este vorba, în argumentația autorului, despre interzicerea criticării guvernului sau a măsurilor economice care afectează veniturile magistraților. Aceștia au dreptul să conteste politicile publice și să își exprime nemulțumirile.
Problema este, în opinia profesorului, folosirea Holocaustului ca instrument de comparație într-o dispută privind drepturi salariale sau pensii.
CSM și Inspecția Judiciară, acuzate de banalizare pasivă a Holocaustului
Cea mai severă parte a studiului nu îi privește însă exclusiv pe cei doi judecători, ci și instituțiile care au atribuții în materia răspunderii disciplinare a magistraților.
Corneliu – Liviu Popescu susține că IJ și CSM aveau obligația să analizeze declarațiile publice și să stabilească dacă acestea întrunesc elementele unor abateri disciplinare.
Profesorul face o distincție între banalizarea activă a Holocaustului, reprezentată de declarațiile publice ale celor doi judecători, și banalizarea pasivă, care ar rezulta din refuzul autorităților disciplinare de a interveni.
Argumentul său este că inacțiunea instituțională nu este neutră. Dacă autoritățile competente cunosc asemenea manifestări și nu iau măsuri pentru verificarea lor, comportamentul riscă să fie încurajat și repetat.
În acest context, autorul invocă prevederile Legii nr. 3/2022 privind organizarea și funcționarea CSM, care stabilesc competențele Consiliului în materia sesizării Inspecției Judiciare și a declanșării procedurilor disciplinare.
De asemenea, amintește că Inspecția Judiciară are atribuția de a se sesiza din oficiu în cazul unor posibile abateri disciplinare săvârșite de judecători și procurori.
Profesorul consideră că aceste atribuții nu sunt doar prerogative facultative ale instituțiilor, ci implică și o obligație de intervenție atunci când există indicii privind încălcarea normelor profesionale.
În consecință, lipsa unei reacții din partea CSM și a Inspecției Judiciare ar reprezenta, în opinia sa, o formă de banalizare pasivă a Holocaustului. „Banalizarea Holocaustului, fie ea activă sau pasivă, reprezintă o formă de antisemitism care trebuie sancționată”, este concluzia formulată în rezumatul studiului.
Autorul critică și folosirea politică a suferinței magistraților
Popescu nu ignoră contextul în care au apărut declarațiile celor doi judecători. Acestea au fost făcute în timpul dezbaterilor publice privind reducerea unor drepturi economice ale magistraților, inclusiv în contextul disputelor privind pensiile de serviciu.
El recunoaște că magistrații au dreptul să își apere interesele profesionale și economice și că măsurile adoptate de autorități pot fi contestate. Totuși, consideră că această dispută nu poate justifica folosirea unor comparații cu genocidul evreilor.
În opinia sa, situația magistraților din România nu poate fi echivalată cu cea a populației evreiești din perioada nazistă. Prima categorie este formată din profesioniști ai unui sistem judiciar dintr-un stat democratic, care contestă măsuri economice, în timp ce cea de-a doua a fost supusă unui proces sistematic de discriminare, deportare și exterminare pe criterii rasiale și religioase.
Profesorul avertizează că asemenea comparații afectează memoria victimelor Holocaustului și reprezintă manifestări de antisemitism, indiferent dacă sunt formulate în contextul unei dispute politice sau profesionale.
Concluzia studiului
În concluziile articolului, Corneliu – Liviu Popescu revine asupra celor două situații și susține că magistrații care au făcut comparațiile respective s-ar fi făcut vinovați de banalizarea gravă a Holocaustului. Mai mult, autorul consideră că lipsa unor reacții din partea autorităților disciplinare transformă problema într-una instituțională.
În interpretarea sa, CSM și Inspecția Judiciară nu pot rămâne pasive atunci când sunt semnalate asemenea manifestări, iar refuzul de a verifica și sancționa eventualele abateri poate contribui la perpetuarea lor.
