Programatorul din Londra care te ajută să verifici tot ce cumpără statul român

Data:

Radu Ciocan a plecat în Londra de aproape 10 ani, însă și-a dorit să rămână conectat la probleme din România.

Din dorința lui de a înțelege mai bine cum sunt cheltuiți banii în țara noastră în timpul pandemiei de COVID-19, dar și datorită spiritului său civic, a creat platforma SICAP.ai.

Aici, oricine poate căuta contracte de achiziții publice într-un mod cât se poate de simplu. Cei care vor să folosească site-ul, trebuie să introducă cuvinte cheie în motorul de căutare.

Citește și: Măsură radicală: Marea Britanie deportează imigranții ilegali în Rwanda

Cine poate să folosească SICAP.ai

Programatorul din Londra a explicat pentru PRESShub exact cum funcționează platforma SICAP.ai, dar și cine îl poate utiliza.

„Aplicația indexează toate contractele de achiziții publice din platforma de licitație într-o bază de date care optimizează căutarea.

Am făcut un web-site în care oricine poate să caute după cuvinte cheie și să găsească aceste contracte sau date din aceste contracte. E un fel de motor de căutare, dacă vrei să zici așa, pentru achiziții publice.

Este un web-site, total gratuit, codul sursă este pus acolo la vedere. Oricine poate să refacă acest site de la zero dacă are cunoștințele tehnice necesare”, a explicat inginerul de software.

Citește și: Începe Hackathonul bunei guvernări. Ce au făcut primarii cu banii noștri

Programatorul din Londra a început proiectul în 2020

Radu este inginer software și se ocupă cu dezvoltarea aplicaților, inclusiv pentru telefon. Mai oferă consultanță în domeniul IT. Acesta ne-a povestit și de unde a pornit ideea Sicap.ai.

„Ideea inițială a pornit undeva în vara lui 2020. Am avut câteva luni libere între contractele mele de muncă și tocmai începuse pandemia. Eram curios cum sunt cheltuiți banii pe COVID-19, pe măști, de exemplu, dar și pe alte lucruri. Nu știam nimic despre achiziții publice. Nu știam nimic despre site-ul E-licitație”.

Soluția propusă de Radu Ciocan a venit în urma unei nevoi, mai exact nevoia de a ușura navigarea prin site-ul care indexează toate achizițiile publice, (SEAP – www.e-licitatie.ro), care este foarte complicat pentru un cetățean obișnuit, care nu este specializat în domeniu.

„Am dat de el căutând pe Google și am văzut că nu este chiar ușor să cauți diverse lucruri în sensul ăsta.

Având toate cunoștințele astea tehnice despre programare, software și development, am început să sap un pic în platforma asta.

Mi-am dat seama de cum sunt stocate aceste date, dar și de faptul că aș putea să le fac cumva mai ușor accesibile pentru mine, în primul rând, să pot să caut ce aveam eu nevoie. Cam așa a început”, a explicat Radu Ciocan pentru PRESShub.

Programatorul din Londra care te ajută să verifici tot ce cumpără statul român, pe site-ul Sicap.ai
Programatorul din Londra care te ajută să verifici tot ce cumpără statul român, pe site-ul Sicap.ai

30 de milioane de contracte descărcate într-o săptămână

Radu Ciocan s-a apucat să scrie aplicația și într-o săptămână a reușit să descarce cele aproximativ 30 de milioane de contracte din site-ul oficial cu licitații publice.

„Am făcut niște scripturi care practic traversează toată baza de date, toate contractele. Am reușit să descarc toate datele de pe E-licitație, 30 de milioane de contracte în total, ceva de genul ăsta. Cred că mi-a luat cam o săptămână să fac treaba asta, să-mi dau seama exact cum se face”.

Văzând că a reușit să facă mai ușoară căutarea contractelor de achiziții publice, Radu s-a hotărât să-l urce online. La începutul toamnei 2020, platforma SICAP.ai a devenit publică pentru toți utilizatorii.

„Am decis că treaba asta am putut să o fac pentru mine, hai să fac un site în care oricine poate să caute despre orice și practic așa a început proiectul ăsta. Undeva prin luna septembrie sau octombrie, l-am pus online”.

Radu Ciocan a participat la Open Data Hackathon/Maratonul Bunei Guvernări

Radu Ciocan a fost unul dintre mentorii echipelor care au participat la Open Data Hachathon, un eveniment care a adunat jurnaliști, programatori, specialiști UX, reprezentanți ai ONG-urilor civice, studenți, graficieni și videografi, pentru a verifica date publice de la instituții ale statului, cu instrumente software legale.

Am vrut să aflăm ce bani au cheltuit primarii din țară în mandatul care se încheie.

Open Data Hackathon a fost organizat de Freedom House România, Expert Forum (EFOR), Corupția ucide și Geeks for Democracy.

Citește și: Trei zile de Open Data Hachathon. Ce am descoperit căutând cheltuielile primăriilor

A ținut totul anonim

Programatorul din Londra a mai explicat pentru PRESShub că deși, din punct de vedere legal, nu ar avea de ce să existe probleme, pentru că site-ul său folosește doar date publice, timp de un an a preferat să rămână anonim ca autor al site-ului.

„Din punct de vedere legal nu cred că sunt probleme, pentru că toate date astea sunt date publice, deci oricine ar putea să le descarce.

Când l-am creat, l-am creat total anonim, fără numele meu, totul anonim. Mă gândeam că statul român o să încerce să-l dea jos sau să acționeze în justiție sau alte lucruri de acest fel.

Eu accesam milioane de request-uri la ei pe E-licitație, dar făceam această acțiune în weekend și dimineața foarte devreme, pentru că mă gândeam să nu îngreunez site-ul ăsta, pentru că oamenii lucrează acolo.

Asta era marea mea frică și de asta am făcut și anonim și a stat cam un an de zile anonim până mi-am dat seama că erau nefondate toate fricile mele”.

Radu Ciocan a plecat în Londra în 2015, însă a simțit mereu nevoia să se implice în partea civică din țara noastră, chiar dacă nu mai locuiește aici.

„Treaba asta civică o aveam în mine, ca să zic așa. Am fost și la protestele din 2012, când a fost cu Roșia Montană. Cumva a rămas treaba asta și fiind aici, în Londra, atâția ani am rămas cât de cât la curent cu ce se mai întâmplă în România și am zis dacă pot să fac asta și pentru mine este relativ ușor și nu mă costă nimic, pot să o fac publică”.

Citește și: Hackathon-ul bunei guvernări: Ce au făcut primăriile cu banii noștri

Programatorul din Londra nu s-ar mai întoarce în România

Totuși, acesta nu crede că se va mai întoarce vreodată definitiv în România, mai ales că s-a obișnuit cu Londra. Dacă ar trebui să se mute, cel mai probabil, ar alege o altă țară.

„În principal, de fiecare dată am zis nu, nu m-aș întoarce definitiv, pentru că odată ce am plecat și îmi place aici… Dacă vreau să mut de aici aș alege alt oraș, din altă țară, din altă zonă, mă consider genul ăsta de cetățean global și nu cred că m-aș mai întoarce definitiv în România”.

Radu crede că ar fi nevoie ca România să funcționeze mai mult pe principiile țărilor din vest ca să ia în considerare să revină acasă, însă nu crede că aceste schimbări se vor întâmpla curând.

„În primul rând, totul să funcționeze cam ca în vest, adică și administrație și nu știu, și ca cultura cumva să schimbe. Însă îmi dau seama că mai durează generații întregi până atunci și viața mea e limitată, așa că prefer să vin în România când am vacanță”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cine sunt primarii care au atras finanțări-record din PNRR

Primarii USR au profitat din plin de fondurile europene...

Dator la Fisc cu 55 milioane de euro, primarul Negoiță a suspendat executarea silită cu ajutorul instanței

Primarul Negoiță a suspendat executarea silită cu ajutorul instanței...

Panourile solare de încălzire a apei. Avantaje și dezavantaje

Panourile solare de încălzire a apei repezintă una dintre...