PSD-ist racolat cu tot cu soție de PNL Brăila

Data:

PSD-ist racolat cu tot cu soție de către deputatul Alexandru Popa, președintele PNL, care, de altfel, are în mod public un discurs extrem de critic la adresa PSD.

Ionel Gheorghe (foto stânga), PSD-ist din anul 2014 – când a sărit din barcă PDL în cea a social-democraților, și-a pierdut fotoliul de primar al orașului Însurăței în luna mai 2022, fiind demis din funcție ca urmare a faptului că a pierdut în mod definitiv un proces de incompatibilitate.

Totodată, potrivit sentinței Înaltei Curți de Casație și Justiție, lui Gheorghe îi este interzis să mai ocupe funcția de primar pe o perioada de 3 ani de la încetarea mandatului – adică până în 2025.

În acest context, Alexandru Popa (foto dreapta), liderul liberalilor, a anunțat, joi seara, pe o rețea de socializare, că fostul primar PSD Ionel Gheorghe „s-a alăturat echipei PNL Brăila” și că soția acestuia, Elena Gheorghe, va fi candidatul PNL la Primăria orașului Însurăței. Popa le-a urat și „Bun venit în PNL Brăila” PSD-iștilor din Însurăței.

Citește și: Mizeriile campaniei electrorale de la Brașov. Un erou al revoltei din 1987, batjocorit din cauza vârstei | Aktual24

Totuși, de remarcat este faptul că deputatul PNL a vorbit, în textul publicat pe Facebook, despre „soția ACTUALULUI primar”, deși, după cum am arătat anterior, Gheorghe a fost demis din funcție acum doi ani în urma unei sentințe definitive a celei mai înalte instanțe din România.

PSD-ist racolat cu tot cu soție

Interesant este faptul că decizia lui Alexandru Popa de a-l „vopsi” în galben pe fostul primar PSD de la Însurăței și a o desemna pe soția acestuia drept candidat PNL la fotoliul de primar al orașului vine după ce, în urmă cu 9 luni de zile, tot Popa l-a anunțat public, în cadrul unei conferințe de presă, pe omul de afaceri Daniel Cîrîc (foto centru) drept candidatul liberalilor de la Însurăței.

Continuarea în De Brăila!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: debraila.ro

spot_imgspot_img
De Brăila
De Brăila
Înființat în 2016, site-ul de știri debrăila.ro are, pe Facebook, peste 69.000 de urmăritori. Publicația online este cunoscută pentru numeroasele subiecte preluate de presa centrală, care vizează, în mod special, politica, administrația, crima organizată și justiția.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Oradea va avea o pădure urbană | Bihoreanul

Oradea va avea o pădure urbană, amenajările se vor...

Primarul Brașovului dezvăluie oferta primită, de a candida de la liberali | Aktual24

Primarul Brașovului dezvăluie oferta primită, de a candida de...

Burse pentru studenții care ajută elevii să se pregătească pentru BAC | Ziarul de Iași

Burse pentru studenții care ajută elevii să se pregătească...

Drama trăită de familiile din blocul ilegal de pe Iași-Voinești | Reporter de Iași

Drama trăită de familiile din blocul ilegal de pe...