De ce a fost demis omul care i s-a împotrivit „eroului” Ciolacu

Data:

De ce a fost demis omul care i s-a împotrivit „eroului” Ciolacu. Recorder arată că dosarul pretinsului erou revoluționar Ciolacu ne pune în fața unei situații simbolice pentru istoria recentă: un profesor de istorie fără apartenență politică, al cărui tată a fost ucis la Revoluție, îl înfruntă chiar din interiorul Guvernului pe premierul României care susține, cu argumente fragile, că a avut un rol determinant în prăbușirea regimului comunist.

Numele profesorului este Mihai Dodu și a condus până acum trei zile Secretariatul de Stat pentru Revoluționari, instituție din subordinea Guvernului. A fost demis după ce Corpul de Control al Prim-Ministrului l-a acuzat că aprobat accesul Recorder la dosarul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu.

Potrivit Recorder, dosarele revoluționarilor au fost ținute la secret în ultimele trei decenii, deși în baza lor se acordă privilegii din bani publici, iar filele lor ar trebui să conțină dovezi ale unor fapte eroice, pe care posesorii certificatelor de revoluționar n-ar avea de ce să le ascundă.

„Asta se întâmplă când respecți legea. Am acționat ca un om liber și consecința o vedem”, spune Mihai Dodu, într-un interviu pentru Recorder.

Citește și: Cine este funcționarul care l-a ajutat pe Ciolacu cu demiterea secretarul de stat care l-a lăsat fără certificat de revoluționar

De ce a fost demis omul care i s-a împotrivit „eroului” Ciolacu

Fostul secretar de stat pleacă din funcție cu avertismentul că va fi reclamat la Parchet. În același timp, Corpul de Control al Prim-Ministrului ne înștiințează că a sesizat Autoritatea Națională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal cu privire la faptul că Recorder a publicat dosarul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu.

Se solicită „efectuarea de verificări”. Cât despre Marcel Ciolacu, acesta rămâne neclintit, chiar dacă nu a oferit nici de această dată răspunsurile necesare în fața suspiciunilor pe care dosarul său de revoluționar le ridică.

Continuarea, într-un material video marca Recorder

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa imagine: Recorder.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procurorul Onea se întoarce la DNA

Instanța supremă a anulat ordinul fostului procuror șef al...

Dator la Fisc cu 55 milioane de euro, primarul Negoiță a suspendat executarea silită cu ajutorul instanței

Primarul Negoiță a suspendat executarea silită cu ajutorul instanței...

Povestea genții Lady Dior, spusă de Mircea Cantor la Romanian Creative Week

Povestea genții Lady Dior, spusă de Mircea Cantor la...