Redactorul Radio Iași, gravă incompatibilitate: membru PSD, consilier local și moderator | Reporter de Iași

Data:

spot_img

Redactorul Radio Iași, gravă incompatibilitate: membru PSD, consilier local și moderator. Liviu George Suceveanu a fost ales consilier din partea PSD în cadrul Consiliului Local Bârnova, în 2020.

Este membru de partid și, conform Legii Audiovizualului, e într-o gravă incompatibilitate sancționată cu desfacerea contractului de muncă.

A declarat că e inginer la Radio Iași

A încercat să mascheze totul printr-un fals grosolan: s-a declarat inginer la Radio Iași, deși el este realizator de emisiuni sportive. Cireașa de pe tort: a primit emisiune de dezbatere electorală chiar la aceste alegeri.

Citește și: Cum a fost schimbată judecătoarea din dosarul „2 Mai”

În declarațiile pentru REPORTER DE IAȘI, Suceveanu spune că a demisionat din Consiliul Local Bârnova de 3 ani, dar și din PSD.

La cazul descris nu e gravă implicarea redactorului în politică la nivel de suburbie, ci faptul că minte într-un interviu oficial cu atâta seninătate.

Șefa Radio Iași, care a tolerat activitatea politică a lui Suceveanu, îi ia apărarea: „Mi-a spus că a demisionat de peste tot”.

Angajații Radiodifuziunii nu pot fi membri de partid

„E o minciună. Este în Consiliu și în partid, a participat la ședințe chiar în acest an”, spun colegii lui Liviu Suceveanu din Consiliul Local Bârnova.

Citește și: De ce este important Parlamentul European – dezbatere la Iași cu candidații din Moldova

Conform legislației, angajații Radiodifuziunii nu pot fi membri de partid și nu pot fi aleși în consiliile locale. Liviu George Suceveanu, redactor Radio Iași, vechi realizator de emisiuni sportive, este consilier local, ales în anul 2020.

El este și membru PSD, partid pe listele căruia a fost la alegerile locale trecute.

În declarațiile sale de avere depuse pe site-ul Primăriei Bârnova, Suceveanu menționează, însă, la veniturile obținute de la Societatea Română de Radiodifuziune, faptul că salariul anual de 40.000 de ei este obținut pentru că este angajat drept inginer.

De când a fost ales, în toate declarațiile de avere apare aceeași poziție ocupată în cadrul radioului: inginer.

Pe site-ul Radio Iași este redactor, în emisiunile proprii sau unde este invitat este ori realizator, ori redactor la Radio Iași, numai în declarația de avere, înregistrată la Agenția Națională de Integritate, el este inginer.

Continuarea în Reporter de Iași

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: reporteris.ro)

spot_imgspot_img
Iulian Mofteescu
Iulian Mofteescu
Iulian Mofteescu este jurnalist, la Reporter de Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related