Rețeaua care face bine: o fundație, sute de elevi înzestrați și donatori dispuși să dea aripi

Data:

Denisa și-a luat în sfârșit „câteva chestii pentru liceu”, Andreea a reușit să-și plătească aproape integral căminul și cantina, iar Andrei a avut deja patru expoziții personale de pictură de la începutul anului, pe care nu le-ar fi putut face fără banii primiți din Fondul de Burse.

Sunt doar trei dintre cei 766 de elevi susținuți financiar până acum de către donatori ieșeni, prin acest program al Fundației Comunitare Iași (FCI) , care a început cu o mână de prieteni ce și-au propus să ajute cinci elevi buni la învățătură să performeze.

De atunci, au trecut 10 ani, cei cinci beneficiari au devenit câteva sute, donatorii de cursă lungă s-au transformat în mentori, iar unii bursieri se gândesc deja cum o să ajute la rândul lor. Împreună, formează o pânză de altruiști ai Iașului, legați între ei de generozitatea de a oferi timp, energie și bani. O șansă pentru un elev înzestrat care altminteri s-ar pierde sub povara nevoii de cărți și materiale și asigurarea traiului zilnic.

„Tu cui ai aripi?”, e întrebarea cu care Corina Farcaș s-a apropiat de donatori. Foto: https://www.facebook.com/fundatiacomunitaraiasi

Ca în fiecare decembrie, într-o sală mare, dintr-un local select al Iașului, s-au strâns copii, părinți și generoși. E gala de lansare a Fondului de Burse, momentul în care, după un proces de matching, donatorii și bursierii se cunosc, în sfârșit, față în față. Emoții și stinghereală sunt de ambele părți, dar ele se duc când încep să participe la câte un joc și când schimbă numere de telefon și emailuri.

Asta, când nu e vârf de pandemie. Când e, totul se mută pe zoom, în întâlniri unu la unu și grupuri de whatsapp. Bursierii, noi sau vechi, timizi, visători, știu deja că bursa o să-i scape de niște greutăți.

Donatorii, noi sau vechi, se gândesc, poate, la viitoarele provocări și la posibilitatea de a duce sau nu și rolul de mentor. Ce e sigur e că vor da aripi unor copii cu medii peste 9 și un venit pe membru de familie de cel mult 1.000 de lei, iar partea și mai bună e că vor putea vedea, din primul rând, cum ajută implicarea lor.

Bursieri, părinți și donatori se văd pentru prima dată la față, în cadrul Galei de lansare a Fondului de Burse ediția 9

„Simt că am primit fericire”, spune Denisa Mardar, care a luat bursă de merit în toți anii în care a fost elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, din Iași, la secția de artă plastică. „Bursa asta m-a salvat de la niște costuri foarte mari”, spune despre cei 1.800 de lei care i-au fost virați în tranșe, în fiecare an de liceu.

Când vorbesc cu Denisa, mă anunță din start că e mai introvertită, că îi e teamă să nu fie judecată, să nu se bâlbâie, în primul rând, dar vorbește cu entuziasmul unei ploi calde de vară.

Citește și: Turism în ariile protejate, planul Consiliului Județean Bihor

„Am fost fericită când am fost selectată, că știam foarte sigur că, dacă primesc această bursă, îmi pot continua studiile cu bine, să nu am probleme financiare foarte mari. Am avut nevoie foarte mult de materiale de pictură, cel puțin cele pe care le foloseam noi erau foarte scumpe, îmi mai ajutam și bunica din bursă. Am stat și la cămin în clasa a 9-a, iar bunicii nu aveau de unde să mi-l plătească.”

În clasa a 7-a era hotărâtă să dea la un liceu de arte, în a 8-a mergea deja la un atelier de estetică și iconografie, unde a învățat să picteze icoane, iar în a 10-a învăța să coase ii și cămăși bărbătești. Natural, acum studiază la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, la secția de artă sacră.

Ar putea deveni profesoară de arte plastice. Sau va lucra într-un atelier de pictură. Ori poate în unul de cusut — o să hotărască. Ajunsă la facultate, Denisa nu mai primește bursă de la FCI, însă donatoarea pe care o avea și pe care și-ar fi dorit să o cunoască mai mult, doamna Crenguța, care e medic, donează acum pentru verișoara sa, Gabriela.

Tot Denisa i-a spus de oportunitate și Gabrielei Mardar, care este la liceu, în clasa a 11-a și primește bursă FCI de merit de când era într-a 8-a. Primii ani de gimnaziu i-a făcut la țară, în comuna Scheia, iar apoi a plecat cu părinții, pentru a învăța, la Iași. „M-a ajutat mult bursa, pentru că vin dintr-o familie cu neajunsuri, am stat și cu chirie când am ajuns în Iași”, spune repede Gabriela.

Ea este, tehnic, mătușa Denisei, însă fetele au crescut împreună, „ca două verișoare”. Pe Denisa, au luat-o în grijă după ce mama biologică a părăsit-o și s-a recăsătorit, iar pe tată nu l-a cunoscut niciodată.

O bază de date cu generoși

„E important să știm de la început situația de acasă, că de multe ori se reflectă în respectivul elev”, spune Claudia Samoilă, coordonatoarea proiectul în sesiunea 8 și 9, plus ultima sesiune, înainte să intre în concediu de risc de sarcină.

Mulți dintre bursierii cu medii mari, dar situații precare vin de la Centrul de Plasament Bucium, care funcționează și ca centru social și ca centru de excelență și unde ajung copii orfani de un părinte sau ambii, sau care nu mai discută cu părinții și-au fugit de acasă.

„Noi mergem acolo cu un donator, ca să își vadă bursierul, iar la centru îi vezi pe toți, te iau în brațe, «doamna, doamna, doamna!» Abia așteaptă să interacționeze”, povestește Claudia Samoilă.

Claudia Samoilă, coordonatoare a programului Fondul de Burse.

Un an de bursă ține cât un an școlar, elevii primesc prima tranșă de bani în ianuarie, iar ultima — în noiembrie. Mai întâi însă, trebuie găsiți elevii sclipitori care învață în orașul Iași și au nevoie de o șansă. Pentru asta, cei de la FCI scotocesc în baza de date cu contacte adunate de-a lungul anului și trimit un comunicat de presă: către școli, inspectoratul școlar, profesori, ONG-uri, consilieri școlari, bursieri vechi și actuali, pe rețelele de socializare, grupuri de voluntariat și cam pe oriunde s-ar găsi elevi.

Pentru a deveni bursieri în Fondul de Burse, aceștia trebuie să îndeplinească unele condiții: media semestrială să fie peste 9, venitul mediu pe cap de familie să nu depășească 1.000 de lei, iar copilul să se implice în activități extrașcolare, concursuri, olimpiade, voluntariat etc.

Cei selectați au șansa să primească fie o bursă de merit (copiii aflați în clasele 5-12, cu rezultate foarte bune la școală), fie de performanță (elevi în clasele 1-12, care excelează într-un anumit domeniu, indiferent de vârstă, și la care nu se mai ia în calcul venitul familial, căci costurile sunt oricum foarte mari). „Cei mai mulți provin de la liceele teoretice, nu cele tehnologice, adică de la liceele bune, pentru că acolo se învață și au medii mari, sunt copii buni”, adaugă Claudia.

Citește și: Rușii taie gazul și anunță o iarnă grea. Dar pentru Europa există un pericol mai mare

Uneori, se întâmplă ca media unui bursier să scadă sub 9, cum a fost cazul unui elev din sesiunea a 9-a, aflat în clasa a 11-a, care a rămas corigent la matematică.

„Ne-am întâlnit cu el, să încercăm să aflăm care e problema și cum o putem rezolva. Aveam în baza de date o profesoară de matematică cu care am discutat, iar respectiva a fost de acord să facă cu el meditații, o dată pe săptămână. Acum este la facultate”, își amintește Claudia.

Alteori, unii copii își pierd bursa. A fost cazul unei fete aflate deja în clasa a 12-a, ce învăța la un liceu tehnologic din Iași, cu o situație financiară grea acasă și pe care părinții nu reușeau să o țină la cămin. Din nefericire, a abandonat liceul și a plecat în străinătate.

Andreea Lupu e un caz fericit. A aflat întâmplător de bursă, anul trecut, și a adunat la limită toate actele necesare. Acum e în clasa a 11-a la un liceu vocațional de pictură, Seminarul Teologic Ortodox din Iași. Aici învață despre patrimoniul cultural, obiecte de artă, istoria artei studiului culorilor și desen tehnic, pictează icoane, crochiuri și corpuri.

Cu banii primiți de la donator, plus cei din bursa de merit de la școală (50 de lei pe lună, pentru cei cu medii de la 9,50 în sus) și banii de liceu (250 de lei pe lună), Andreea răsuflă ușurată: a reușit să-și plătească, aproape integral, căminul și cantina, și să acopere o parte din banii de materiale.

Cei care dau sunt cei care, la un moment dat, au primit

Faza a doua: se caută donatorii. Se fac campanii de fundraising, donatorii vechi sunt întrebați dacă vor să continue, se emit apeluri pentru a convinge unii noi, se discută cu firme, iar, uneori, chiar donatorii actuali devin fundraiseri și își aduc în proiect prietenii, colegii, cunoscuții.

Își donează ziua de naștere sau participă la Swimathon, eveniment demarat în numeroase orașe din țară și nu numai, prin care se strâng fonduri pentru diferite cauze și programe.

Cei care dau sunt cei care, la un moment dat, au primit, este teoria Corinei Farcaș, cea care s-a ocupat, pentru o perioadă, de strângerea de fonduri și găsirea de donatori. „Tu de unde ai resurse?” e întrebarea cu care s-a dus în 2019 la donatori, propunându-și să afle de la cine au primit ei și care e relația lor cu învățământul, cu școala, cu educația, cu un profesor preferat.

„Când i-am întrebat de resurse, eu nu m-am referit doar la cine îți dădea 10 lei și te trimitea să-ți cumperi ce vrei tu, ci la cine îți dădea o îmbrățișare când erai copil, ce persoană te-a marcat, ce cuvinte, ce profesori, ceva de care îți aduci aminte într-o clipită și după 30 de ani”, spune Corina despre prima campanie făcută pentru Fondul de Burse. Se întâmpla în 2019, iar deși campania a fost un succes, a urmat 2020 și pandemia care avea să dea tuturor rânduiala vieții peste cap.

Pentru că a fost un an greu, cu donatori care nu și-au mai permis să doneze și cu copii afectați de mutarea școlii în online și a izolării după ecrane, numărul de burse a scăzut. Sperau măcar să găsească donatori pentru cei 88 de bursieri rămași în program și care nu erau în an terminal de liceu.

„Programul a fost un regres în 2020, dar noi l-am văzut ca pe un câștig, că a fost un an greu, nu ne așteptam să avem donatori pentru ei. Dar deși a scăzut numărul de burse, am menținut mai mulți donatori dornici să continue să doneze decât în alți ani”, spune Corina Farcaș.

„Mai mult, s-a anunțat la fundație ce copii nu au tabletă, telefoane sau laptop, iar donatorii au sărit în ajutor cam de fiecare dată și au donat laptopuri pentru ei”, spune Claudia.

La prima sesiune a fondului de burse au fost selectați cinci elevi, iar în sesiunea 2, care s-a desfășurat în același an, au fost 11. Apoi 30, 67, 82, 66, 106, 123, 103, 88 și 85, anul asta. S-a ajuns la 766 de copii, dintre care unii au beneficiat de bursă mai multe sesiuni la rând.

Citește și: Ce se întâmplă dacă Putin închide gazul în Europa

Fundația a legat relația cu bursierii și donatorii, de la cum au fost selectați primii și transparența față de ceilalți, crede Ciprian-Mihai Păius, directorul executiv al FCI, mai ales că mulți donatori au devenit și ambasadori ai programului.

Un donator oferă suma de 2.200 de lei, dintre care 1.800 de lei merg la bursier, iar 400 de lei acoperă costurile fundației de administrare a programului. Acesta știe pe ce sunt cheltuiți banii, întrucât, la final de semestru, elevii sunt nevoiți să trimită un raport în care justifică cheltuielile avute, dar și o scrisoare de mulțumire.

În cazuri fericite, contractul de donare continuă și după ce pe hârtie el a expirat

Ideal, după o campanie de fundraising se găsesc suficienți donatori pentru toți copiii care și-au depus dosarele de candidatură la bursă, iar pe masa lor, alături de scrisoarea de intenție prin care cei mici spun de ce cred că merită să fie selectați, ajunge și un profil al acestora, făcut de fundație în urma unui interviu.

„De regulă, discutăm cu donatorul înainte, poate unul își dorește un copil pasionat de matematică. Sau doar bursieri orfani de mamă sau de tată, pentru că el a trecut prin situația asta și vrea să ajute. Avem donatori care vor doar fete, nu băieți. Sau să fie de clasa a 9-a, ca să îi poată duce până într-a 12-a. O donatoare, chiar anul acesta, își dorea o bursieră pasionată de bucătărie. 

„E mai ușor să faci matching-ul când ai preferințele astea”, îmi explică Claudia. Chiar și așa, la fiecare ediție, mai există zece sau cincisprezece elevi care își depun candidatura, dar nu se încadrează în cerințe, nu există compatibilitate sau nu îi aleg donatorii. În astfel de cazuri, când sorții surâd, se deschid discuțiile cu companii sau donatori individuali, iar sesiunea de fundraising se prelungește până în ianuarie.

Gala de lansare e și momentul în care bursierii și donatorii semnează un contract, iar în cazurile fericite, ajutorul pentru copii continuă și când aceștia ajung la facultate, chiar dacă hârtia semnată a expirat.

„De obicei, donatorii merg pe cazuri sociale, foarte puțini pe performanță, tocmai de-aia și numărul bursierilor de performanță a scăzut”, spune Claudia și amintește de Ana Târzianu, dansatoare de performanță care a primit bursă din sesiunea 4 până la ediția a 11-a, frații Câdu și Amalia și Cosmin Stan, cu performanțe la scrimă, elevi sclipitori la șah, violoncel, pictură, muzică (locul 1 la faza zonală și locul 2 la națională), tenis (bursiera respectivă era clasată pe locul 50 național, la categoria de 16 ani, iar ea avea 14 ani).

Printre ei și Andrei Pennazio[6] , care de la începutul anului a avut deja patru expoziții personale de pictură. Andrei are 16 ani, studiază design industrial la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași și a avut expoziții în mai toate orașele mari din țară, dar și în Italia, Franța, Bulgaria, Republica Moldova și China, unde a reprezentat România în cadrul unei expoziții la care au fost invitate toate țările foste comuniste.

Nu are în familie pe nimeni cu înclinații artistice, poate un unchi mai îndepărtat care, la un moment dat, a fost la un liceu de artă. De foarte mic picta pe foaie, la 9 ani pe pânză, la 10 ani s-a apucat serios, iar la 11 a avut prima expoziție.

Andrei Pennazio, bursier FCI, la propria expoziție de pictură intitulată „Printre semne”

Doar ce s-a întors din Florența pe 20 aprilie, au urmat tezele, apoi expoziția de la Cluj, s-a întors și a trebuit să dea lucrările la o specialitate la desen, ca să i se încheie mediile.

„Trebuie să mă organizez din timp și să-mi fac un orar structurat, că eu de la 9 la 13 pictez, apoi încep școala, noroc că stau lângă și ajung repede, până la 19 am ore, ajung acasă, mai fac temele sau, dacă mai am ceva de terminat la desen pentru școală continui, mă culc și reîncep.

Depinde de cum am orele, că uneori am și dimineața, dar în mare parte așa arată programul meu”, recită Andrei un orar pe care nu prea se întâmplă să-l strice. Noroc cu mama, care se ocupă de organizarea expozițiilor, se gândește la deplasări și restul lucrurilor, ce burse și alte oportunități să mai găsească pentru fiul ei.

Citește și: Cum ajută Uniunea Europeană la integrarea economică a Republicii Moldova

O donație mică în completarea altor donații

Anul acesta s-au împlinit 10 ani atât de când Fondul de Burse există, cât și de la înființarea Fundației Comunitare Iași. „Cum am pornit noi la drum nu e neapărat și cum am ajuns noi la ediția a 11-a, spune Ciprian-Mihai Păiuș.

„Ce am identificat pentru început, ca nevoie, a fost sprijinirea unor copii care fac performantă și pe care nu neapărat îi sprijină toată lumea, pentru că majoritatea sunt înclinați să se ducă spre nevoia socială. Cei care fac performanță vin din familii mult mai ok din punct de vedere financiar, dar performanța costă, multe persoane ajung să nu o facă tocmai pentru că nu își permit, nu pentru că nu ar avea acolo talent sau etica muncii”, explică Ciprian.

Ciprian-Mihai Păiuș, directorul executiv al Fundației Comunitare Iași

Astfel, programul a fost, la începuturi, unul de burse de performanță, iar primele cinci burse au fost date prin contribuția mai multor donatori, resursele fiind adunate în cadrul galei Drag de Iași. Alina Avătămăniței își amintește că cei cinci erau un grup foarte divers: reține un tânăr artist, o tânără pasionată de biologie ce participa la multe concursuri și olimpiade. Au făcut selecția după recomandările unor profesori care le cunoșteau potențialul.

Alina este donatoare individuală, dar și membră în board-ul fundației, de pe vremea când FCI era, mai degrabă, un grup de inițiativă.

„Gala a fost momentul în care s-au putut strânge ultimii bani necesari prin care să ne înființăm, pentru că, din discuțiile avute atunci, era destul de greu de înțeles și de avut încredere în mecanismul pe care îl oferă o fundație comunitară, de a strânge bani, de a nu implementa fundația proiectele, ci de a finanța alte ONG-uri și grupuri de inițiativă să facă proiecte”, spune Alina, care a donat pentru burse și ea, la rândul său, în acea noapte.

Era și firesc să o facă, crede ea. Era o donație mică în completarea altor donații, iar actul de a oferi susținere fondului și fundației venea de la sine. Se alinia misiunii fondului de burse, așa cum a înțeles-o Alina, de a arăta clar „că suntem aici pentru a susține Iașul și, implicit, tinerii din Iași, că dorim să finanțăm proiecte și să susținem burse, așa încât să le oferim lor substanța și sprijinul necesare să transforme comunitatea în timp.

Despre construirea Iașului vorbește și Ciprian, iar la Gală a înțeles că există oameni în comunitate care apreciază nevoia de valoare, „care se identifică cu tinerii care fac performanță, care văd, eventual, un potențial brand de oraș, în zona asta de excelență”. Se închega încet, încet, un obiectiv: de a forma o rețea de altruiști, investind în cei care vor da formă Iașului de mâine.

Nu toți donatorii pot fi mentori. Nici nu ar trebui

Ideea fondului nu s-a schimbat în timp, dar s-a transformat. Mai întâi au fost bursele de merit. Apoi, pentru a satisface, deopotrivă, nevoia de a primi și a da mai mult decât sprijin financiar, s-a introdus și componenta de mentorat.

„«Am un calculator, un telefon, e oare vreun copil care are nevoie de astea?», «Dar spune-i că poate să-mi scrie sau să mă sune oricând!» Știi de câte ori am primit mesajul ăsta? Oamenii doresc să fie mentori, ei vor să fie utili, numai că trebuie să le-o ceară cineva”, crede Corina Farcaș.

Pe prima ei bursieră, o tânără timidă care voia să învețe pian, Alina Avătămăniței își amintește că a ajutat-o financiar și cu sfaturi, „iar asta a contat cel mai mult, faptul că am avut încredere în ea, am susținut-o. Mi-a venit atunci această idee că, uite, am reușit să ajut, să pun o cărămidă care a schimbat poate un traseu”.

Alina Avătămăniței, donatoare și membră în board-ul Fundației Comunitare Iași. Alina Avătămăniței, donatoare și membră în board-ul Fundației Comunitare Iași
Alina Avătămăniței, donatoare și membră în board-ul Fundației Comunitare Iași. Alina Avătămăniței, donatoare și membră în board-ul Fundației Comunitare Iași

Să facă ceva care să conteze foarte mult încât să schimbe viața cuiva a vrut tot timpul, plus că, în istoria familiei era o bunică ce și-a dorit să facă școală și să devină educatoare, dar nu a putut, din lipsă de resurse. Alina a înțeles că, donând, poate schimba povestea bunicii, iar ajutorul e mai eficient când mergi în profunzime, la nevoile reale ale copilului, și când există continuitate.

Acum donează pentru un băiețel de clasa a 7-a, pasionat de anatomie, pe care anul acesta l[8] l-a cunoscut, iar provocarea e să îi ghideze pașii spre visul lui, acela de a fi medic.

„Nu i-am zis încă, dar vreau să îl anunț că sunt pe termen lung cu el, orice s-ar întâmpla. O ancoră de stabilitate, că nu poți avea impact când susții un copil doar un an”, crede Alina, care și pe prima bursieră a susținut-o până când se apropia de finalizarea facultății.

Să navighezi harta emoțională și nevoile unui adolescent nu e ușor, de aceea nu oricine poate fi mentor. Pentru scurt timp, programul includea și ședințe de consiliere cu un psihoterapeut, tocmai ca să îi învețe pe bursieri și donatori cum să gestioneze o relație mentee-mentor.

În timp însă, interesul și entuziasmul au scăzut: deși curioși la început, bursierii și-au dat seama că e timp extra de consumat, iar mulți donatori au aflat că nu e neapărat vocația lor. În plus, compatibilitatea dintre părți și-a spus și ea cuvântul, cu toate că există bursieri care și-ar fi dorit să se apropie mai mult de donatori, și donatori care se tem să nu insiste, când le zic copiilor că îi pot suna oricând.

De aceea, în prezent, cei care doresc să-și asume și rolul de mentor se pot ajuta de un ghid urcat pe site-ul fundației, iar sesiunile cu psihoterapeutul au fost înlocuite de activități de formare pe diverse obiective, dezvoltare personală, socializare, auto-cunoaștere, deschidere a orizonturilor profesionale.

„Ce contează e ca ei să nu simtă că li se dă sau că sunt asistați, ci să o vadă mai degrabă ca pe o recunoaștere a eforturilor, a muncii lor, a perseverenței. Încercăm să îi încurajăm și să le arătăm că îi susținem mai degrabă pentru cine sunt ei și nu neapărat pentru unde sunt acum în viață, că poate au mai puțin decât alții”, zice Ciprian, care și el e donator la rândul lui, însă a evitat rolul de mentor.

Nici nu a avut el un mentor, nici nu i-a plăcut ce a văzut la alții. „Mi-am dat seama că unii mentori erau foarte self-centered: dacă s-au fript la un moment dat pe o chestie, țineau să le explice bursierului cum să nu ne frigă. Sau să învețe un tânăr aflat la o vârstă fragedă cum să își planifice bugetul și alte economii. Nu mi s-a părut neapărat că asta ar trebui să fie abordarea”, explică acesta.

Despre presiunile pe care unii bursieri le simt, „că sunt cumva datori 100% să aibă niște rezultate”, vorbește și Ștefan Ciobăniță, chiar dacă el nu a simțit-o „chiar așa”. Acesta a fost bursier trei ani, când era elev la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, iar acum e student la Arhitectură, în București.

Pe lângă arhitectură, Ștefan se ocupă și cu arta plastică, desen grafic, pictură, a avut expoziții, a învățat singur, în liceu, nici nu știa că are talent, dar acum îți vorbește despre cum desenul e un proces, îți înveți mâna și mușchii să facă anumite mișcări, îți crești capacitatea de a înțelege ce vezi, cum funcționează lumina și umbra, lucrezi cu spațiul. Simplu, nu? Și-a simpatizat donatorii, un cuplu „suficient de aglomerat”, dar cu care s-a întâlnit de câteva ori.

„Prima dată am reușit să le duc și lucrări, dar eram la început, abia desenam, vai de capul meu”, își amintește. Mai apoi, a avut lucrări, a expus, a luat premii și a fost mereu felicitat și susținut. „Cumva, când cineva îți oferă ceva, e așa o presiune că, ok, acel om trebuie să vadă că, nah, nu a oferit degeaba acel ceva. Felicitându-mă, a fost o confirmare că sunt mulțumiți și nu au degeaba un minus în cont”.

Când va avea posibilitatea, sigur va susține pe cineva prin bursă, mai ales dacă e pasionat de arte plastice. „E chestia asta că, eh, mori de foame cu arta și sunt sigur că există oameni geniali care nu sunt susținuți, iar o bursă ar ajuta enorm. Și doi, trei aș ajuta, mi se pare genial să poți susține pe cineva așa”, zice Ștefan comunicând cu mâinile.

Rețeaua de altruiști a Iașului

Așadar, în toată această geografie, s-a reușit acea rețea de altruiști, de donatori și mentori care, prin filantropie, să se implice direct în dezvoltarea oamenilor care vor forma Iașul de mâine? Da, crede Claudia, pentru că deja există o rețea destul de mare de oameni care se implică activ.

Corina e de aceeași părere, dar pentru ea, rețeaua e una vie, ce trebuie menținută mai mult de fundație, pentru a nu se rupe legăturile. Pentru Ciprian, scopul e unul în desfășurare, e, mai degrabă, despre proces decât rezultat, deși rezultatele arată că unii donatori sunt în program de ani buni, iar mulți bursieri știu deja că o să doneze. Teodora Irimia chiar face asta.

Irimia Teodora, fostă bursieră, actuală donatoare în cadrul Fondului de Burse

Pe ea, bursa primită doi ani a ajutat-o să învețe coreeana. Și-a plătit cursurile, a studiat trei ani, un an a și predat, iar în facultate a plecat, cu Erasmus, în Coreea de Sud.

„Privind retrospectiv, faptul că am avut atunci bursă și am putut să fac cursuri chiar m-a ajutat să ajung unde am vrut, până la urmă”.

Acum, Teodora lucrează într-o companie care are un produs coreean, ce căuta pe cineva care să se înțeleagă mai bine cu clientul și zice că, „ceea ce fac acum e exact ce mi-a plăcut mie dintotdeauna”. Pe când era în liceu însă, drumul nu era la fel de clar. Să meargă la facultate? Dar dacă nu o să-i placă. Mai bine stă în natură, la țară.

Au ajutat-o discuțiile cu mentorul, care locuia în afară și cu care ținea legătura online. „Chiar mă uitam recent pe schimbul de mailuri și multe dintre sfaturile pe care mi le dădea el atunci le-am aplicat”.

Să găsească ceva la care e bună, apoi să vadă dacă îi place, să scrie cuiva din domeniul în care ar vrea să lucreze, chiar dacă e anxioasă — sunt chestii pe care nu le-a uitat și pe care le-a și folosit. „Până la urmă, m-a ajutat să iau o decizie, să nu-mi fie frică, să mă duc totuși la facultate”.

În 2019, Teodora a simțit că e momentul să facă, în sfârșit, ceea ce și-a dorit de când era bursieră, să dea și ea, la rândul ei. „Mă gândeam că am 23 de ani, poate sunt prea mică, nu am ce să-i învăț. Până la urmă însă, contează orice fel de interacțiune, măcar de încurajare, să știe că ce fac ei e bine, că dacă vin din condiții nefavorabile, o să fie mai bine în viitor decât acum”.

2 ani i-a fost bursieră o fetiță de clasa a 5-a, ce venea dintr-o familie dezorganizată și stătea la centrul Bucium și ar mai fi continuat cu ea, însă fata a fost luată din centru, iar comunicarea s-a pierdut. „Mi s-a explicat că, fiind la centru, imediat poate să vină un părinte, să ia copilul, nu mai e contactul”.

De anul acesta, e donatoarea unei fetițe de-a 8-a, cu care deocamdată nu a reușit să comunice prea mult, ceva la care o să lucreze, căci știe, de când era bursieră, ce rușine îi era să-i scrie donatorului, dar cât de importantă e o comunicare bună, pe lângă ajutorul financiar.

„Țin minte că am avut niște gânduri când eram bursieră, abia așteptam să ajung și eu mare, să fiu și eu donator. Cândva, nu știam cum, când, cât de repede. Îmi place să dau, nu neapărat că asta mă face să mă simt mai bine, dar cred că pentru asta sunt eu pe lume, să dau, că altceva mai bun poate nu știu să fac”, se gândește Teodora. „Se simte că FCI a făcut o comunitate”.

„Articolul a fost realizat în cadrul Burselor pentru jurnalism despre filantropie, program realizat de Asociația pentru Relații Comunitare și susținut de Lidl România”


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Alexandra Filip
Alexandra Filip
Alexandra Filip este jurnalistă independentă, cu un interes pentru jurnalism narativ, tehnici de storytelling, jurnalism de soluții și de date. A scris și documentat materiale despre drepturile omului, discriminare, democrație participativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Peste 1,1 milioane de cereri de azil în Europa

Peste 1,1 milioane de cereri de azil în Europa....

De ce se agravează decalajul rural-urban de la an la an? Explicaţiile specialiştilor: „Vorbim de generaţia online”

„Este vorba despre aproape 50 de procente diferenţă între cele două medii. Dacă scoatem şi zona metropolitană din mediul rural, ajungem la aproape 90% de elevi cu note sub 5.

Nicușor Dan a vorbit despre vila de la adresa Aviatorilor 58: Am primit o cerere

„Această clădire face parte dintr-o zona construită protejată. Competenţele de emitere a autorizaţiilor de construire sunt împărţite în Bucureşti, conform legii, între primarul municipiului şi primarii de sector.

Un grup de români a furat aparatură medicală de 4,5 milioane de euro din Franța

Un grup de români a furat aparatură medicală de...