Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că România susține ferm continuarea sprijinului acordat Ucrainei și instituirea unui armistițiu necondiționat de 30 de zile, ca pas spre o pace justă și durabilă. Declarațiile au fost făcute în cadrul Summitului „Coaliției de Voință”.
Ilie Bolojan a subliniat că o soluție pașnică este „în interesul României” și că aceasta presupune nu doar sprijin susținut pentru Ucraina, ci și garanții solide de securitate în fața amenințărilor externe.
„Astăzi, la Summitul «Coaliției de Voință», am subliniat că este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la o pace durabilă și justă în Ucraina. Acest lucru presupune continuarea sprijinului și garanții solide de securitate pentru această țară. Am convingerea că România va continua să contribuie activ la atingerea obiectivului nostru comun”, a declarat Ilie Bolojan.
Potrivit președintelui, toți participanții la summit au susținut ideea unui armistițiu total și necondiționat în Ucraina pentru o perioadă de 30 de zile. În paralel, a fost reafirmată necesitatea menținerii presiunii internaționale asupra Federației Ruse, inclusiv prin impunerea unor noi sancțiuni, în cazul nerespectării încetării focului.
Bolojan a evidențiat și rolul Statelor Unite în gestionarea conflictului și a apreciat cooperarea continuă cu acest aliat strategic.
„De asemenea, a fost subliniat rolul esențial al SUA și cooperarea strânsă cu acest aliat strategic.”
Aliații europeni cer armistițiu total de 30 de zile, începând de luni
Mai mulți lideri europeni s-au deplasat, sâmbătă, la Kiev pentru a-și manifesta sprijinul față de Ucraina și pentru a cere un armistițiu total și necondiționat. Propunerea, transmisă Rusiei, vizează o oprire completă a ostilităților pe uscat, pe mare și în aer, pentru o perioadă de 30 de zile, începând de luni. Inițiativa a fost anunțată de Andrii Sibiga, ministrul de externe ucrainean, care a subliniat că un astfel de armistițiu ar putea crea condițiile necesare pentru inițierea unor negocieri de pace, scrie Agerpres.
La reuniunea desfășurată în capitala ucraineană au fost prezenți fizic președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierul britanic Keir Starmer și cel al Poloniei, Donald Tusk. Vizita acestora a venit ca un răspuns la festivitățile organizate cu o zi înainte la Moscova, cu prilejul celei de-a 80-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste, la care au participat președintele rus Vladimir Putin și aproximativ 20 de lideri străini, inclusiv președintele Chinei, Xi Jinping.
Tot în cadrul vizitei de la Kiev, președintele Volodimir Zelenski a avut o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, alături de partenerii săi europeni, la finalul reuniunii, discuțiile concentrându-se pe eforturile comune pentru pace.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Administrația Prezidențială)