„Prin Criț, poți să vezi stadiul lumii globale”, spune profesorul George Paul Meiu, antropolog și director al Institutului de antropologie socială de pe lângă Universitatea de la Basel, din Elveția, intervievat de scriitoarea Ruxandra Hurezean pentru a treia sa carte despre Criț, „Viaţa cu celălalt. Poveste despre oameni, limbi și rânduieli la sașii din Criț”.
Actualitatea cărții este comentată și de istoriculKonrad Gündisch: „Modelul de conviețuire și interacțiune descris în această carte oferă soluții, care ar trebui să fie aplicate pe plan universal, în vremurile noastre atât de periclitate de egoisme și conflicte.”
Ruxandra Hurezean scrie în acest moment și un serial de mare actualitate, pentru PressHUB, despre soarta bibliotecilor, așa că nu era zi mai bună, decât Ziua Internațională a Cărții, să stăm de vorbă despre ultimul ei volum, în curs de apariție la editura Presa Universitară Clujeană, cu sprijinul fundației „Michael Schimdt Schiftung”.
PressHUB: Cea mai recentă carte pe care ai scris-o „Viaţa cu celălalt. Poveste despre oameni, limbi și rânduieli la sașii din Criț” este, de fapt, continuarea unei serii care mai cuprinde titlurile „Criț, istoria, poveștile și viața unui sat de sași” și „Vecinătăți la sașii din Criț. Rânduieli scrise de la 1615 la 1991”. De ce Criț? De ce interesul pentru comunitățile de sași, care aproape s-au dizolvat după 1990?
Ruxandra Hurezean: Tocmai pentru că aceste comunități dispăreau de sub ochii noștri mi s-a părut important să prindem ultimul tren, să nu pierdem cu totul istoria și mărturiile directe ale ultimilor sași care mai erau aici. Au venit acum mai bine de 800 de ani, au construit cele mai importante orașe din Transilvania, sute de sate și de biserici. Dar, mai ales, au dezvoltat un anumit tip de comunitate autonomă, autoguvernată, care punea accentul pe educație și pe reguli.
După plecarea lor – masivă! –, să treci prin satele pustii a fost ceva absolut dureros. Ca jurnalist nu poți să nu-ți dai seama de importanța fenomenului social, aproape unic în istoria acestei părți de lume.
S-a întâmplat să fie Crițul pentru că am cunoscut-o pe Sofia Folberth, care atunci avea spre 100 de ani. O enciclopedie într-o minte de om cu șapte clase. Un fenomen.
PressHUB: Cine este Sofia Folberth?
Ruxandra Hurezean: Sofia Folberth s-a născut în 1922, în această vară va împlini 104 ani. Este fiica cea mai mare a unei familii de sași din Criț, oameni gospodari și cu un mare respect față de carte. Nu erau învățați, aveau toți acele șapte clase obligatorii făcute la școala din sat, dar aveau un respect față de cuvântul scris și obișnuința de a citi.
La școala din Criț, în urmă cu 150 de ani, exista o bibliotecă cu 817 volume, de unde sâmbăta, fiecare elev pleca acasă cu o carte pentru el și una pentru părinți.
Citește și: Când n-ai parte de carte. De ce se închid bibliotecile și care este situația reală a cărții în România
Ce vreau să spun este că Sofia a înțeles repede că, dacă nu păstrează documentele satului, istoria lor dispare. Așa că a recuperat tot ce a putut recupera din caietele și registrele satului, pe unele le-a și copiat, le-a rescris cu mâna ei, ca să salveze memoria comunității. Sofia Folberth a trăit războiul, comunismul, plecarea sașilor ei în Germania.
A plecat și ea, când nu s-a mai putut, dar s-a întors în fiecare primăvară, odată cu berzele, și a ținut deschisă ușa bisericii din Criț ani la rând, pentru ca turiștii și oricine voia să afle povestea satului să o poată face. Sofia Folberth este ghid prin memoria acelei comunități, este istoria vie, inima acelei lumi.
PressHUB: În prezentarea cărții scrii că regulile „simple” de conviețuire într-o comunitatea multiculturală si multiconfesională sunt: rânduiala, respectul, vecinătatea. Cum se traduc în România de astăzi?
Ruxandra Hurezean: În unele localități se mai păstrează obiceiul Vecinătăților, românii îl preluaseră de la sași încă din secolul al XIX-lea. Stilul de viață al sașilor a influențat, a contaminat și alte etnii, alte comunități. În aproape toate satele mixte, românii, romii, maghiarii împrumutau din regulile și practicile sașilor.
Conviețuirea era una pragmatică, funcțională. Iar acest lucru îl ilustrez în cartea mea „Viața cu celălalt”: cum într-o comunitate, închisă până în secolul al XIX-lea, încep să vină și alte etnii, limbi, credințe și cum s-au integrat, cum au fost primiți cei nou intrați pe poarta satului.
Sunt exemple de bune practici verificate prin experiență.
În Criț au venit români, romi, italieni, maghiari, ucraineni… și fiecare și-a găsit locul și rostul. Poveștile pe care le-am descoperit sunt fascinante, unele amuzante, altele te seacă în suflet. Dar vezi cum viața l-a învățat pe om să conviețuiască, nu să se războiască.
Dacă le regăsim astăzi? În mai mică măsură. De aceea am simțit că e nevoie de o astfel de carte care să ne aducă aminte, să ne spună că se poate și cum se poate trăi în pace.
PressHUB: M-a frapat diferența între „vecinătate” și relațiile de „nășie/ cumetrie”. Cum crezi că au influențat evoluția comunităților?
Ruxandra Hurezean: Vecinătățile erau forme de asociere destul de sofisticate, despre care unii istorici spun că au fost aduse din Vest în Transilvania, alții înclină să le considere în mare măsură realizate de sași după ce au venit aici, create din nevoia de a se autoorganiza și autoguverna.
Când trebuie să te descurci singur, ca să poți reuși, îți concepi și un sistem, un construct social.
Vecinătățile, așa cum le spune numele, cuprindeau gospodăriile de pe o stradă, aveau statute-legi-regulamente scrise, își alegeau un lider – Tatăl de vecinătate – funcție pe care, pe rând, toți bărbații de pe stradă ajungeau să o dețină.
Vecinătățile au apărut în principal cu scopul întrajutorării: la toate muncile grele mergeau toți bărbații de pe o stradă. Așa își construiau casele, șurile, reparau acoperișuri sau orice altceva era nevoie.
Vecinătățile aveau reguli și se aplicau amenzi pentru cei care nu le respectau.
În cartea „Vecinătăți la sașii din Criț”, am transcris statute și caiete ale Vecinătăților de la 1615 până în 1991, când a avut loc ultima lor întrunire. Mi s-a părut important să arăt, în cartea despre conviețuire, cum astăzi, românii și romii din Criț continuă tradiția: au ei înșiși Vecinătăți pe modelul săsesc.
Spre deosebire de cumetrii și nășit, acestea erau organizații obiectiv-funcționale, nu afective sau de rudenie. Adică, tocmai pentru că nu erau bazate pe rudenie sau simpatie, ci pe reguli scrise, funcționau mai bine. Și nășitul era o practică utilă: bunicul meu botezase toți romii din sat, îi ajuta, îi chema la masă la sărbători. Relația afectivă era și ea o formă de integrare.
PressHUB: În aceeași categorie intra si modul cum erau tratați romii din comunitate, care se definesc și astăzi drept „țigani”. „Eu am avut o bunică săsoaică, în familie de țigani, spuneți, ce sunt eu acum?”, spune unul dintre „personajele” cărții, Petrucă Achim. Au fost „zilieri”, plătiți pentru munca depusă, tratați egal cu toată lumea. O lecție de actualitate?
Ruxandra Hurezean: Da, cartea își propune să fie o lecție pentru actualitate. Iar integrarea romilor în lumea de astăzi, cu atât mai mult are nevoie de exemple de bune practici. „Noi, fără țigani nu puteam trăi”, spune Sofia Folberth, „Ei făceau cărămida, țigla, ei potcoveau animalele…” La rândul lor, romii din sat spun: „Tot ce știm noi, de la sași am învățat. Ne lipsesc sașii, le ducem dorul!”
Esențial pentru conviețuire și integrare este ca fiecare să-și dovedească rolul în comunitate, aceasta cred că este cea mai elocventă lecție pentru ce trăim noi astăzi. Iar cartea arată cum se poate face.
PressHUB: Mai este România, mai este Ardealul o lume multiculturală și multiconfesională?
Ruxandra Hurezean: Multiconfesională da, mai toate satele au câte trei-patru biserici, cel puțin. Însă, multiculturală începe să nu mai fie. Cultura, practicile de zi cu zi, chiar și istoria fiecărei comunități începe să se dizolve în marea comună a globalizării. E ceva firesc, uniformizarea culturală se întâmplă peste tot în lume, e un fenomen global.
Doar că, unele comunități cu mai mare grijă pentru memorie, istorie, patrimoniu, știu să păstreze, să conserve, acele elemente definitorii care le dau identitate și le fac antifragile. Care le conferă putere.
PressHUB: Seria cărților tale despre Criț este o pledoarie pentru societatea multiculturală (un model cam luat în derâdere în ultimii ani), pentru Europa?
Ruxandra Hurezean: Da, aceasta a fost intenția, dorința. Nu are importanță cât de în serios este luat termenul, important este că Europa și lumea întreagă are tot mai mare nevoie de toleranță și de o bună conviețuire.
Cum te porți cu celălalt, ce faci când viața te așază lângă un altul total diferit de tine? Cum te descurci când lumea pe care tu o știai se schimbă din temelii? Iar sașii sunt cel mai bun exemplu de „popor” care a trecut prin toate furcile istoriei, într-un dute-vino la scară istorică. Străini aici, străini și-n patria-mama. Ei înșiși printre „străini”.
PressHUB: Când este lansarea oficială a cărții și când apare în librării? Restul volumelor mai pot fi cumpărate?
Ruxandra Hurezean: Fiind un proiect important pentru noi, s-a luat hotărârea în cadrul Fundatiei „Michael Schmidt Schtiftung”, care a susținut apariția tuturor celor trei volume, să lansăm cartea „Viața cu celălalt”, într-un eveniment special dedicat, la Casa Kraus din Criț, în perioada următoare.
Vom reveni cu detalii. Iar celelalte volume pot fi comandate de pe o pagină dedicată pe site-ul Fundatiei Michael Schmidt, precum și din librării sau alte site-uri de profil.
PressHUB: Scrii pentru PressHUB o serie de reportaje (toate sunt inserate în acest interviu) despre biblioteci, instituții pe cale de dispariție în cele mai multe comunități. Criț are o bibliotecă, unde să fie și cărțile tale?
Ruxandra Hurezean: Este o întrebare foarte bună! Dacă scriam cărțile acum 100 de ani, sigur exista o bibliotecă. Acum nu mai este.
Citește și: Când n-ai parte de carte: la Cluj, cărțile „cresc” la rădăcina copacilor
Dar cărțile pot fi găsite la Biserica din Criț și la cea din Viscri sau de la Centrul de Informare Turistică din Saschiz, oricine a dorit a putut lua de acolo o carte. De asemenea, de pe pagina Fundației Michael Schmidt pot fi comandate, dar pot fi găsite și în librării din zonă. Volumul „Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași” se găsește pe site-urile unor librării on-line.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
