S-au adjudecat banii pentru două treimi din autostrada A8

Data:

S-au adjudecat banii pentru două treimi din autostrada A8. După ce tronsonul montan a primit asigurarea de finanţare, directorul interimar al Companiei Naţionale pentru Investiţii Rutiere spune că, „dacă ne grăbim, şi tronsonul ieşean poate să prindă finanţare”

Cătălin Urtoi, directorul interimar al Companiei Naţionale pentru Investiţii Rutiere, împreună cu ajutoarele sale de la asociaţia „Hai Că Se Poate” au marcat momentul descris de ei ca fiind „istoric” în parcursul proiectului A8: obţinerea finanţării pentru tronsonul montan al A8. Costul estimat de 6,4 miliarde de euro (cu tot cu TVA) a primit, alături de alţi indicatori, votul unanim al comisiei interministeriale întrunite joia trecută.

Urmează ca, în decurs de o lună, Executivul să adopte hotărârea de guvern referitoare la toţi aceşti indicatori tehnico-economici şi să înceapă pregătirea caietelor de sarcini pentru procedurile de licitaţie – care ar putea fi lansate înainte de sfârşitul acestui an.

Irinel Bucur, de la asociaţia civică menţionată, a explicat că tronsonul montan lung de 159 km va fi împărţit în şase loturi şi că trei dintre acestea ar fi esenţial să intre anul acesta în licitaţie.

Este vorba de Leghin-Pipirig, care ar veni în continuarea primului capăt intrat deja în proiectare şi, anul viitor, în execuţie, Moţca-Leghin (Tg. Neamţ). Celălalt capăt, Tg. Mureş-Miercurea Nirajului, pentru care CNAIR va nominaliza câştigătorul în zilele următoare.

În continuarea lui vine al doilea din cele trei loturi menţionate de Irinel Bucur, Miercurea Nirajului-Sovata. Al treilea lot leagă Sovata de Gheorghieni.

„Acestea trei sunt mai uşoare şi sunt esenţiale. Celelalte trei necesită şi completare de studii geotehnice plus caiete de sarcini mai complexe”, a adăugat Irinel Bucur, menţionând că în prima jumătate a anului viitor ar putea fi scoase şi ele la licitaţie pentru proiectare şi execuţie.

Ca o coincidenţă, în aceeaşi zi în care A8 montan a obţinut finanţarea în comisia interministerială, CNAIR a lansat licitaţiile pentru serviciile de supervizare a contractelor de proiectare şi execuţie a celor două capete, pentru 41,3 milioane de lei Moţca-Leghin, respectiv 46,6 milioane pentru cel din judeţul Mureş. Termenul de depunere a ofertelor este mijlocul lunii noiembrie.

Citește și: Cum se omoară un dosar de crimă organizată: proxeneți cu vechime, trimiși acasă după 24 de ore

Alături de Cătălin Urtoi şi Irinel Bucur s-au aflat oamenii de afaceri Marian Berdan şi Lucian Grecu, care au subliniat impulsul pe care îl va da Autostrada Unirii mediului economic şi de afaceri de-a lungul traseului.

Urtoi vrea mai mult sprijin local

Irinel Bucur a subliniat că „am prins un tren care a oprit într-o gară unde eram doar noi”. Trenul este cel „cu bani”, iar „în gară” era doar proiectul cu toată documentaţia făcută.

Alte patru proiecte mari de infrastructură rutieră vor fi complete şi vor concura în 2027-2028. Cătălin Urtoi a plusat spunând că şi tronsonul ieşean al A8, de la Moţca la Ungheni, încă poate să prindă finanţare.

Continuarea, în Ziarul de Iași!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Au ajutat bolnavi, orfani și oameni sărmani | Bihoreanul

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Elevii olandezi au...

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă | De Brăila

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă. Tânărul...