Schimb de replici între Washington și Moscova pe tema testării rachetei Burevestnik

Data:

Președintele american Donald Trump a criticat, de la bordul Air Force One, ultimele teste nucleare întreprinse de Federația Rusă. Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a Federației Ruse a răspuns amintind de prezența unui submarin nuclear american în apropiere de Rusia.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a criticat testele nucleare pe care Rusia le-a desfășurat recent. Acestea au inclus testarea, pe 26 octombrie, unei noi rachete de croazieră nucleară, Burevestnik, pe care Putin a denumit-o un succes. Aceasta, în teorie, ar fi imbatabilă în fața armelor defensive occidentale.

„Apropo: [Putin] ar trebui să pună capăt războiului, un război care ar fi trebuit să dureze o săptămână și care acum se apropie de al patrulea an. Asta ar trebui să facă în loc să testeze rachete” a declarat Donald Trump, conform Reuters. El se află într-un tur al statelor asiatice, care urmărește, printre altele, îmbunătățirea relațiilor cu China.

Președintele american a mai numit testul drept „nepotrivit” și a amintit de prezența unui submarin nuclear al Statelor Unite în proximitatea Federației Ruse.

Reacția Rusiei

Dimitri Peskov, Purtătorul de Cuvânt al Administrației Prezidențiale a Federației Ruse, a susținut că declarația reprezintă perspectiva șefului de stat american și a refuzat să comenteze, relatează TASS.

„Este punctul de vedere al șefului de stat al Statelor Unite și este important.”

Totuși, acesta a subliniat că Rusia este ghidată de propriile sale interese.

„În ciuda deschiderii noastre în dialogul cu Statele Unite, Rusia și președintele rus sunt ghidați în primul rând de interesele naționale. Așa a fost și așa va fi întotdeauna.”

Ulterior, Peskov a concluzionat că apropierea Rusia-America nu este afectată.

Citește și: Atac masiv cu drone asupra Moscovei: 193 de drone interceptate, potrivit autorităților ruse


Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă, licențiat în Istorie (Relații Internaționale), masterand în Științe Politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related