Câștigătorii premiului Nobel pentru economie din acest an, profesorii Daron Acemoglu, James A. Robinson și Simon Johnson, au fost recompensați de Academia Suedeză pentru că „au demonstrat importanța instituțiilor societale pentru prosperitatea unei țări”.
De altfel, primii doi, profesorul american de origine turcă Daron Acemoglu, de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) si profesorul James A. Robinson, de la University of Chicago, au devenit celebri încă din 2012 atunci când au publicat “Why Nations Fail: The Origins of Power, Prosperity, and Poverty” (“De ce eșuează națiunile”) – sinteza unor studii comparative referitoare la performanțele economice ale diverselor țări din Africa și din America Latină, deși eu cred că autorii s-au inspirat și din realitatea românească.
În ambele lucrări, dar și în “The Narrow Corridor” (“Coridorul Îngust – State, Societăți și Soarta Libertății”) economiștii ajung la câteva concluzii care, în contextul evoluției post decembriste a țării noastre, explică perfect mecanismul acaparării puterii politice și a resurselor de către o nouă clasă socială. Studiile acestor autori sunt absolut strălucite și ar trebui, poate, predate în școli nu numai pentru că explică în detaliu relația directă dintre instituțiile statului de drept, dintre democrație și bunăstare socială, dar și pentru că pun în evidență mecanismele prin care aceste instituții sunt acaparate de ceea ce numesc ei elite prădătoare!
„Societățile în care statul de drept este slab și în care instituțiile exploatează populația nu generează nici creștere economică și nici schimbări pozitive”.
Pornind de la această idee de bază, ei demonstrează că în aceste societăți, elitele prădătoare, exact ca în România, care au acaparat resursele de la bun început, au generat tipul de societate extractivă, prin care pârghiile puterii sunt folosite exclusiv pentru îmbogățirea lor rapidă, în detrimentul progresului general, național. În opoziție cu acest tip de societate, cercetătorii descriu și modelul incluziv, occidental, în centrul căruia se află statul de drept și elitele care nu vin la putere pentru a se îmbogăți, ci, în primul rând, pentru a genera bunăstare în comunități.
Dihotomia societate incluzivă – societate extractivă este explicată în detaliu, iar principala diferența dintre cele două este data de rolul elitei conducătoare. Dacă în cazul societății incluzive, elita promovează și construiește instituții care sunt deschise și favorabile unor categorii mai largi de cetățeni, atunci rezultanta va fi creștere economică și bunăstare, evident, pentru un număr mai mare de oameni.
În societatea extractivă însă, elita prădătoare, cea care își construiește doar pentru sine un sistem de privilegii, în dauna celorlalți, va ține captiv sistemul, iar ceilalți vor suferi. Progresul economic nu este exclus, spun ei, în societățile extractive, dar el nu va fi de durată, pentru că nu este sustenabil, iar autorii folosesc aici exemplul colapsului Uniunii Sovietice, după o relativă creștere economică și o falsă bunăstare.
Continuarea în sergiutoader.substack.com
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: https://substack.com/)
