Sfaturi utile pentru cei care doresc un credit. Recomandări de la specialiști | Ziarul de Iași

Data:

spot_img

Sfaturi utile pentru cei care intenționează să solicite un credit la bancă. Specialiștii recomandă o analiză atentă a costurilor și economii regulate pentru a evita dificultățile financiare.

Experții recomandă ca înainte de a lua un credit, oamenii să fie foarte atenți la suma împrumutată și la condițiile de rambursare.

Adrian Asoltanie, trainer și specialist în educație financiară, atrage atenția asupra unei greșeli comune: „Ca să evite dificultățile, consumatorii trebuie să abordeze mai prudent împrumuturile. Unii intră în bancă și întreabă: La salariul meu, cât este suma maximă pe care mi-o acordă banca? Dar nu iau în calcul că la acest maxim la care s-au gândit se adaugă cheltuielile cu notarul, cu mobilatul, cu renovarea, iar între timp mai apar și oscilații de dobândă, de venituri. Așadar, maximul nu este sănătos niciodată!”, explică Adrian Asoltanie, potrivit unui comunicat de presă al Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB).

El recomandă ca rata lunară să nu depășească un sfert din veniturile lunare, iar valoarea locuinței pe care o persoană intenționează să o cumpere să fie aproximativ cât venitul pe 4 ani. „La asta se adaugă economisirea, care trebuie să devină precum spălatul pe dinți. Lipsa economisirii nu se vede imediat, ci peste câțiva ani. Dar și economisirea trebuie abordată cu o strategie: obiceiul de a încerca să pui deoparte ce-ți rămâne la finalul lunii, nu te ajută prea mult”, spune Asoltanie.

Citește și: Consilierul bașcanei Găgăuziei, reținut, după ce a îndemnat la uciderea Maiei Sandu și a lui Igor Dodon | The Epoch Times

Băncile analizează cu atenție istoricul de plată și stabilitatea veniturilor clientului

Ana Popescu, director retail Unicredit România, menționează că băncile analizează cu atenție istoricul de plată și stabilitatea veniturilor clientului. „Un incident de plată din prezent poate afecta capacitatea de a lua un credit în viitor,” explică Ana Popescu. Aceasta sfătuiește consumatorii să verifice toate costurile asociate unui credit, inclusiv comisioanele și asigurările, și să se informeze despre eventualele beneficii, cum ar fi conturile gratuite sau plățile fără comisioane.

Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: George Simion susține că are un avans de șapte procente în cursa pentru alegerile prezidențiale

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Ziarul de Iași)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fame Up, legături neclarificate în campania lui Călin Georgescu | Ziarul de Iași

Fame Up, o platformă destinată promovării prin micro-influenceri, apare...

Traumele mamelor minore. Explicațiile specialiștilor | Ziarul de Iași

Traumele mamelor minore. Explicațiile specialiștilor. La Maternitatea „Cuza Vodă”...

Statuia lui Prometeu este închisă publicului de patru ani | Argeșul Online

Statuia lui Prometeu sau Monumentul Electricității este închisă publicului...