SĂPTĂMÂNA ONLINE | Statut de utilitate publică și obligații ignorate. 47 de ONG-uri figurează cu raportări lipsă în evaluarea Secretariatului General al Guvernului

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Analiza transparenței și a respectării obligațiilor legale scoate la iveală probleme majore în rândul organizațiilor neguvernamentale care dețin privilegii speciale din partea statului. O evaluare recentă realizată de Secretariatul General al Guvernului și analizată de publicația Săptămâna Online arată că 47 de ONG-uri recunoscute ca fiind de utilitate publică figurează cu raportări anuale lipsă sau neîndeplinite.

Documentele oficiale indică deficiențe cronice în dreptul unor fundații culturale, asociații profesionale și cluburi sportive, punând totodată sub semnul întrebării eficiența controalelor și corectitudinea evidențelor ținute de ministerele de resort.


Analiză: Statut de utilitate publică, obligații neîndeplinite, 47 de ONG-uri cu raportări lipsă

Patruzeci și șapte de organizații recunoscute ca fiind de utilitate publică figurează cu obligații de raportare neîndeplinite în documentele unei evaluări realizate de Secretariatul General al Guvernului pe baza informațiilor transmise de ministere și autorități publice în 2026.

Printre acestea se află organizații profesionale, fundații culturale, asociații din domeniul justiției și cluburi sportive. Coroborarea raportului de sinteză cu centralizatorul nominal arată însă și deficiențe ale autorităților: evidențe incomplete, lipsa verificărilor și cifre care nu coincid între documente.

Săptămâna Online a analizat raportul „Evidența și conformitatea organizațiilor de utilitate publică”, aferent lunii august 2026, centralizatorul datelor primite de la autorități și lista beneficiarilor statutului de utilitate publică din 2022, publicate de SGG.

Evaluarea are ca reper 229 de organizații. Centralizatorul conține 228 de poziții nominale, dintre care 223 au date de conformitate. Dintre acestea, 47 sunt încadrate explicit la criteriul „neconformitate evidentă cu OG nr. 26/2000”, pentru lipsa raportului anual de activitate, a situațiilor financiare sau a ambelor documente.

Constatările descriu situația consemnată în evaluarea din august–septembrie 2026. Documentele analizate nu stabilesc dacă fiecare lipsă a fost remediată ulterior, dar este foarte grav ce se întâmplă.

Săptămâna Online a transmis o solicitare în baza Legii nr. 544/2001 pentru clarificarea situației, obținerea documentelor justificative și comunicarea măsurilor luate. Vom publica răspunsul instituției.

Unde sunt concentrate cele 47 de cazuri

Ministerul Culturii are cele mai multe organizații încadrate la neconformitate evidentă: 17.

Cea mai mare proporție apare însă în aria Ministerului Afacerilor Interne, cu 11 organizații din 13 evaluate, urmat de Ministerul Justiției, cu opt din 11.

Organizațiile respective nu sunt instituții subordonate ministerelor. Sunt persoane juridice de drept privat, iar documentele identifică autoritățile inițiatoare sau competente în privința statutului de utilitate publică.

Ministerul Culturii: de la fundații culturale la organizații profesionale

Cele 17 organizații din aria Ministerului Culturii sunt prezentate mai jos, împreună cu lipsurile de raportare și publicare înscrise în centralizator.

[…]

Citește analiza integrală în Săptămâna Online:

Analiză: Statut de utilitate publică, obligații neîndeplinite, 47 de ONG-uri cu raportări lipsă

spot_imgspot_img
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș este editor al publicației bistrițene saptamana.online. A activat ca analist de intelligence mai bine de 20 de ani și în prezent este jurnalist. Are o experiență bogată în analiza de intelligence, este expert în domeniul securității naționale și un activist pentru dezvoltarea spiritului civic. Activitatea sa atinge domenii precum protecția mediului, patrimoniul cultural, drepturi și libertăți, investigații privind actele de corupție și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related