Sute de primari au migrat înainte de alegeri către alte partide

Data:

spot_img

Sute de primari au migrat înainte de alegerile locale către alte partide, arată o analiză EFOR, în condițiile în care cadrul legislativ care a permis această situație a fost creat de OUG 21/2024.

Aleșii locali pot schimba partidele în contextul alegerilor din 9 iunie fără să își piardă mandatul. Anterior, primarii care demisionau din partidul din partea căruia au fost aleși își pierdeau funcția.

Citește și: Alegerile și democrația: de ce nu votează românii?  

La ce s-a uitat analiza

Expert Forum a analizat modul în care primarii în funcție și-au schimbat opțiunile politice înainte de alegerile de pe 9 iunie 2024.

Analiza se bazează pe datele publicate de Biroul Electoral Central pentru alegerile din 9 iunie 2024, pe rezultatele alegerilor din 2020 și 2021, actualizate de EFOR.

Raportul s-a uitat dacă primarii în funcție mai candidează și la alegerile din acest an, dar și dacă o fac din partea aceluiași partid sau nu. Studiul nu a analizat și dacă persoanele în cauză candidează pentru o altă funcție sau la o altă circumscripție.

Citește și: CSM vrea să amâne legea grefierilor și pune judecătorii șefi să semneze, după ce a aprobat o normă cu „deficiențe majore”

Sute de primari au migrat. Principalele concluzii

Astfel, una dintre principalele concluzii este că 377 de primari (12%) nu mai candidează la alegerile locale din acest an.

De asemenea, 415 dintre edili au ales să nu mai reprezinte partidul din partea căruia au candidat în urmă cu 4 ani. Cele mai multe dintre aceste situații, 91%, se regăsesc în cazul comunelor, 3% la municipii și 6% în orașe.

Partidul către care au migrat cei mai mulți candidați din acest an este PSD. Social-democrații au acumulat 279 de noi astfel de membri. Cei mai mulți, 174 mai exact, au migrat de la PNL, iar 27 vin de la PMP. PSD a pierdut 48 de candidați la primării.

PNL a pierdut în total 188 de primari și a câștigat doar 99, dintre care 39 au reprezentat, în urmă cu 4 ani, PSD, iar 21 au fost independenți.

Către AUR au migrat 9 primari, 3 dintre aceștia doar în județul Bacău. USR a rămas fără 26 de edili, iar peste jumătate dintre aceștia s-au orientat către PSD.

Județele în care cei mai mulți primari și-au schimbat partidul sunt:

  • Teleorman (25)
  • Vâlcea (21)
  • Buzău (20)
  • Timiș (19)
  • Caraș Severin (19)

Articolul 33 din legea care a permis aceste migrări menționează că persoanele care dețin un mandat de ales local la data intrării în vigoare a actului normativ „se pot înscrie în orice partid politic pentru a candida din partea acestuia la alegerile autorităților administrației publice locale din data de 9 iunie 2024, fără să le înceteze, în condițiile art. 160 alin. (1) lit. h), art. 193 alin. (2) și art. 204 alin. (2) lit. j), după caz, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, mandatul deținut, pe care îl pot exercita până la momentul intrării în exercițiul mandatului autorităților administrației publice locale alese în anul 2024, în condițiile prevăzute de art. 34”.

Persoanele alese sunt validate, „depun jurământul și intră în exercițiul mandatului, conform art. 34, cu condiția apartenenței acestora la partidul politic din partea căruia au candidat sau pe listele căruia au fost alese.”

Acest ultim aspect este important, întrucât forma inițială a ordonanței nu includea această limitare, Astfel, un ales putea migra între alegeri și validare.

Conform art. 34 din ordonanță, termenele pentru preluarea mandatelor curg de la 27 septembrie, ceea ce înseamnă că mandatele vor fi preluate în octombrie, menționează analiza.

Citește și: De ce este important Parlamentul European – dezbatere la Iași cu candidații din Moldova

Ce limitări are cercetarea

Cercetarea are însă anumite limitări, care țin de calitatea datelor. Informațiile de la alegerile din 2020 au fost actualizate din diverse surse. Totuși, nu există o situație oficială publică în care să se menționeze cine este primar la acest moment și din ce partid face parte.

Baza de date a fost actualizată cu rezultatele alegerilor parțiale din 2021, dar nu include neapărat ultimele date legate de cele câteva zeci de comune care nu au primar și în care guvernul a refuzat să organizeze alegeri, se mai menționează în raport.

Prin urmare, studiul poate include inadvertențe cauzate de actualizarea de date, dar și de faptul că analiza se bazează pe nume și pot exista situații în care două persoane cu același nume în aceeași circumscripție.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

În ce comisii sunt europarlamentarii români

Cei 33 europarlamentari români au fost informați în ce...

Hillary Clinton anunță oficial că o susține pe Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă

Hillary Clinton anunță că întregul ei sprijin merge către...

Alertă Aeriană în Tulcea: RO-Alert Semnalează Drone Rusești în Zonă

Noapte trecută forțele ruse au lansat un nou val...

Judecătorul fascinat de numele șefului CSM se pensionează a doua oară

Judecătorul Florin Vădeanu de la Judecătoria Agnita cere, din...