Tatăl meu a fost un mare admirator al domnului Viktor Orbán

Data:

În vara lui 2019, în urma cu exact trei ani, am vizitat un sătuc lângă Târgu Mureș. Motivul a fost un grup de copii dureros de săraci, de care statul român uitase, exact așa cum a uitat de atâția alții, nu de astăzi sau de ieri, ci din totdeauna.

Un domn doctor pensionar ne-a dus cu mașină câțiva kilometrii, de la drumul principal până-n sat. În acea zi, am pălăvrăgit cu dânsul despre tot felul de mărunțișuri, despre sat, fotografiat, prințul Charles și groful Kalnoki, despre Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei.

Mi-a rezumat părerea dânsului cam așa: „Dl. Orbán insistă să explice Bruxelles-ului că istoria și cultura noastră, a maghiarilor, este la fel de mare ca a oricărei nații europene. Că soluția viitorului nu este o Uniune Europeană care impune națiunilor de la Bruxelles cum să gândească, ce este bun și ce nu, ce ai voie și ce nu.”

Categoric, părerea domnului doctor este ceva la care m-am gândit de-atunci, mai ales că și tatăl meu, care a murit în 2005, a fost la rândul sau un mare admirator al domnului Orbán. În timp ce România se zvârcolea în post-socialismul roz-roșu al președintelui Iliescu și apoi în confuzia și lipsa de orizont național-creștino-țărănistă a președintelui Constantinescu, mesajul tranșant anti-comunist al domnului Orbán a fost limpede din prima secundă.

Eu nu i-am urmărit niciodată activitatea politică și nu-i citesc discursurile, iar discuția cu domnul doctor a venit într-o perioadă când Ungaria introdusese [sau se pregătea să introducă] legislație considerată discriminatoare la adresa minorităților sexuale. Iar acea legislație, așa cum am înțeles-o eu din comentariile presei americane, este în disonanță cu ceea ce eu consider fair și right în zilele noastre.

Citește și: VIDEO Pandemia din pandemie. COVID-19 ne-a afectat psihic. Ce facem?

Și, totuși, lucrurile sunt mult mai complexe decât opiniile pe care le-am citit în presă legate de recenta vizită a dânsului în Ardeal și care se referă la un „complex mesianic”, „reluarea ideologiei rasiste“, „populism”, „obsesii naționaliste”, sau „mulțimea de ignoranți și amnezici”.

Nu cred că au vreo legătură cu popularitatea imensă a domnului prim-ministru printre maghiarii ardeleni, inclusiv a domnului doctor, a atâtor altor maghiari ardeleni pe care-i cunosc, a tatălui meu, atunci când a trăit.

Simpatia vine din faptul că maghiarii au senzația că se întâmplă ceva bun și concret și pe ulița lor – că iată – apar locuri noi unde se pot întâlni duminicile, o școală, un orfelinat, o universitate, un stadion, o echipă de fotbal, un post de televiziune … și că prin toate astea se nasc lucruri cu care ei rezonează pentru că sunt familiare și necesare, că cineva se gândește și la ei, nu rămân ai nimănui [așa cum a fost până când a apărut Orbán pe scena politică].

they matter chiar dacă sunt o minoritate, că au o identitate a lor și nu sunt doar lumped together în abstractul „români de etnie maghiară”. Că a fi maghiar nu este mai prejos decât a fi francez sau german, inclusiv pentru banalul fapt că pot călători fără viză în SUA cu pașaportul maghiar. Și că poate vor reuși ca ei și copiii și nepoții lor să-și perpetueze limba, obiceiurile și tradițiiile, să rămână maghiari în Ardeal, așa cum au fost strămoșii lor dintotdeauna.

Pentru unii toate astea sunt naționalism și revizionism, pentru alții dorință firească a unor oameni rămași în afara granițelor patriei lor după un război mare care a redefinit Europa și lumea.

Desigur, dacă nu ești maghiar ardelean, atunci păstrarea identității tale este a non-issue, o problema falsă. Nu-ți ridici vreo problema de cine ești ca om și ca familie. Absolut totul este evident ca lumina limpede a zilei, că doar asta înveți la școală și vezi la televizor și citești în presă, iar asta este firesc și corect, iar acțiunile domnului Orbán nu sunt altceva decât unwanted nuisance, exact cum argumentează opiniile cu pricina.

Însă aici este vorba de ceva mult mai adânc decât discursurile recente ale domnului Orbán, de UE și de banii de la Bruxelles, și anume de un core principle – identitatea unei populații minoritare într-o țară care nu reușește să se ocupe satisfăcător nici măcar de identitatea și cultura populației majoritare.

Citește și: EXCLUSIV Ambasadorul României în SUA s-a mutat în fosta reședință de lux a diplomației iraniene la Washington. Chiria, 21.000 de dolari pe lună

Viață m-a învățat că nu există o cale de mijloc în situațiile în care trebuie să alegi între alternativele (A) și (B), atunci când acestea se reduc la core principles.

Iar în cazul de față, maghiarii din Ardeal au două posibilități referitor la identitatea lor: (A) – păstrarea identității lor etnice și culturale urmând calea definită de dl. Orbán [bună, rea, altcineva nu a oferit o altă viziune] sau (B) – absorbția lor totală în timp în populația română [ sau în mai amplul europeni].

Da, ar fi fantastic dacă ar fi și opțiunea (C) și opțiunea (D) și opțiunea (E), doar că nu exista pentru că nimeni nu le-a articulat credibil și realist încât să-i creadă și Jancsi și Marika și Gyuri. Ce aud maghiarii în mod cotidian este „Jo napot PSD” sau că sunt „ignoranți și amnezici” sau … că nu pot să-și serbeze Paștile din cauza pandemiei, deși apoi ele sunt serbate în weekend-ul următor. Așa că alegerea este deocamdată intre (A) și (B). Atât.

Desigur, dacă nu ești maghiar ardelean, deci nu ești pus în fața realității alegerii între alternativele (A) și (B), atunci interpretarea acțiunilor domnului prim-ministru Orbán poate veni din toate unghiurile: în fond și noi am avut aici în America un președinte „mesianic”, „populist” și „obsedant naționalist”, dar în mandatul căruia fondul meu de pensie a crescut cu 20%, iar acum cu președintele „ne-populist”, ca la carte de corect – pensia mea a scăzut cu 10% doar în ultimul trimestru, iar concediul din vara asta îl petrec pe iarba verde din spatele casei.

Dar alegerile unui om pornind de la core principles sunt ceea ce sunt – crezuri de neclintit, pe care le ai ori nu. Nu se schimbă pentru că nu-știu-cine a zis ceva într-o opinie publicată într-un colț de Internet.

Ca exemplu al tragediei de a fi pus să alegi pe bază de core principles vreau să mă refer la povestea familiei noastre de maghiari ardeleni.

Citește și: Avem un elefant în încăpere – și acesta este UDMR

Bunicul meu a avut un frate, Denes Doboli [sau Deonisiu Doboli, cum i-a fost tradus numele în actele românești]. Dânsul rămâne modelul celor din familia noastră: a fost primul dintre noi care s-a ridicat deasupra condiției în care s-a născut și a reușit să termine o facultate, a fost preot reformat, slujindu-și comunitatea sa, a fost popular pentru că a jucat fotbal suficient de bine încât lumea să și-l aducă aminte cu plăcere și după treizeci de ani.

Cândva înainte de anii ‘40, a decis să plece în Ungaria, iar frate-su, adică bunicul meu [pe care nu l-am cunoscut decât din poze, deși îi port numele], a decis să rămână în Rakosd [Răcăștia în românește], satul unde s-a născut. Astfel, jumătate din familia noastră a continuat în Ungaria și jumătate în România.

Legătura între cele doua ramuri s-a încheiat definitiv când a murit tata. Am veri și verișoare pe care nu i-am cunoscut.

Citește și: VIDEO De ce nu trebuie reînființat Cenaclul Flacăra

Am întâlnit la Budapesta consăteni de-a lui tata, care plecaseră și ei, la fel ca unchiul meu, din cauză de core principles … Numele unora apare în baza de date a refugiaților maghiari din Ardeal.

M-am gândit uneori dacă a greșit sau nu bunicul meu că nu a plecat și el din România, împreună cu fratele lui. Deși eu nu aș fi existat în varianta în care ar fi plecat, iar numele meu ar fi fost purtat acum de o altă persoană – poate asta ar fi fost lucrul normal de făcut pentru un maghiar 100%, născut în regatul maghiar, crescut maghiar, și care s-a trezit peste noapte altceva fără să-i ceară cineva părerea.

Poate fratele lui care avea scoală a înțeles mai precis traiectoria viitorului și cum se va lega de cine sunt ei ca identitate, ca familie, în timp ce bunicul meu s-a gândit la pământ și la casa părintească și la avere… , desi pământ și iarbă și apa și cer sunt peste tot în lume. Iar averea poți să ți-o refaci, mai ales dacă nu ai nu știu câtă, la fel cum poți pierde puținul pe care-l ai.

Nu există right or wrong la astfel de dileme, doar core principles. Când mă gândesc la secvența eu – tata – bunicul meu – fratele lui văd continuitatea noastră ca familie. Dar legătură între noi este slabă, căci am pierdut contactul cu identitatea noastră.

Pentru că în zona mea nu erau școli în limba maghiară dincolo de clasa a opta, ai mei m-au trimis la școala germană [conform vorbei lui tata – „te căsătorești cu o nemțoaică și pleci în RFG” ], am urmat apoi liceul și facultatea în limba română, iar doctoratul în engleză.

Chiar dacă acum sunt „educat” [whatever that means], din punctul de vedere al identității familiei mele sunt exact așa cum m-a caracterizat tatăl meu: un analfabet. Vorbesc maghiara unui copil de cinci ani, căci limba mea interioară a fost germana, nu citesc și nu scriu în maghiară și nu știu mai nimic despre istoria și literatura maghiară, inclusiv ceea din Ardeal.

M-am simțit mereu un orfan, al nimănui, care vede că nu este la fel ca cei mulți din jurul său, dar nu știe cine-i sunt strămoșii dinainte de bunicul meu. De unde am venit noi în zona Hunedoarei? Habar n-am. Totul s-a pierdut și ce nu a fost șters. În afară de nume și religie, nu mai sunt de fapt un continuator a ceea ce au fost strămoșii mei.

Este o senzație puternică să simți că aparții cuiva. Că sunt pe lumea asta oameni care îți spun numele corect și te consideră de-al lor. Apartenența la o comunitate este probabil sentimentul cel mai puternic al unui om.

Iar neapartenența [sau apartenența la nimic] este, well, the true opposite la ceea ce este uplifting și powerful și human. Popularitatea domnului Viktor Orbán în Ardeal trebuie înțeleasă mai ales în contextul în care este deocamdată singurul care a oferit maghiarilor ardeleni o speranță, o cale concretă de a-și păstra identitatea a ceea ce sunt și au fost strămoșii lor.

Citește și: CSM-ul românesc se afundă în iliberalism, în timp ce Italia își corectează modelul care a influențat UE

Este profund nefericit faptul că acest core principle al însăși continuității lor ca maghiari în Ardeal este amestecat cu încălcarea altor core principles, așa cum a fost legislația discriminatorie la adresa minorităților sexuale. De aceea, eu nu am admirația pe care a avut-o tatăl meu față de dl. prim ministru.

Și totuși, daca vrem să avem o discuție cât-de-cât meaningful, dincolo de lozinci, trebuie să înțelegem hăul din sufletul maghiarilor ardeleni pe care proiectele dânsului au început să-l umple. Căci acest hau este până la urmă dilema bunicului meu și a fratelui său: unde este viitorul copiilor mei – aici unde m-am născut sau acolo unde sunt cei că mine?

În cazul nostru, soția mea și cu mine, am rezolvat dilema așa cum am înțeles noi: suntem în SUA, băieții nostrii – Michael și Alexander – sunt americani, fără cetățenie română sau maghiară. Și cu asta identitatea noastră a fost resetată în întregime în imensitatea culturală a ceea ce este the American melting pot.

Dar fiecare interpretează realitatea în care trăiește așa cum îi dictează his/her core principles. Iar pentru maghiarii ardeleni, deocamdată, viziunea domnului Orbán este singura care le da speranță de a rămâne ceea ce au fost strămoșii lor.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

[td_block_11 custom_title="Related Article" limit="1" post_ids="328426"]
spot_imgspot_img
Alex Doboli
Alex Doboli
Alex Doboli este professor of Electrical and Computer Engineering la Stony Brook University, The State University of New York. Și-a luat primul doctorat în 1997, în domeniul științelor computerului, la Universitatea Politehnică din Timișoara, iar al doilea, în 2000, în ingineria computerui, la Universitea Cincinnati, SUA. A absolvit Universitatea „Politehnica” din Timișoara.
1 COMENTARIU
  1. Esti ceea ce esti si in nici un caz nu esti ceea ce altul crede ca ar trebui sa fi . Vinzatorul de iluzii arata tuturor un fals adevar .Vinzatorul de iluzii doar se foloseste de nestiinta celor din jur si de sentimentele omenesti fie ele si cele ce se refera la locul tau in lume .Ce ne-am face daca grecii vin si cer tot ceea ce au avut cindva sau daca Roma cere intietatea absoluta asupra tuturor natiunilor pe care cindva le- stapinit ?Oricum o luam si oricit de binevoitori am dori sa fim Ungaria are sansa istorica sa apartina Uniunii Europene cum dealtfel ni se intimpla tuturor celor care au devenit state membre in UE .Mie imi pare ca este foarte necesara aparitia unui astfel de personaj in istoria Europei chiar daca nu sunt tot atit de sigur cind ma raportez la Ungaria .Cit despre personajele mesianice ce vezi doamne s-ar ingriji (indiferent ce inseamna asta ) ei de alti oameni asemeni lor istoria ne-a invata unde au ajuns .Cumva , avind o situatie extrem de asemnatoare cu autorul textului ,pot intelege gindirea de moment a unor cetateni maghiari (atentie nu este intregul )dar pot observa si impresionanta doza a minciunilor afirmate de curind la Baile Tusnad . Cuvintarea imi pare mai degraba un cumul de idei pe care Premierul Orban nu il stapineste .Pare cumva ca Premierul a iesit din structura textului initial si luat de „ valul si betia puterii ” aplaudat fiind de mai toata suflarea (evident ca sunt cunoscuti ca si structura umana cei care au participat ) nu s-a putut abtine sa „nu o dea la intors ” si sa fabuleze nonstiiintific pe teme pe care pare a nu le stapini .Natiunea maghiara , in majoritatea ei , va intelege curind cum nu acesta este drumul unei natiuni mindre si europene .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Șase cauze ale creșterii prețurilor la medicamente

Șase cauze ale creșterii prețurilor la medicamente. În România...

Comisia Europeană nu-l mai suportă pe Ciolacu. Ce consecințe sunt

Comisia Europeană nu-l mai suportă pe Ciolacu. Scrie Economedia...

China a pus ochii pe carnea de porc din UE. O mișcare cu efecte politice

După cum era de așteptat, China răspunde la decizia...

Mâna invizibilă care-l tot salvează pe Iliescu

Salvează pe Iliescu o mână invizibilă. Înalta Curte pare...