Termenele pentru proiectul tronsonului ieșean al autostrăzii A8, amânate până în 2025

Data:

Termenele pentru proiectul tronsonului ieșean al autostrăzii A8, amânate. Nu se lucrează nicăieri pe toată lungimea autostrăzii. Și cei de la asociațiile civice, dar și Cătălin Urtoi șeful interimar al CNIR, și-au pierdut răbdarea.

Finalizarea concursului de selecție a directorului general al noii Companii de Investiții Rutiere și unele ezitări în realizarea proiectului Autostrăzii Unirii ridică unele semne de întrebare în privința parcursului A8.

Anul 2024 a început fără niciun șantier pe tot parcursul celor 311 km ai autostrăzii, de la Tg. Mureș la Prut, în vreme ce compania creată pentru a prelua proiecte precum A8 de la CNAIR este „legată de mâini” în lipsa unui buget aprobat.

Citește și: Sunt prosumator din 2021. Cât am așteptat, ce am primit

Cătălin Urtoi, cel care a asigurat interimatul la conducerea CNIR și a organizat de la zero această structură, a atras atenția că selecția personalului – între care 13 angajați pe partea de implementare proiecte/ reclamații/ revendicări/ exproprieri, 6 pe achiziții publice, câte 4 pe economic și pe tehnic/ pregătire proiecte etc. – este în așteptarea bugetului. Urtoi a amintit că a mai existat o încercare de obținere a bugetului la sfârșitul anului trecut, care însă a eșuat.

Termenele pentru proiectul tronsonului ieșean al autostrăzii A8

Pe de altă parte, concursul de selecție a directorului general, funcție pentru care, alături de Cătălin Urtoi – care asigură interimatul de mai bine de jumătate de an – s-au mai înscris trei candidați, s-a încheiat de o lună și trebuie doar să fie desemnat câștigătorul.

Amintim că ieșeanul care a „dat” calitatea de consilier onorific al ministrului Transporturilor pe cea de administrator al CNIR și ulterior de șef interimar al companiei pledează pentru preluarea A7 și A8.

Citește și: Forumul Judecătorilor: „Solicităm Curții de Conturi să verifice modalitatea de plată a procentelor din tranșele salariale restante din 2023”

Temerile lui Urtoi au fost confirmate joi, la reluarea ședințelor de progres pe proiectele de infrastructură rutieră organizate de cei de la CNAIR cu reprezentanții administrațiilor locale, cu societatea civilă – respectiv asociațiile pro-autostradă, și cu proiectanții.

Chiar dacă cei de la Consitrans au absentat din nou, termenele prezentate pentru A8 au fost din nou prelungite, ceea ce l-a scos din sărite pe Ionel Apostol, de la „Împreună pentru A8”.

Continuarea în Ziaruldeiasi.ro


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul din Botoșani rămâne sub control judiciar | Monitorul de Botoșani

Cosmin Andrei, primarul din Botoșani, rămâne sub control judiciar....

S-a deschis fabrica de filtre din Balș. Investiție germană de 8 milioane de euro | Reporter 24

S-a deschis fabrica de filtre din Balș, județul Olt....

Licitația pentru un lot al Autostrăzii Transilvania, deblocată după trei ani de tergiversări | Monitorul de Cluj

Licitația pentru un lot al Autostrăzii Transilvania, segmentul dintre...