Hai, că a făcut și Grindeanu ceva pentru țară: i-a provocat o criză inutilă, o pagubă de miliarde de euro (exact ce-i lipsea!) și a făcut-o de plânsul Europei.
De o săptămână trăim în febra scenariilor post-Bolojan pe care PSD, AUR și ceilalți nazionaliști l-au dărâmat cu o frenezie morbidă. Ei, acum că au scăpat de ,,Ilie Sărăcie” să vedem cum aduc PSD și AUR bogăție – căci dacă s-au luat cu acte la dărâmare, Grindeanu ar trebui să guverneze acum cu lanțul de AUR la gât. Numai că nu mai vor împreună.
Firește, Moscova a salutat ,,înfrângerea UE la București” întrebându-se ,,dacă vine un pro-rus”. Simion? Sau Grindeanu? În fond, PSD provine din FSN-ul lui Iliescu, care jurase URSS că nu vom intra în UE sau NATO.
Moțiunea le-a dat aramă pe față multor parlamentari și a dat ocazia lui Bolojan să rostească un tăios discurs de adio. Demult nu s-a mai auzit în Parlamentul nostru un discurs atât de răspicat și de lucid despre starea națiunii. De fapt, Bolojan pare singurul matur între infantili ca Petrișor, Ninel, Gigel, Sorinel și, cu voia dumneavoastră, ultimul de pe listă, Nicușor – care în loc să-i ceară lui Grindeanu să termine cu crizele și-a înclinat capul cu respect în fața acestuia când au discutat la Cotroceni. Ce făcuși, Neicușorule? Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie? Teamă de suspendare?
Grav e altceva: dacă Bolojan cu determinarea, ,,inflexibilitatea” și rezistența sa n-a reușit să igienizeze cât de cât instituțiile bugetivore, înseamnă că orice reformare e imposibilă iar România e condamnată să băltească în corupția, minciuna și incompetența statornicite de atâția ani.
Evident, și moțiunea s-a bazat tot pe minciuni. Grindeanu i-a acuzat pe Oana Gheorghiu și Bolojan că vor să vândă companiile de stat deși chiar Grindeanu și Neacșu (coautor al moțiunii) semnaseră un memorandum pentru listarea lor – pe care l-au ținut secret lăsându-o pe Oana Gheorghiu să reia procedura de la zero cu riscul ratării jalonului PNRR. Au comis astfel nu o nouă crimă, ci o crimă economică.
Continuarea, în Revista22.ro
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



