Trumpismul, cea mai vocală formă de respingere a viziunii lui Papa Francisc. Primul din Americi, primul iezuit, primul care a luat numele sfântului din Assisi, Papa a murit la 88 de ani.
Pontificatul său a fost un amestec de contradicție, compasiune și zădărnicie. Lumea pe care a încercat să o îndrepte spre decență nu l-a ascultat. Biserica pe care a încercat să o reformeze i-a supraviețuit. Se pare că a contat, dar lasă în urmă o lume mult mai rea decât cea care l-a primit în 2013.
Un papă profund uman. „Cine sunt eu să judec?”
Francisc va fi amintit ca un papă profund uman, un om cu o evidentă evidentă față de cei uitați și fragili. De la prima sa apariție pe balcon — evitând mantia aurită, purtând doar alb — a transmis un stil papal diferit. A spălat picioarele deținuților, a vizitat tabere de refugiați și a vorbit cu tandrețe despre persoanele gay, întrebând: „Cine sunt eu să judec?”
Papii anteriori – de exemplu, predecesorul său Benedict al XVI-lea, născut Joseph Alois Ratzinger – i-ar fi putut răspunde „Papa”. Nu și Jorge Mario Bergoglio din Argentina. El a adus căldură și umilință unei funcții adesea învăluite în marmură. A fost, fără îndoială, cea mai amabilă figură publică într-o eră profund lipsită de amabilitate. Dar bunătatea are limitele ei.
În interiorul Bisericii, eforturile sale de a-i ridica pe cei marginalizați s-au lovit de un zid de granit instituțional. A deschis registrele financiare și a făcut progrese în ceea ce privește transparența Vaticanului — un efort deloc minor într-un cerc notoriu de corupție și insularizare. Dar în privința celor mai intime lupte — divorț, contracepție, iubirea între persoane de același sex — a lăsat neschimbată aproape întreaga doctrină. Femeile rămân excluse de la preoție. Avortul rămâne condamnat. Chiar și interdicția asupra prezervativelor, într-o lume încă afectată de HIV, rămâne tehnic valabilă.
Da, a permis binecuvântarea cuplurilor de același sex și a făcut deschideri către cei divorțați și recăsătoriți. Dar prăpastia dintre discursul compasiunii și învățătura Bisericii nu s-a închis niciodată. A oferit gesturi fără decizie, milă fără acțiune. Avea inima unui reformator, dar nu și pofta de schismă. În cele din urmă, din păcate, incluzivitatea sa a fost în mare parte atmosferică.
Continuarea în Universul.net
Citește și: Planul Rusiei pentru Statele Unite
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: pixabay.com/ Annett_Klingner)
