Un bărbat s-a urcat pe un siloz cu fiica sa de 4 ani și a amenințat că se sinucide

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Un bărbat din Argeș s-a urcat pe un siloz cu fiica sa de 4 ani, iar polițiștii din Câmpulung Muscel au fost sesizați vineri, că amenință că se aruncă, împreună cu fetița.

Bărbat este din localitatea argeșeană Godeni.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și un negociator, precum și reprezentanți ai altor instituții.

La scurt timp, bărbatul a coborât de pe siloz și s-a deplasat pe marginea unui lac, continuând să amenințe. Aici a fost convis, de o persoană cunoscută, să meargă acasă”, precizează IPJ Argeș.

Citește și: Ministerul Transporturilor evită să spună dacă a mutat conturile de la băncile austriece

Bărbatul a fost imobilizat

La puțin timp, bărbatul a amenințat, din nou, că vrea să recurgă la același gesturi.

„Luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni au acționat rapid și au reușit imobilizarea bărbatului și salvarea fetiței. Aceasta nu a suferit vătămări, dar a fost preluată de un echipaj medical, în vederea evaluării stării generale”, explică IPJ Argeș.

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a fost condus la sediul poliției, pentru audieri.

Au fost sesizați reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Cine mai verifică repartizarea aleatorie? Procesele Șalar și Dobre, judecate de completul prezidat de Mateescu

Două procese privind decizii ale conducerilor de instanțe asupra...

NewsCenter.ro: Foști colaboratori ai lui Nicușor Dan numiți în conducerea Vămii

Foști angajați ai Primăriei Capitalei din mandatul lui Nicușor...

Cum poate fi învins trumpismul? Răspunsul lui Guy Verhofstadt, la București

„Înfrângerea trumpismului” de Guy Verhofstadt, la București. Dacă Donald...