USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei „Mykonos-Nordis”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”, care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, oameni din justiție și din mediul de afaceri.

Potrivit unui comunicat transmis luni de USR, Comisia parlamentară trebuie să stabilească împrejurările în care au fost organizate și desfășurate deplasările private către Mykonos și Nisa, inclusiv zborurile Nordis,

Totodată, trebuie clarificate criteriile de selecție a participanților, costurile (cu transportul, cazarea, mesele, transferurile și alte activități) și identitatea celor care au acoperit aceste costuri. USR adaugă că la zborurile recente către Mykonos și Nisa au participat judecătorul CCR Cristian Deliorga, politicieni, președintele Tribunalului Constanța, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României și un om de afaceri condamnat pentru constituirea de grup infracțional organizat.

„PSD suferă încă de Nordis. La doi ani după zborurile în avioane private pe banii clienților păgubiți, PSD nu s-a dezbărat de socialismul de caviar, doar încearcă să-l ascundă. Este nevoie să aflăm cu toții adevărul. Cine a suportat cheltuielile deplasărilor? Care au fost interesele care au stat la baza acoperirii acestor costuri? Cât de imparțial mai este judecat un inculpat care merge în vacanță cu cel care îl judecă? Toate aceste întrebări trebuie să-și primească răspuns public, în Parlament”, a declarat lidera grupului USR din Camera Deputaților, Diana Stoica.

Citește și: Președintele Nicușor Dan: „Nu putem să mai așteptăm și va urma o desemnare de premier” / „Nu doresc să ajungem la anticipate, dar nu exclud”

Potrivit USR, comisia ar urma să analizeze dacă există „lacune legislative și instituționale” în ceea ce privește finanțarea călătoriilor, declararea beneficiilor, prevenirea conflictelor de interese și verificarea respectării obligațiilor de integritate. După caz, comisia va formula recomandări pentru completarea legislației.

„Oricât de mult s-ar împotrivi PSD-AUR, USR va continua să facă toate demersurile pentru a devoala rețeaua paralelă de putere și de corupție creată în România în ultimii 35 de ani. Este inacceptabil ca, în timp ce li oamenii de rând sunt nevoiți să dea dovadă de responsabilitate și să strângă cureaua, social-democrații de caviar să-și numere – în total dispreț față de cetățeni și fără să dea vreo socoteală – vilele, ceasurile și hainele scumpe, cutiile de pantofi cu bani și zborurile cu avioane private”, potrivit comunicatului USR.

La Senat, Comisia de constituționalitate analizează condițiile și împrejurările în care un judecător al Curții Constituționale, Cristian Deliorga, s-a aflat într-un zbor privat cu destinația Mykonos împreună cu mai mulți politicieni și oameni de afaceri.

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related