USR va ataca la Curtea Constituțională măsurile fiscale. Drulă: Sperăm că se mai găsește rațiune și patriotism la CCR

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

USR va ataca la Curtea Constituțională măsurile fiscale. Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că USR va face toate demersurile astfel încât creșterea taxelor să nu intre în vigoare de la 1 octombrie.

Potrivit USR, atacul la Curtea Constituțională rămâne singura soluție pentru a opri legea prin care cresc taxele și impozitele, în condițiile în care PNL continuă să rămână în buzunarul lui Marcel Ciolacu și nu-și manifestă disponibilitatea de a vota o moțiune de cenzură.

„Exact pentru banii murdari, furați, din portbagajul domnului Buzatu și al altor baroni cresc ei taxele românilor. Trebuie finanțată această clientelă de partid. Dacă tot adunăm zecile de milioane de peste tot, de pe unde se drenează banul public, ies miliardele alea care-i sunt lipsă domnului Ciolacu la buget. Iar în spatele banilor furați de clientela de partid înseamnă un drum mai prost, spitale lipsă, drame reale, oameni care pleacă din țară. Domnul Ciolacu vine și ne spune acuma: «Sunt pe drojdie, trebuie să contribuiți, să-mi dați niște bani, băgați în portbagajul Guvernului»”, a declarat Cătălin Drulă.

Citește și: Premierul Ciolacu a anunțat măsurile fiscale pe care își asumă răspunderea

Liderul opoziției îl acuză pe premierul PSD că încalcă Constituția și legile pentru că emite ordonanțe de urgență cu derogări.

„Domnul Ciolacu calcă în picioare Constituția și legile țării, e la a treia ordonanță de urgență în ultima lună prin care spune că lui nu i se aplică legea. Și-a dat de două ori derogare de la Legea responsabilității fiscal-bugetare. Ce înseamnă derogare? Înseamnă «sunt șef peste țară și legea nu mi se aplică». Iar acum vine cu încă o ordonanță de urgență prin care își dă exceptare de la o prevedere cheie din Codul Fiscal. La ce mai sunt atunci bune legile? Că asta este guvernare prin decret. Sperăm că se mai găsește rațiune și patriotism la CCR pentru că avem argumente solide și vom ataca pachetul de legi ca taxele să nu se mărească de la 1 octombrie”, a spus Cătălin Drulă.

Președintele USR cere și Avocatului Poporului să nu mai închidă ochii la abuzurile PSD și PNL și să atace la CCR ordonanțele de urgență prin care Marcel Ciolacu își dă derogare de la respectarea legilor în vigoare.

Citește și: Dumitru Buzatu în ziua flagrantului: „Când vin … vin, pescuiesc 5 minute și plec!”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(SURSA FOTO: USR)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

BREAKING Guvernul Veștea n-a trecut de votul în Parlament

UPDATE: Guvernul Adrian Veștea a fost respins, luni, de...

Dominic Fritz: „Veștea va ajunge premier doar pupând inelul lui Simion”

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat luni că Adrian...