VIDEO Cioloș, după ce a văzut proiecte în 23 de județe: „Există o Românie a speranței, în care regăsesc energia bună și calea corectă”

Data:

Europarlamentarul Dacian Cioloș, fost prim-ministru al României, consideră că în ciuda „zgomotului” politic în România reală există mii de oameni-resursă care fac, în orașul sau în satul lor, lucrurile să se miște într-o direcție modernă, europeană și civilizată.

Dacian Cioloș a văzut în ultimele 6 luni zeci de proiecte sociale sau antreprenoriale din 23 de județe ale țării.

„Decuplarea politicienilor de la problemele României reale are loc pentru că, după alegeri, aceștia se mai întâlnesc în general doar cu susținătorii sau cu membrii lor de partid și uită că sunt acolo ca să urmărească interesul general.

Însă problemele reale ale oamenilor continuă să existe și între campaniile electorale.

De la începutul anului, am avut un program consistent de mers prin țară, de bătut România la pas, folosind la maximum timpul alocat vizitelor și întâlnirilor cu cetățenii, fără să renunț la activitatea din comisiile de specialitate sau la prezența fizică în plen în sesiunile de vot de la Strasbourg și Bruxelles.

Am fost până acum în 23 de județe din toate regiunile.

M-am întâlnit cu sute de oameni, femei și bărbați, tineri și seniori, antreprenori, profesori, educatori, fermieri, medici, studenți, voluntari, asistenți sociali, reprezentanți ai autorităților locale, oameni are fac bine în comunitățile lor.

YouTube video

Am văzut peste 60 de obiective, de la proiecte sociale ale unor fundații comunitare la mici afaceri rurale, de la spitale și case de bătrâni la start-up-uri și inițiative de protejare a biodiversității sau a patrimoniului cultural, de la puncte gastronomice locale la proiecte educaționale pentru copiii din comunitățile sărace, de la centre de îngrijire a persoanelor cu boli incurabile la comunități de inovare și cercetare”, explică europarlamentarul, fost președinte al grupului politic Renew Europe din Parlamentul European.

Dacian Cioloș are și mai multe concluzii cu privire la direcția României după ce s-a întâlnit, la firul ierbii, cu sute de oameni.

„Rezultatul în plan personal a fost să descopăr o Românie vie, cu resurse enorme de energie și cunoaștere în mai toate domeniile în care statul este deficitar.

Peste tot am întâlnit oameni cu proiecte, idei și inițiative materializate în reușite. Oameni-resursă care fac, în orașul sau în satul lor, lucrurile să se miște într-o direcție modernă, europeană și civilizată.

Sute de cetățeni ai acestei țări care cu empatie și grijă față de semeni îi ajută pe cei în nevoie, uneori fără ajutorul statului, alteori împreună cu administrațiile locale.

Aceștia sunt cei care pot transforma România în țara cu care să ne mândrim cu adevărat. O Românie europeană, împlinită, de care să ne mândrim în casele noastre și în suflet.

Este o Românie a speranței, în care regăsesc energia bună și calea corectă pe care nu o mai vedeam, stând poate prea mult timp în discuții cu sau despre politica locală”, declară Dacian Cioloș.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!


Articole susținut de:

Mai multe fotografii, dar și detalii despre proiectele și oamenii întîlniți, puteți găsi pe:
dacianciolos.eu
spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tehnologie revoluționară testată de NASA, un motor cu reacție de numai 1,3 metri | Aktual24

Tehnologie revoluționară testată de NASA. Agenția spațială americană a...

Românii și micii 1 Mai: de 7 ori mai multe comenzi față de o zi obișnuită

Românii și micii 1 Mai. Această zi deține recordul...

Al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner a fost adus în ţară

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii...

Candidatul AUR la Primăria Buzău s-a retras din cursa electorală: „AUR este cea mai mare otravă”

Candidatul AUR la Primăria Buzău s-a retras din cursă....