VIDEO Explozie urmată de un incendiu într-un magazin din Dâmbovița. Flăcările au cuprins întreaga clădire

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Un incendiu a izbucnit duminică dimineață la un magazin din localitatea Cojocaru, județul Dâmbovița, după o explozie cauzată de o acumulare de gaze.

„La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul magazinului, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi. S-a acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Până în prezent nu au fost identificate victime. Incendiul a fost lichidat”, precizează ISU Dâmboviţa, potrivit Agerpres.

La faţa locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Găeşti, precum şi o autospecială de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri Titu.

Citește și: Ministrul Mediului, Diana Buzoianu: „Eu, după ce voi termina partea de Romsilva, care acum mai are o săptămână-două, până să ajungă să fie adoptată hotărârea, următorul mare proces de reformă va fi la Apele Române”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related