Vor muri oameni pe „uliţele” înguste ale Iaşului: despre legătura dintre A8 şi Spitalul Regional

Data:

Spitalul Regional de Urgenţă (SRU) din Iaşi e proiectat pentru a avea 850 paturi. La nivelul Regiunii de dezvoltare Nord-Est sunt 19,9 mii paturi de spital (cf. bazei de date TEMPO – INSSE), dintre care aproape 1,3 mii paturi sunt localizate în spitalele particulare (57% dintre acestea din urmă sunt în Iaşi).

Aşadar, spitalele publice din Regiunea de dezvoltare Nord-Est însumează 18,6 mii paturi, ce sunt repartizate la nivel judeţean, astfel: 6,9 mii în Iaşi, 2,9 mii – Suceava, 2,4 mii – Bacău, 2,3 mii – Neamţ, 2,2 mii – Botoşani şi 1,9 mii – Vaslui. Am făcut această enumerare de date, pentru că introducerea în sistemul sanitar regional (încă informal, desigur) a paturilor de spital ale SRU, va afecta această statistică.

Cele 850 de paturi ale SRU nu vor duce neapărat la creşterea numărului de paturi din regiunea noastră de dezvoltare, ci mai degrabăla o redistribuire a acestora în teritoriu. Cel mai probabil, cea mai mare parte a paturilor de spital redistribuite către SRU vor fi din judeţul Iaşi, dar având în vedere dimensiunea explicit regională a acestui obiectiv, nici valorile celorlalte judeţe nu se vor conserva.

Per ansamblu, sistemul sanitar al judeţului Iaşi se va aprecia cu câteva sute de paturi de spital, în timp ce sistemele sanitare ale celorlalte judeţe ale regiunii de dezvoltare vor pierde împreună, cel mai probabil, un număr similar de paturi.

Citește și Primul accident pe podul de la Brăila, chiar în ziua inaugurării

Cât priveşte numărul de medici de spital, centrul medical Iaşi domină autoritar în regiunea de dezvoltare, cu aproximativ 57%, şi n-ar fi exclus ca după livrarea SRU să treacă de 60%. Prin aceste aşteptate mutaţii, centrul medical Iaşi va prelua o parte şi mai mare dintre atribuţiile regionale în domeniu, ceea ce înseamnă că şi autorităţile locale şi judeţene ale Iaşului vor fi obligate să gestioneze cât mai bine noile fluxuri.

Mai multe, în Ziarul de Iași.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Doina Cornea: curaj civic și rezistență morală | Puterea a Cincea

Doina Cornea: curaj civic și rezistență morală. Un adevărat...

Ce efecte are populismul asupra economiei | Revista22

Ce efecte are populismul asupra economiei? Consecințele sunt numeroase...

Tradiții românești de Paște | Bihoreanul

Tradiții românești de Paște. Credincioșii ortodocși și greco-catolici marchează cea...

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Au ajutat bolnavi, orfani și oameni sărmani | Bihoreanul

Liceeni din Olanda voluntari în Bihor. Elevii olandezi au...