Careul de ași al bugetarei Norinei Forna: fiul, fiica, nora și ginerele au fost angajați la UMF și Universitatea „Cuza” din Iași

Data:

Careul de ași al bugetarei Norinei Forna. În anii din urmă, copiii, ginerele și nora profesorului universitar și medic stomatolog Norina Forna au găsit portițe pentru a se angaja în cele două mari instituții de învățământ superior de stat din Iași: Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Ultimul pe listă, ginerele Andrei, angajat ca administrator financiar la „Cuza” în urma unui concurs cu candidat unic și avansat, recent, ca șef la Casa Universitarilor.

Șef la mai puțin de doi ani de la angajare

Andrei Bedros Agop Forna (36 de ani) s-a căsătorit în 2014 cu Doriana, fiica Norinei Forna. În decembrie 2021, în urma unui concurs de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), bărbatul a câștigat un post de administrator financiar, fiind unic candidat.

Procedura s-a derulat cu câteva zile înainte de Crăciun. O declarație de avere depusă, în vara aceluiași an, de soția sa indica faptul că, în 2020, Andrei fusese angajat la Forna Imobiliare SRL, una dintre firmele familiei.

Recent, cariera lui a făcut un pas înainte: a devenit „șef birou – Serviciul Schimburi Internaționale, Casa Universitarilor”, imobilul proaspăt renovat și pus în funcțiune în Copou de către UAIC.

Cea mai recentă declarație a sa indică faptul că este în continuare angajat și la Forna Imobiliare SRL, dar și drept consilier personal al primarului din comuna Rediu.

Doriana, carieră în ritm alert

Soția lui Andrei, Doriana Forna (35 de ani) își urmează mama și este specializată tot în domeniul Stomatologie, cele două fiind colege atât la clinica privată a familiei, cât și la facultatea de profil de la Universitatea de Medicină și Farmacie, facultate în care Norina are un cuvânt greu de spus și unde a fost decan, ulterior candidând pentru funcția de rector.

Citește și: După femeia care n-a supraviețuit arsurilor, încă o persoană rănită la Crevedia a murit. Numărul deceselor care au urmat exploziilor ajunge la trei

„Nu are nici o legătură poziția mea cu locul unde au ajuns. Au reușit prin rezidențiat. Uitați-vă mai bine la alte clanuri, de zece ori mai puternice și cu mai mulți membri. Fiecare dintre ei a muncit, se poate vedea pe baza rezultatelor lor.

Au participat la concursuri, la competiții naționale, au muncit” – Profesor universitar doctor Norina Forna, despre copiii și nora ei din UMF

Absolventă a Facultății de Medicină Dentară în 2013, Doriana a fost angajată ca asistent universitar la UMF în 2015, a primit titlul de doctor în 2017, apoi cel de șef lucrări în 2018, din 2022 fiind conferențiar și coordonator rezidențiat. Ea este și medic primar chirurgie dento-alveolară în cadrul UMF.

Amândoi absolvenți ai UMF Iași, Norin Forna (30 de ani în prezent) și Lorenza (29 de ani) s-au căsătorit în 2019.

În același an, Norin a devenit rezident pe specializarea Ortopedie Traumatologie la Spitalul „Sf. Spiridon”, ulterior transerându-se la Spitalul de Recuperare, loc unde lucrează și conducătorul său de doctorat, titlul obținându-l în 2022. Și Lorenza s-a înscris la doctorat, din 2019, și este angajată ca rezident la Spitalul de Copii „Sf. Maria”.

În 2019-2020, atât Norin, cât și Lorenza au reușit să devină cadre didactice la UMF Iași, ca asistenți universitari pe perioadă determinată.

Continuarea în ReporterIS!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Primarul din Botoșani rămâne sub control judiciar | Monitorul de Botoșani

Cosmin Andrei, primarul din Botoșani, rămâne sub control judiciar....

S-a deschis fabrica de filtre din Balș. Investiție germană de 8 milioane de euro | Reporter 24

S-a deschis fabrica de filtre din Balș, județul Olt....

Licitația pentru un lot al Autostrăzii Transilvania, deblocată după trei ani de tergiversări | Monitorul de Cluj

Licitația pentru un lot al Autostrăzii Transilvania, segmentul dintre...