Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu polițiști de investigare a criminalității economice din cadrul IGPR, IPJ Ilfov și IPJ Prahova, au pus în executare, miercuri, 12 august 2026, 19 mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal privind înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălare a banilor.
Perchezițiile se desfășoară la 14 adrese din București, două în județul Ilfov, una în Giurgiu și două în județul Prahova. Sunt vizate atât domiciliile unor persoane fizice — administratori ai unor societăți comerciale — cât și sediile și punctele de lucru ale mai multor firme și instituții financiare nebancare, precum și patru birouri notariale, de la care anchetatorii urmăresc să obțină înscrisuri relevante pentru probatoriu.
Ce vizează ancheta
Potrivit informațiilor obținute de surse din anchetă, dosarul are legătură cu dezvoltatorul complexului rezidențial Oxy Residence 2, situat pe Șoseaua București–Măgurele din Sectorul 5 al Capitalei, dezvoltat de societatea TOP & CONSTRUCT DEZVOLTARE SRL. Complexul imobiliar este nefinalizat, iar dezvoltatorul a ajuns, în unele cazuri, să promită același apartament mai multor cumpărători. Sumele încasate cu titlu de avans ar fi fost transferate succesiv prin conturile mai multor societăți interpuse, controlate în fapt de aceleași persoane, și ulterior retrase în numerar.
Prejudiciul estimat până în acest moment al anchetei se ridică la aproximativ 16.000.000 de lei.
Proiectul Oxy Residence 2 a mai fost în atenția presei în ultimele luni, după ce mai mulți clienți au reclamat că au achitat integral apartamente pe care nu le-au mai primit, unele unități locative fiind, potrivit acestora, vândute de mai multe ori. TOP & CONSTRUCT DEZVOLTARE SRL, administrată de Mariana Lungu, a depus în martie 2026 o cerere de deschidere a procedurii de insolvență la Tribunalul Prahova.



