4 motive pentru care merită să vorbim (de bine) despre Revoluția Română din 1989

Data:

Se împlinesc 33 de ani de la victoria Revoluției Române, din 22 decembrie 1989. Și iată patru motive pentru care merită să discutăm despre acest moment al istoriei. Și mai ales, să-l punem în contextul amenințărilor prezentului.

1.  Pentru că a fost un moment luminos

Zilele Revoluției au fost cele ale speranței, solidarității și unității naționale în fața unei dictaturi care-și trăia ultimele clipe. Au fost zilele descătușării, în care curajul a învins.

Desigur, zecile și apoi sutele de mii care s-au aflat pe străzile României înainte de 22 decembrie la ora prânzului, când Ceaușescu și-a luat zborul de pe acoperișul clădirii Comitetului Central și a marcat triumful revoluției, înseamnă numere mici în raport cu scara întregii populații.

Istoria o schimbă cei curajoși și motivați dar mai ales, cei care știu că au un spate un ocean de voință. Chiar și cei mai puțin îndrăzneți, care au rămas acasă în primele zile, au vibrat cu cei ieșiți în stradă, i-au făcut să simtă solidaritatea lor. Cei puțini și curajoși au știut că acționează pentru un popor întreg.

Astfel de momente sunt rare în viața unei națiuni. Și ele trebuie celebrate.

Citește și: EXCLUSIV | PSD și PNL cumpără și presa locală la bucată. Cazul Bistrița-Năsăud

2.  Pentru că a spălat rușinea unei întregi clase politice

Revoluția Română de la 1989 a venit târziu, când deja schimbările începuseră să se producă în celelalte state comuniste din Europa Centrală și de Est. În Polonia, discuțiile dintre partidul comunist și sindicate (Masa Rotundă) începuseră din februarie și mesajul principal pentru întreaga lume comunistă era deja dat: comuniștii nu mai reprezintă clasa muncitoare.

Sunt de partea cealaltă a mesei. De fapt, nu se mai reprezintă decât pe ei înșiși. În iunie, au avut loc alegerile libere – primele din lumea comunistă de după 1945 și Solidaritatea le-a câștigat zdrobitor.

În Ungaria, Janos Kadar fusese înlocuit încă din 1998 și noua conducere trecuse, treptat, la de-construcția sistemului. Tânărul liberal ( pe atunci…) Viktor Orban, își făcuse deja spectaculoasa apariție în viața publică, la 16 iunie 1989, la funeraliile lui Imre Nagy. Cu un an înainte fondase FIDESZ.  

Revoluția de catifea, din Cehoslovacia împlinise deja o lună. La 9 noiembrie 1989 căzuse Zidul Berlinului. Doar România părea încremenită. Ceaușescu fusese reconfirmat, plin aplauze prelungite, la al XIV-lea congres al partidului unic.

Zorii libertății păreau departe pentru români, deși unele speranțe se legau de congresul comuniștilor când – credeau unii – o închipuită aripă reformistă a partidului ar fi urmat să-l înlăture pe Ceaușescu. Speranțe deșarte, bineînțeles. Nu exista o aripă reformistă în partidul comunist.

A nu se înțelege că cei 4 milioane de membri îl susțineau pe Ceaușescu. Nici gând.

Foarte puțini erau aceia care să nu recunoască paranoia conducătorului, corupția camarilei și falimentul sistemului. Valabil și printre activiști și securiști, ca să nu mai vorbim de tehnocrații regimului.

Cu toate acestea, n-au făcut nimic deși știau, deși ar fi putut, cu un minim curaj și un dram de conștiință. S-au complăcut. Ei au dus în acești 33 de ani o imensă rușine și o vor duce cât vor trăi.

Lașitatea lor a fost spălată cu sângele eroilor din 1989. Iar acest lucru trebuie spus, ca o permanentă aducere aminte. Și ca un avertisment pentru ce înseamnă lipsa de asumare.

Citește și: Lumea cadourilor

3.  Pentru că a restabilit adevărul și sensul legitimității

Dintre toate teoriile legate de acel Decembrie, una se detașează, prin impact și periculozitate: cea a loviturii de stat. În 1989, poporul nu a avut niciun rol, totul a fost urmarea unei conspirații a marilor puteri care și-au pus pionii la conducerea României.

Cu alte cuvinte, Nicolae Ceaușescu era un conducător legitim, răsturnat de niște uzurpatori manevrați din afară.

Nici gând. Nicolae Ceaușescu nu a fost votat niciodată în mod direct, PCR nu a fost votat niciodată în competiție liberă cu alte partide – cu excepția alegerilor din noiembrie 1946, în care a fost învins și pe care le-a falsificat.

În realitate, nu Revoluția din 1989 ci regimul comunist a fost urmarea urmarea unei ocupații străine. Faptul că regimul Ceaușescu a inventat național-comunismul, că dictatorul era prezentat de propagandă ca urmașul direct al domnitorilor, nu schimă cu nimic situația.

La fel de adevărat este că, după fuga lui Nicolae Ceaușescu, puterea a fost luată de un grup de oameni ce păreau să fi fost înțeleși între ei. Adevăratele fapte și responsabilități ale celor din jurul lui Ion Iliescu nu sunt nici azi elucidate pe deplin. Este posibil să fi existat un grup sau mai multe care urmăreau răsturnarea lui Ceaușescu, dar nu ar fi reușit nimic fără explozia populară.

Dacă aceste grupuri ar fi fost atât de bine pregătite – inclusiv din exterior – ar fi făcut-o mai înainte și n-ar mai fi curs sânge. Nu s-a întâmplat așa. Aceste grupuri, probabil simple adunări de oameni nemulțumiți din sistem, erau cam singurele entități cât decât organizate la vremea respectivă, în afara organizațiilor PCR. Cine să fi luat puterea, în haosul de atunci?

Chiar și așa, cu conspiratori sau fără, sistemul politic din România a trecut în sfera legitimității, cu competiție liberă a partidelor și ideilor, cu alegeri corecte, cu transferuri pașnice de putere. Un sistem bazat pe opțiunile populare, departe de a fi perfect, dar legitim.

Trebuie să vorbim despre asta și mai ales, trebuie să le-o amintim celor care cad pradă îndemnurilor la absenteism civic și electoral. Adesea, îndemnurile la abandonarea vieții cetății vin din aceleași zone ca și teoriile loviturii de stat. Și nu e greu de înțeles de ce.

Citește și: Lungul drum al Alejandrei din Mexic la București. Cât de greu este pentru un migrant să învețe să fie român

4.  Pentru că libertatea este mereu fragilă

Libertatea a fost câștigată, în România oamenii au murit cu gândul la ea. Țările din Europa Centrală și de Est au experimentat lipsa libertăților pentru aproape o jumătate de secol. Cele mai multe fuseseră libere mai înainte de ocupația sovietică, avuseseră regimuri democratice, mai mult sau mai puțin consolidate.

Pentru toate, trecerea de la libertate la tiranie a fost scurtă și dură, oamenii s-au trezit aproape pe nesimțite într-o cușcă din care cu greu au mai putut ieși. Războiul s-a terminat în mai 1945. În cel mult patru ani, întreaga regiune era pusă sub controlul sovietic.

Populismul promite astăzi mai multă stabilitate și mai multă protecție cerând, la schimb, cedări ale libertăților.

La început, nu multe, apoi tot mai multe, pe măsură ce situația se înrăutățește și conducătorii populiști pretind că au nevoie de mai multă putere pentru a rezolva problemele. Probleme care mereu sunt generate de alții, dușmani din exterior sau din interior – de Occident, de ordinea internațională, de Soros, de LGBT și alte minorități, de ONG-uri, de jurnaliști incomozi.

Războiul declanșat de Vladimir Putin nu este unul al unei țări asupra alteia. Nu este o afacere între două țări-surori care au ceva de împărțit. Este un război al tiraniei împotriva libertății.

În propaganda sa, Kremlinul zugrăvește democrațiile ca fiind slabe, efeminate, putrede moral, egoiste, ipocrite. Cea ce s-a întâmplat după 24 februarie și mai cu seamă rezistența formidabilă a poporului ucrainean i-au demonstrat că nu este așa.

Dar agresiunea autoritarismului la adresa democrațiilor continuă.  Și de aceea merită să vorbim despre Revoluție. Adevăratul spirit al lui Decembrie 1989, al curajului, solidarității și dorinței de libertate, se opune tiraniei.

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Ovidiu Nahoi
Ovidiu Nahoihttp://rfi.ro
Ovidiu Nahoi este redactor șef al Radio France Internationale România. A fost redactor-șef al publicațiilor „Historia“ și „Foreign Policy“ (2007-2010) și corespondent la Bruxelles pentru Adevărul, în perioada 2010-2012.A realizat emisiuni pe teme de politică internațională la The Money Channel și TVR.A realizat documentarul „La Răsărit de Europa“, în regiunea Bugeac și Odesa, în 2014, pentru The Money Channel.Este autor al cărții „Povestiri de peste Prut“, apărută în 2019 la Editura Seneca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Câți morți și răniți are Rusia în Ucraina | Aktual24

Câți morți și răniți are Rusia în Ucraina au...

Biroul OPC Petroșani n-ar fi trebuit să existe Corpul de Control la Hunedoara

Biroul OPC Petroșani n-ar fi trebuit să existe, potrivit...

Adolescentă de 16 ani ucisă de iubitul ei, urcat beat la volan

Adolescentă de 16 ani ucisă în comuna Roșiori, județul...

SRI face recrutări la Universitatea din Oradea

SRI face recrutări la Universitatea din Oradea, iat studenții...