Trump amenință că va retrage 5 mii de militari americani din Germania. Dintr-un total de 39 de mii

Data:

Cancelarul german Friedrich Merz critica recent războiul din Iran, care a dus la blocarea strâmtorii Ormuz și actuala criza energetică din lume, afirmând că Statele Unite „sunt umilite de Iran” în această confruntare, pentru care nu ar avea „nicio strategie”.

Reacția președintelui Donald Trump, pe platformele sociale, a fost rapidă, anunțând că va retrage trupe americane din Germania. Potrivit BBC, ministerul american al apărării (de război, cum se numește oficial) a fost luat prin surprindere, dar două zile mai târziu, a anunțat retragerea a circa 5 mii de militari din Germania, din „considerente strategice”.

Retragerea ar urma să aibă loc (dacă va avea loc), în următoarele 6 până la 12 luni.

„Este clar: În cadrul NATO trebuie să devenim mai europeni pentru a continua să fim transatlantici. Cu alte cuvinte: noi, europenii, trebuie să ne asumăm o responsabilitate mai mare pentru propria securitate” , a comentat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius.

Baze cu dublă „utilitate”

Bazele americane din Germania, unde sunt staționați în jur de 38 de mii de militari, nu sunt acolo numai pentru a proteja Europa: sunt un element vital, cum demonstrează și ofensiva împotriva Iranului, în strategia ofensivă a Statelor Unite în jurul lumii.

Retragerea anunțată acum reprezintă o reducere relativ modestă a efectivelor, întărite în timpul administrației Joe Biden, ca răspuns la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022.

Citește și: Cele cinci vulnerabilități ale NATO și implicațiile directe pentru România

Chiar și după această decizie, aproximativ 33.000 de militari americani vor rămâne dislocați în Germania.

Baze ca monedă de schimb?

Președintele american Donald Trump a criticat în repetate rânduri lipsa de implicare a aliaților NATO în conflictul cu Iranul și a avertizat că SUA ar putea retrage trupe din Europa.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a declarat că secretarul Apărării (de Război), Pete Hegseth, a ordonat retragerea după o analiză a desfășurării trupelor americane în Europa, invocând „cerințele din teatru și condițiile de pe teren”.

Potrivit datelor armatei americane de la mijlocul lunii aprilie, aproximativ 86.000 de militari sunt în prezent staționați în Europa — dintre care circa 39.000 în Germania. Numărul variază constant, inclusiv din cauza rotațiilor de trupe și a exercițiilor militare. Astfel, Germania este, după Japonia, al doilea cel mai important centru de desfășurare a forțelor americane în afara Statelor Unite.

Tot în Germania est sediul comandamentele SUA pentru Europa și Africa.

Analiza globală a desfășurărilor militare americane, finalizată la începutul anului, nu a recomandat retrageri majore de trupe din Europa, dar a indicat o reorientare a resurselor către emisfera vestică și zona Pacificului, în timp ce securitatea Europei ar urma să fie asigurată în mai mare măsură de statele europene.

Anterior, Pentagonul a anunțat că nu va înlocui o brigadă a armatei americane care urma să fie retrasă din România, decizie care a generat îngrijorări în cadrul NATO.

Cu toate acestea, retragerile din România și Germania au mai ales un impact simbolic, dar nu direct asupra securității europene, în contextul în care majoritatea aliaților NATO își cresc cheltuielile pentru apărare și își extind capacitățile militare.

Numai retorică?

Congresul Statelor Unite a adoptat anul trecut un mecanism de siguranță: numărul total al forțelor militare aflate permanent sub comanda europeană nu poate scădea sub 76.000 pentru o perioadă mai lungă de 45 de zile. Ceea ce limitează posibilitatea președintelui de a folosi „cartea militară” în relațiile cu aliații europeni.

Donald Trump anunțase încă din primul său mandat că intenționează să retragă 12.000 dintre cei aproximativ 35.000 de militari americani staționați în Germania la acel moment. El a descris planul ca pe o măsură de sancționare a Berlinului, pe fondul nemulțumirii față de nivelul considerat insuficient al cheltuielilor militare ale Germaniei. Ulterior, succesorul său, Joe Biden, a blocat aceste planuri.

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu, fost redactor coordontor la Europa Liberă din 1987, când postul de radio mai avea sediul la München, în Germania. După sistarea emisiunilor pentru România, a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova și ulterior a colaborat cu postul public Teleradio Moldova, ca editor de știri externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Cele cinci vulnerabilități ale NATO și implicațiile directe pentru România

Un articol recent publicat de POLITICO conturează cinci vulnerabilități...

Diplomația sceptrului: Regele Charles al III-lea și arta criticii elegante

Vizita de stat a Regelui Charles al III-lea în...

Un acord privind Iranul pentru salvarea NATO — și a Ucrainei

Situația din strâmtorea Ormuz, blocată pentru moment de Iran...