48 kilometri de cale ferată, aproape să fie făcuți cadou lui Gruia Stoica

Data:

48 kilometri de cale ferată, aproape să fie făcuți cadou lui Gruia Stoica, printr-o hotâre de guvern. Actul normativ a fost oprit în ultima zi lucrătoare a anului.

Gruia Stoica vânduse deja la OMV

Un imens scandal a izbucnit la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), având ca obiect o hotărârea de guvern pentru Gruia Stoica, scrie Club Feroviar.

Guvernul era cât pe ce să aprobe un act normativ prin care se consfințea scoaterea din domeniul public al statului român a 48 kilometri de cale ferată și 120 de aparate de cale, în beneficiul lui Gruia Stoica, patronul Grampet.

Între timp, acesta a și vândut o parte din active către OMV Petrom. Transferul extrem de controversat a fost posibil din cauza unei adrese către instanță semnate de un fost director general al CNCF CFR SA, care acum riscă să se aleagă cu plângere penală.

48 kilometri de cale ferată, cadou oprit de presă

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din 28 decembrie 2023, a apărut proiectul de hotărâre „privind scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA”.

Astfel de HG sunt aprobate periodic de către Executiv și vizează căi ferate și aparate de cale (macazuri), situate de regulă pe linii neinteroperabile (secundare),care nu mai sunt utilizate de ani buni, uneori chiar decenii.

Deci practic fiare vechi. DE aceea proiectul a trecut neobservat de opinia publică. Club Feroviar a semnalat atunci ce este pe cale să se petreacă, iar proiectul nu a mai fost adoptat în ședința de joi. Dar a reapărut pe ordinea de zi a ședinței Executivului de a doua zi, vineri, 29 decembrie 2023, ultima din acest an.

Citește și: Marea Neagră în 2023: Cât de expusă rămâne România?

Hotărârea de Guvern retrasă în ultimul moment de pe ordinea de zi

Conducerea Ministerului Transporturilor a luat foc, în urma articolului publicat de Club Feroviar, și a cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi a Executivului.

Biroul de Presă al Guvernului a revenit pe e-mail cu un update la informația distribuită cu câteva ore înainte privind proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 29 decembrie 2023. În primul e-mail figura proiectul controversat, iar din al doilea a dispărut.

Miza: 48,638 km constructivi de cale ferată și 120 de aparate de cale din stațiile Brazi, Ghighiu, Bradu Rafinărie și Barboși Triaj urmau să treacă din patrimoniul CFR SA la o companie din grupul Grampet, controlat de Gruia Stoica. Valoarea de inventar cumulată a acestor mijloace fixe este de peste 26,5 milioane de lei, echivalentul a 5,3 milioane de euro.

Continuarea în Club feroviar.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul...

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA, pentru săvârşirea...

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a trei comandanți ai pompierilor | Aktual24

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a...