Mai multe organizații civice organizează luni, de la ora 18.30, o manifestație în Piața Victoriei, la 8 ani de la protestul din 10 august 2018.
În 15 iunie anul acesta, Tribunalul Militar București a decis achitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei implicați în reprimarea violentă a manifestanților la protestul din august 2018.
Este vorba de colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoș, fost șef al Jandarmeriei Române, colonelul Laurențiu Cazan, fost adjunct al directorului general al Jandarmeriei Capitalei, și colonelul Cătălin Sindile, fost prim-adjunct al șefului Jandarmeriei Române, judecați pentru abuz în serviciu. Aceștia au fost achitați la 8 ani de la producerea evenimentelor.
De asemenea, alți ofițeri și subofițeri de la Jandarmeria Capitalei implicați în reprimarea protestatarilor au fost achitați sau au primit pedepse cu suspendare.
Procurorii susțin că intervenția în forță a jandarmilor împotriva întregii mase a protestatarilor din Piața Victoriei, în data de 10 august 2018, a fost nelegală și nejustificată iar folosirea de către forțele de ordine a unor dispozitive din dotare – bastoane de cauciuc, scuturi de protecție, spray-uri lacrimogene, grenade de mână cu efect acustic și iritant lacrimogen, pulverizatoare de capacitate mărită și cartușe – poate fi considerată drept un tratament ”inuman” și ”degradant”.
Citește și: Achitări scandaloase în dosarul „10 August”
Mai multe organizații civice organizează luni seara un protest intitulat „Dacă represiunea din 10 august rămâne nepedepsită ce îi va opri să o repete?”.
Protestul este organizat de Corupția Ucide, Rezistența, Declic, Reset, Inițiativa Timișoara, Inițiativa România și Rezistența Civică Galați.
„Opt ani de anchete, amânări, rejudecări și tergiversări. Iar astăzi, în loc să avem adevăr și dreptate, avem o motivare care lasă impresia că aproape nimeni nu răspunde pentru una dintre cele mai grave acțiuni de represiune împotriva propriilor cetățeni din România postcomunistă.
Dacă ai fost în Piața Victoriei în seara de 10 august 2018, ai respirat gazele lacrimogene, ai văzut oameni scoși pe brațe de voluntari și medici, copii, vârstnici, persoane cu dizabilități și protestatari pașnici loviți fără motiv, ai impresia că motivarea instanței din dosarul 10 August vorbește despre un alt eveniment.
Realitatea trăită de zeci de mii de oameni este redusă la incidente izolate. Filmările care au șocat o țară întreagă sunt duse în derizoriu. Mărturiile victimelor pălesc în fața declarațiilor jandarmilor. Șefii Jandarmeriei sunt achitați, iar răspunderea pentru represiunea din 10 August pare să dispară.
Întrebarea la care România așteaptă un răspuns de opt ani rămâne însă aceeași:
Cine a ordonat represiunea?
Dacă șefii Jandarmeriei nu sunt responsabili, atunci cine este?
Liviu Dragnea? Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne de atunci? Speranța Cliseru, prefectul Capitalei? Cine a luat decizia politică? Cine a aprobat intervenția? Cine a decis folosirea gazelor lacrimogene și a forței împotriva propriilor cetățeni?
Sau ni se spune că sute de jandarmi, muniția, gazele, vehiculele și întreaga operațiune s-au desfășurat fără un lanț de comandă și fără ca nimeni să răspundă?
În octombrie 2026 intervine prescripția.”, se arată în mesajul postat de organizatorii protestului pe pagina de Facebook a evenimentului.
„După opt ani, unul dintre cele mai importante dosare privind violența statului împotriva propriilor cetățeni riscă să fie închis prin trecerea timpului, nu prin aflarea adevărului.
Nu este doar dosarul 10 August.
Este același model pe care România îl vede de peste trei decenii.
Revoluția. Mineriadele. Colectiv. 10 August.
Marile dosare ale violenței statului împotriva propriilor cetățeni sunt tergiversate ani la rând, până când răspunderea se diluează, faptele se prescriu, iar societății i se transmite că nimeni nu este vinovat.
Pe 10 August ieșim în Piața Victoriei să protestăm împotriva unei justiții care ajunge prea târziu pentru a mai face dreptate.
Protestăm împotriva unei justiții care lasă impresia că cei aflați la vârful puterii beneficiază întotdeauna de timp, iar victimele rămân doar cu traumele”, au mai transmis organizatorii protestului.
(FOTO: Inquam Photos / George Calin)



