Aktual24: Sute de mii de euro încasați ilegal, ca alocații, de români din Germania, Belgia și Marea Britanie

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Sute de mii de euro încasați ilegal, ca alocații, de români din Germania, Belgia sau Marea Britanie.

Cetățenii UE care lucrează în uniune sau în Regatul Unit și care au copii pot primi alocațiile acestora fie din statul de destinație, fie din România, dar nu în ambele parti.

Mulți încearcă să le obțină însă și din partea statului român și din cea a statelor europene, ceea ce constituie infracțiune.

Evidența Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Suceava aratî că, de la începutul acestui an, 2.656 de suceveni care lucrează în străinătate au solicitat alocația familiala în țări UE sau în Marea Britanie, iar 2.875 de persoane care au lucrat în străinătate, ai căror copii s-au născut acolo și ulterior au revenit în țară au cerut plata alocației în România.

Potrivit cotidianului Botosani24, anul trecut, numărul celor care au solicitat alocații în străinătate a fost de 3.349 de persoane.

Directorul AJPIS Suceava, Dan Ionuț Adomniței, a declarat că țările în care au solicitat alocații cei mai mulți suceveni sunt Germania (1.302 persoane), Belgia (782), Olanda (123), Luxemburg (79), Elveția (76) și Italia (74) și mai puțini în Grecia, Cipru, Spania, Portugalia.

Citește și Drogurile – refugiul copiilor ignorați şi lipsiţi de griji

În ceea ce-i privește pe cei care au solicitat plata alocației în România la revenirea în țară, cei mai mulți au revenit din Marea Britanie (1.097), pe locurile următoare fiind Italia (651), Germania (397), Belgia (271), Franța (128) și Austria (102).

Ceea ce știu mai puțini muncitori migranți este că de aproape 3 ani comunicarea între autoritățile din țările UE și Marea Britanie se realizează printr-o aplicație informatică elaborată la nivelul Comisiei Europene, care asigura corespondența aproape în timp real și verificările se fac mult mai rapid și mai ușor.

Astfel, autoritățile au constatat că, de la începutul acestui an, 322 de alocații au fost încasate ilegal de sucevenii care lucrau în străinătate, adică aceștia au solicitat plata alocației atât în România, cât și în țara în care lucrau, iar banii trebuie returnați.

Suma totală care trebuie recuperată de la familii este de 1,363 de milioane de lei, adică aproape 272.700 de euro.

Mai multe aflați din publicația Aktual24.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Procesul AMECO împotriva Agent Green, inclus de ActiveWatch pe lista SLAPP

Procesul intentat de AMECO Renewable Energy împotriva organizației de...

Europa pune ȘI cultura în centrul viitorului său: libertatea artistică și accesul la cultură devin priorități

Cultura nu înseamnă doar muzee, festivaluri sau finanțări pentru...