Alegerile de la jumătatea mandatului din SUA: cele mai importante curse pentru Senat și câtă încredere putem avea în sondaje

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Alegerile din 3 noiembrie 2026 pot schimba raportul de forțe la Washington pentru ultimii doi ani ai mandatului lui Donald Trump. Miza principală este controlul Senatului, unde republicanii au în prezent o majoritate de 53 la 47 de locuri. Democrații au nevoie de un câștig net de patru mandate pentru a prelua controlul.

Potrivit analizelor The Washington Post, Reuters și Cook Political Report, rezultatul se va decide în principal într-un grup de state în care candidații celor două partide sunt despărțiți de numai câteva puncte procentuale. Sunt alegeri importante nu doar pentru că pot schimba majoritatea parlamentară, ci și pentru că vor arăta cât de mult s-a modificat sprijinul electoral pentru republicani față de scrutinul prezidențial din 2024.

Șapte curse senatoriale considerate decisive

The Cook Political Report, publicație independentă specializată în analiza alegerilor americane, clasifică șapte curse senatoriale drept „toss-up” – adică prea strânse pentru a putea indica un câștigător probabil. Este vorba de: Alaska (Mary Peltola -democrată vs. Dan Sullivan – republican); Iowa; Kansas (Adam Hamilton -democrat vs. Roger Marshall -republican).

Dacă democratul Hamilton reușește să câștige, ar fi o schimbare politică majoră: ultima dată când Kansas a trimis un democrat în Senat a fost în 1932); Maine.

Michigan ( Abdul El-Sayed -democrat vs. Mike Rogers -republican). Este una dintre cele mai importante curse pentru republicani, care încearcă să câștige un loc deținut de democrați. El-Sayed, candidat progresist, a câștigat nominalizarea democrată în fața unei candidate susținute de o parte a conducerii partidului. Rogers încearcă să exploateze diviziunile din electoratul democrat, inclusiv cele legate de războiul din Gaza. Sondaj New York Times/Siena: El-Sayed 53%, Rogers 42%.

Ohio și Texas (James Talarico -democrat vs. Ken Paxton -republican), poate cea mai simbolică dintre aceste confruntări. Texas nu a mai trimis un democrat în Senat din 1994 și Trump a câștigat statul cu aproape 14 puncte în 2024. Paxton a obținut nominalizarea republicană în fața senatorului John Cornyn, dar candidatura sa a generat controverse. Democratul Talarico încearcă să profite de aceste vulnerabilități. Sondaj New York Times/Siena: Talarico 50%, Paxton 43%.

Alte două curse importante de urmărit sunt în Carolina de Nord si Georgia.

De ce să avem încredere în sondajele de opinie? Și unde trebuie să fim precauți?

Sondajele sunt utile pentru a măsura tendințele și raportul de forțe, dar nu trebuie confundate cu predicțiile rezultatelor electorale.

Există câteva motive pentru care merită luate în serios, dar și câteva limite importante.

Dintre marii fani ai politcii, nimeni nu uita alegerile prezidențiale americane din 2016, cand s-au culcat (daca erau în Europa) cu Hillary Clinton președintă și s-au trezit cu Donald Trump la Casa Albă. În 2024, lucrurile au mers ceva mai bine, susțin sociologii.

Un reper metodologic important este raportul realizat de American Association for Public Opinion Research (AAPOR), organizația profesională americană a cercetătorilor în domeniul opiniei publice.

Raportul său privind alegerile din 2024 a analizat 611 sondaje publicate în ultimele două săptămâni de campanie, pentru alegeri prezidențiale, senatoriale, pentru guvernatori și Camera Reprezentanților.

Concluziile sunt interesante: eroarea absolută medie a sondajelor a fost de 3,3 puncte procentuale; pentru cursele senatoriale, eroarea medie a fost tot de 3,3 pucte; în alegerile prezidențiale, sondajele naționale au avut o eroare medie de 2,6 puncte.

Spre comparație, în 2020, eroarea medie pentru toate tipurile de alegeri analizate fusese de 5,3 puncte, iar în 2016 de 5,2 puncte.

Cu alte cuvinte, sondajele din 2024 au fost mai precise decât cele din cele două cicluri electorale precedente, dar au continuat să supraestimeze, în medie, sprijinul pentru candidații democrați cu 2,7 puncte procentuale.

Este important de reținut că vorbim despre medii: unele sondaje au fost mult mai precise, altele au greșit considerabil.

Cine răspunde la sondaje și cine ajunge efectiv la urne? Aici pare să fie marea problemă. Sondajele nu intervievează toți alegătorii, ci eșantioane care trebuie să fie reprezentative pentru populația care va vota.

Un studiu Pew Research Center publicat în septembrie 2026 atrage atenția asupra diferențelor tot mai mari dintre profilul politic al celor care acceptă să participe la sondaje și cel al celor care nu răspund. Ponderarea după apartenența politică sau votul anterior poate îmbunătăți precizia, dar nu rezolvă complet problema.

AAPOR recomandă urmărirea tendințelor rezultate din mai multe sondaje, nu interpretarea izolată a unui singur rezultat. Mai mult, subliniază explicit că sondajele preelectorale sunt fotografii ale opiniei publice la un anumit moment, nu prognoze ale rezultatului electoral.

Sondajele merită urmărite, dar nu trebuie tratate ca rezultate anticipate.

Ce merită urmărit în noaptea alegerilor?

Dincolo de cine câștigă fiecare stat, sunt trei întrebări politice importante:

  • Pot democrații să câștige locuri în state tradițional republicane? Rezultatele din Texas, Kansas și Iowa ar indica amploarea schimbării de atitudine față de republicani.
  • Pot republicanii să recupereze Michigan? Ar fi un semnal important despre capacitatea lor de a câștiga mandate în state competitive.
  • Cât de mult se confirmă sondajele? Dacă democrații câștigă în state unde au avansuri mici, dar pierd în cele unde sondajele îi indică drept favoriți, va fi important de analizat distribuția erorilor.

În aceste alegeri, diferențele de unu până la cinci puncte sunt suficient de mici încât mobilizarea alegătorilor, participarea efectivă la vot și limitele modelelor statistice să poată schimba rezultatul.

Iar o eventuală victorie democrată în Senat nu poate fi dedusă doar din avansurile din sondaje: partidul trebuie să obțină un câștig net de patru mandate.

spot_imgspot_img
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu, fost redactor coordontor la Europa Liberă din 1987, când postul de radio mai avea sediul la München, în Germania. După sistarea emisiunilor pentru România, a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova și ulterior a colaborat cu postul public Teleradio Moldova, ca editor de știri externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related